Cuprins:
În acest fel au apărut cele șapte mari minuni ale lumii antice, și anume Marea Piramidă din Gizeh (Piramida lui Kheops), Templul din Efes, Farul din Alexandria, Mausoleul din Halicarnassos, Colosul din Rodos, Grădinile suspendate din Babilon și Statuia lui Zeus din Olympia.
Localizată în Egipt, în apropiere de Cairo, Piramida lui Kheops a fost singura minune a lumii antice care a rezistat peste ani și poate fi admirată și în zilele noastre. Celelalte structuri au fost complet distruse de cataclismele naturale.
Însă, dintre toate cele șapte minuni, doar una singură a avut un scop practic, și anume Farul din Alexandria. În articolul de astăzi îți vom dezvălui povestea acestei construcții care străjuia ceea ce egiptenii numeau „Marele Port”.
Cine a construit Farul din Alexandria
Din dorința de a răspândi pe valea Nilului elenismul (n.n. – termen care se referă la răspândirea culturii grecești în rândurile populațiilor negrecești), tânărul rege Alexandru cel Mare a întemeiat în vestul deltei orașul Alexandria, care avea să devină noua capitală a Egiptului antic.
Deși avea ieșire la Marea Mediterană, accesul pe mare în noua sa capitală era foarte periculos din cauza apelor deloc adânci și a numeroaselor recifuri, motiv pentru care își dorea un loc înalt care să-i servească drept punct de observare pentru a putea ghida navele către Alexandria.
La scurt timp după moartea lui Alexandru cel Mare, capitala a fost preluată de comandantul oştilor lui, Ptolemeu Soter, care a decis să găsească o soluție pentru a reduce numărul navelor care naufragiau la apropierea de Alexandria.
Nu departe de ţărmul oraşului-port din Egiptul antic se afla o mică insulă, denumită Pharos. Aceasta era legată de ţărm printr-un așa-numit Heptastadion, un fel de dig care împărţea portul în două.
Construirea în zonă a unui far pentru ghidarea navelor era absolut necesară. Drept urmare, Ptolemeu i-a cerut ajutorul lui Sostratus din Cnidus, care a fost însărcinat cu proiectarea și cu construirea Farului din Alexandria.
Când a fost construit Farul din Alexandria
Farul din Alexandria a fost construit pe vechea insulă Pharos, în prezent un promotoriu al oraşului egiptean Alexandria. Construcția a fost atât de faimoasă încât a fost folosită ca model arhitectonic pentru majoritatea farurilor de pe țărmurile mediteraneene, iar numele de „far” a fost preluat în limbile franceză, italiană și spaniolă.
Farul din Alexandria a servit drept reper clar pentru toţi marinarii care navigau în zonă vreme de peste 1.500 de ani. Devenise atât de cunoscut în lumea antică încât a fost reprezentat şi pe monedele romane.
Lucrările de construcție ale farului au demarat în anul 290 î.Hr. și au fost finalizate 11 ani mai târziu, după moartea regelui Ptolemeu (anul 283 î.Hr.). Cel care a dus la bun sfârșit proiectul a fost chiar fiul acestuia, Filadel-Sostratus.
Legenda spune că Ptolemeu i-ar fi interzis lui Sostratus din Cnidus să-şi puna numele pe construcţie, însă acesta l-a scris la baza farului: „Eu, Sostrate, fiul lui Dexiphanes din Cnidos, ofer această operă Zeilor Navigatori şi oamenilor care călătoresc pe mări”.
Principiul de funcționare al era pe cât de simplu, pe atât de eficient. Pe timpul nopții ardea un foc ân vârful farului, în timp ce ziua era folosită o oglindă imensă, care reflecta razele Soarelui și care era vizibilă de la o ditanță de peste de kilometri de țărm.
Curiozități despre Farul din Alexandria
- Farul din Alexandria a fost construit pe trei secțiuni, fiecare dintre acestea fiind puțin mai mică decât cea inferioară. Cea mai de jos avea forma unui cub, a doua era prismă octogononală înclinată spre intrior, iar cea de-a treia secțiune avea forma unui cilindru.
- În vârful farului era o statuie înaltă de 7 metri care îl înfățișa pe Poseidon, zeul grec al mării.
- Înălţimea farului nu se cunoaşte cu exactitate, însă istoricii au avansat de-a lungul timpului diverse valori cuprinse între 135 şi 450 de metri.
- Ceea ce se știe cu certitudine este faptul că, în momentul inaugurării, în anul 270 î.Hr., farul din Alexandria era cea mai înaltă structură care nu era o piramidă.
- Ruinele Farului din Alexandria au fost descoperite sub apă, iar sit-ul arheologic a fost păstrat ca muzeu al orașului antic. Ruinele au fost folosite pentru a construi Fort Qaitbay, în 1477.
- Farul din Alexandria a fost avariat de trei cutremure puternice, care s-au produs în anii 956, 1303 și, respectiv 1323. Ultimul i-a fost fatal construcției egiptene, care s-a prăbușit la mai bine de un mileniu și jumătate după ce fusese construit.
- Cea mai exactă descriere a aspectului farului provine din documentele din secolul al XI-lea ale geografului și călătorului arab Al-Idrisi.
- Costul total al construcției a fost de 800 de talanți, moneda vremii, sumă care echivalează în prezent cu aproximativ 19 milioane de euro.
- Legenda spune că Ptolemeu al II-lea a încuiat în far 72 de savanți pentru a traduce în mod independent Vechiul Testament.
- Farul din Alexandria a fost a treia cea mai longevivă minune a lumii, construcția rezistând până în secolul al XII-lea. Doar Marea Piramidă din Giza și Mausoleul de la Halicarnas au rezistat mai mult timp.
- O replică la scară redusă a Farului din Alexandria se găsește în orașul Changsha din China.
- În 1994, un grup de arheologi francezi au redescoperit rămășițele fizice ale farului pe fundul unui estuar din portul Alexandria. În 2016, Ministerul Antichităților al guvernului egiptean a avut ideea de a crea un muzeu subacvatic al farului chiar la fața locului.