Este posibil să emigrezi sau să intri în contact cu o persoană din străinătate cu scopul de a te căsători. Ai toate şansele să-ţi vezi visurile împlinite, pentru că în sufletul tău există o rezervă deosebită de speranţă. Multe dintre bucuriile tale sunt legate de ceilalţi şi de capacitatea ta de a colabora pentru binele comun.

Eşti înzestrată cu talent în comunicare. Ai de învăţat ce înseamnă iubirea şi cât de importantă este ea pentru a te simţi cu adevărat împlinită. În acest scop, naşterea unui copil ţi-ar putea fi de mare ajutor. Nu te lăsa în voia gândurilor negre în momentele în care totul ţi se pare mult prea greu.

Răducu Cristian, 22 septembrie 1976, ora 18.00, Bucureşti. Fecioară cu ascendentul în Vărsător.

Sunteţi născut pe ultimul grad al zodiei Fecioarei, prin urmare, aveţi câte ceva atât din zodia amintită mai sus, cât şi din cea a Balanţei. Partea de Balanţă este mai accentuată, pentru că în acest semn zodiacal mai sunt încă patru planete care influenţează caracteristicile nativului. Este absolut normal pentru o Balanţă să simtă că şi-a găsit locul în lume, dacă trăieşte alături de o persoană care îi răspunde sentimentelor.

Este posibil să apară unele neînţelegeri cauzate de o căsătorie anterioară sau de o relaţie importantă care a lăsat ceva urme neplăcute în sufletul dv. Sunteţi foarte vulnerabil în plan sentimental, iar o parteneră prea ambiţioasă vă poate dăuna din multe puncte de vedere. Aceasta vă poate determina să munciţi peste măsură, iar sănătatea ar putea avea de suferit în acest caz.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Claudia Gheorghe, 16 iulie 1972, ora 18.50, Bucureşti. Rac cu ascendentul în Săgetător.

Sunteţi o fire deosebit de muncitoare, cu simţul datoriei, ambiţioasă şi puternică. Nu vă lipseşte nici norocul. Tot ce trebuie să faceţi este să valorificaţi şansele pe care le întâlniţi în viaţă. Vă puteţi afirma într-un domeniu străin de înclinaţia dv, în domeniul artei.

Relaţiile de cuplu sunt delicate din cauza tendinţei de a accepta dependenţa sufletească de partener. În această situaţie iese la lumină cea mai vulnerabilă latură a caracterului pe care-l aveţi. Pentru a avea o relaţie de cuplu armonioasă este bine să nu cereţi partenerului mai mult decât poate oferi. Căsătoria trebuie să vină ca o încununare a eforturilor dv. de a avea o viaţă frumoasă. Nu e bine să aşteptaţi ca partenerul să vă facă fericită, deoarece pentru mulţi aceasta se dovedeşte a fi o sarcină prea grea.

Dan Neculai, 1 august 1985, ora 4.30, Bucureşti. Leu cu ascendentul în Rac.

Dacă ora de naştere este bună, ai nevoie de un scop precis pentru a cunoaşte realizarea personală. Ai destule calităţi pentru a reuşi în viaţă, dar lăsându-te, aşa, în bătaia vântului nu faci decât să te iroseşti şi să fii tot timpul nemulţumit că existenţa ta nu pare să meargă într-o direcţie clară. Energia trebuie canalizată spre un scop precis.

PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF
Recomandări
PNL a plătit o campanie în care Călin Georgescu a fost promovat intens pe TikTok, similară cu o campanie a Rusiei în Ucraina, a descoperit ANAF

Ar fi bine să încetezi cu supărările pe cei care nu te sprijină cât crezi tu că ar trebui să o facă. Este important să-ţi stabileşti obiective realiste. Poţi atrage sponsorizări, fonduri publice pentru a reuşi în afaceri, dar e nevoie de o mobilizare exemplară pentru a izbândi. Norocul apare când te apuci de treabă.

3840-110913-horoscop.jpg

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI