Este important să vă asiguraţi un statut profesional mai independent, chiar să fiţi propriul şef. Sunt şanse mari să vă treziţi destul de devreme în viaţă într-o astfel de poziţie şi vă va fi destul de greu să faceţi faţă, dacă vă ia pe nepregătite. Atenţie mărită la problemele de sănătate, mai ales la cele digestive! Sunt posibile întârzieri semnificative în construirea unei relaţii de cuplu, una dintre cauze fiind opiniile nu tocmai măgulitoare pe care le aveţi despre femei. Aveţi nevoie de multe asigurări, înainte de a vă angaja sufleteşte într- o relaţie.
Izabela Chirunescu, 16 ianuarie 1980, ora 11.40, Alexandria. Capricorn cu ascendentul în Berbec.
Cel mai indicat reper pe care îl puteţi folosi pentru a vă ghida în viaţă e propria intuiţie. Este bine să vă asumaţi cât mai repede propria independenţă. Astrograma vă promite succes de durată, obţinut doar prin multă muncă în domeniul medical sau în altul care are legătură cu sănătatea. Este bine să păstraţi o anumită distanţă de siguranţă faţă de animale, mai ales că sunt posibile şi alergii, care apar în prezenţa anumitor specii. Sunteţi constructorul propriului destin, iar obstacolele care vă apar din când în când în cale vă pot ajuta să vă orientaţi mai bine şi să vă găsiţi drumul.
Victor Dumitraşcu, 30 august 1969, ora 3.00, Olteniţa. Fecioară cu ascendentul în Leu.
Intuiţia nu vă înşală, dacă vă spune că sunteţi o persoană pe care zeiţa Fortuna o simpatizează, însă direcţiile în care se manifestă aceasta nu sunt sub controlul dv. Dacă ora naşterii este bună, cariera dv. poate avea o evoluţie surprinzătoare în următorii ani, iar schimbările care se anunţă sunt aducătoare de progres. Vă sunt favorabile angajamentele pe termen lung, în funcţii publice, administrative sau legate de ştiinţele exacte. Sănătatea nu este serios ameninţată, însă aveţi o oarecare slăbiciune a aparatului digestiv, care vă poate submina starea de bine.
Alexandru Bogăţie, 29 octombrie 1988, ora 9.05, Medgidia. Scorpion cu ascendentul în Săgetător.
Dacă sunteţi sigur de ora naşterii, se anunţă destule dificultăţi care pornesc cumva de la părintele de acelaşi sex. Lucrurile se pot complica mult, dacă nu deveniţi şi mai împăciuitor cu trecerea anilor. Cariera sau imaginea în ochii celorlalţi poate fi serios afectată în acest context, mai ales că nici nu staţi bine cu stăpânirea de sine şi faceţi uneori lucruri pe negândite. Dacă au apărut deja dificultăţi în relaţia de cuplu, ar fi bine să analizaţi cu atenţie care e partea dv. de vină şi care dintre voi a fost instabil sau lipsit de maturitate, ca să puteţi salva relaţia
Săgetătorilor le cresc veniturile
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!