În dimineaţa de 23 septembrie Soarele va intra în Balanţă şi, odată cu acest eveniment, nativii zodiei vor şti că a venit şi vremea lor, că e timpul să se simtă din nou încrezători şi puternici. Poziţia Soarelui în Balanţă nu este însă una fericită, pentru că sprijină cearta.
Mercur, revenit în mers direct, se află în domiciliu, în Fecioară, şi sprijină actele de comerţ, schimbul de mărfuri şi de informaţii. Comunicarea de orice fel redevine limpede, iar ideile puse în aplicare în perioada anterioară pot fi retrase sau pot suferi modificări.
Marele benefic, Jupiter, s-a retras într-un con de umbră în zodia Peştilor. Îi avantajează pe cei născuţi în Peşti, dar pentru că mersul său nu este direct, nici aceştia nu vor avea senzaţia de protecţie pe care au trăit-o în primăvară.
BERBECII au destule de rezolvat în legătură cu locul de muncă, cu deciziile pe care alţii le iau în locul lor, cu sănătatea, care nu e tocmai grozavă sau cu partenerul de cuplu, care face numai ce doreşte. TAURII încearcă în zadar să negocieze cu propriii copii sau cu persoana dragă o ajustare a dorinţelor, pentru a micşora cheltuielile. GEMENII îşi rezolvă, în sfârşit, unele probleme de familie prin comunicare şi schimb de idei. Pot rezolva şi complicaţiile aparute de curând la locul de munca. RACII încep sa îşi faca griji în legatura cu copiii sau cu persoana draga, aceste relaţii fiind mai greu de gestionat. Vor gasi o rezolvare doar daca au o farâma de înţelepciune. LEII se ocupa cu placere de casa, de propria persoana, dar şi de posibilitaţile de a intra în noi asocieri. FECIOARELE au mai mult timp liber. Se ocupa de faimilie si de camin. Fac curaţenie, renoveaza, schimba mobila sau îngrijesc plantele din casa. BALANȚELE sunt obligate sa se ocupe cu mare atenţie de problemele baneşti, pentru ca au crescut cerinţele, dar nu si veniturile. Au de clarificat unele chestiuni delicate în cuplu sau cu partenerii de afaceri. SCORPIONII sunt plini de energie, de dorinţe şi fac planuri grandioase legate de placerile lor sau de petrecerea timpului liber. SAGETATORII se retrag spre preocupari mai pamânteşti, legate de casa, de familie şi de sufletul lor însetat de linişte şi de echilibru. CAPRICORNII revin la prietenii de altadata, chiar daca nu se simt grozav în compania lor şi nici nu prea au încredere în ei. VARSATORII sunt pe val, urca treptele ierarhiei profesionale şi se bucura de succes. PESTII simt nevoia sa faca planuri şi să îşi alcatuiască o lista cât mai mare de dorinţe, ca sa poata face mai multe eforturi în viaţa de zi cu zi.
RĂSPUNSURI LA SCRISORI
Adina Victorina Dascalu, 10 iunie 1975, ora 9.30, Bucureşti. Gemeni cu ascendentul în Leu. Casatoria întârzie din mai multe motive, cele mai importante fiind legate de istoria personala cu propriul tata sau cu foştii parteneri. Este o persoana care vrea sa para orgolioasa şi puternica, dar are mare nevoie de dragoste şi de senzaţia de confort pe care i-o poate oferi apartenenţa la o familie. Este bine sa se evite orice fel de implicare a laturii materiale în discuţiile cu posibilii parteneri sau sa se faca o evaluare a acestora dupa aceste repere. E mai degraba cheltuitoare, poate chiar risipitoare, şi munceşte mult pentru orice banuţ. Şi-ar putea întâlni partenerul în timpul unei deplasari, într-o scurta vizita undeva, oricum în circumstanţe mai puţin obişnuite.
Augustina Miu, 28 aprilie 1974, ora 5.00, Târgu-Jiu. Taur cu ascendentul în Berbec. Va este benefic sa calatoriţi şi chiar sa lucraţi în strainatate, iar anul viitor este în mod special favorabil pentru astfel de planuri în cazul dv. Daca ora naşterii este corecta, în urmatorii doi ani şi jumatate se vor clarifica şi relaţiile cu sexul opus şi veţi avea ocazia sa înţelegeţi cu cine puteţi merge mai departe şi cu cine nu. Este bine sa fiţi atenta la ambiţiile şi la dorinţele dv., care pot descuraja foarte uşor orice barbat, pentru ca nu sunt deloc modeste, adica vreţi totul şi deodata. Aveţi parte şi de o protecţie speciala, care va scoate din necaz atunci când ajungeţi în situaţiilimita.
Ştefan Liviu Runcu, 12 mai 1946, Lupeni. Soarele în Taur, Luna în Gemeni. Anul viitor, mai ales în partea a doua, va este favorabil pentru sanatate, în primul rând. Se poate vorbi de rezolvarea, macar parţiala, a unor probleme de sanatate mai vechi – boli cronice sau cu o evoluţie lenta. V-ar prinde bine daca v-aţi gândi ceva mai des la divinitate şi la felul în care aceasta intervine în viaţa dv., de exemplu prin oamenii care va ies în cale ca din întâmplare. O reevaluare a nivelului de optimism şi a credinţei prezente în sufletul dv. v-ar fi benefica, dar şi o mai sincera cautare a locului dv. în aceasta lu me. Este bine sa încercaţi, pornind chiar de la si tuaţia în care va aflaţi, sa vedeţi cum puteţi face ca viaţa dv. şi a celor din jur sa devina mai frumoasa.
Ancuţa Georgiana Tache, 2 aprilie 1984, ora 6.00, Bucureşti. Berbec cu ascendentul în Peşti. Pe baza datelor pe care mi le-aţi oferit, va pot spune ca era într-o foarte mare masura inevitabil evenimentul care v-a marcat şi ca a fost cu multa vreme înainte decis sa se petreaca astfel, aşa ca nimeni nu ar fi putut interveni. Aveţi tendinţa de a va tortura singura cu tot felul de acumulari negative, care va consuma puţina energie de care dispuneţi. Sunteţi însa mai înţeleapta chiar decât va credeţi în acest moment şi veţi putea descoperi a ceasta calitate, daca veţi accepta sa priviţi viaţa ca pe un proces continuu de evoluţie, în care totul se schimba, nimic nu stagneaza şi nimic nu merge înapoi.