• Elena Tiru, 14 iulie 1986, ora 7.30, Bucureşti. Rac cu ascendentul în Leu. Veţi ajunge la concluzia că problema succesului profesional se rezolvă mult mai simplu dacă vă asumaţi un drum independent, creat de dumneavoastră prin statutul de liber-profesionist sau devenind propriul şef. Există numeroase elemente care indică o relaţie delicată cu familia, care v-a imprimat o tendinţă de a vă măsura valoarea doar în funcţie de nivelul câştigurilor pe care le realizaţi. Vă veţi elibera de această condiţionare doar odată cu descoperirea altor mijloace de măsură a valorii proprii – de exemplu, prin gradul de independenţă de care beneficiaţi la serviciu.
  • Ana Maria Mureşan, 16 noiembrie 1980, ora 16.45, Iaşi. Scorpion cu ascendentul în Gemeni. Dacă ora la care v-aţi născut e bună, lucrurile pot merge destul de bine în viaţa dv. până în momentul în care va trebui să întemeiaţi o familie. Acest proces este esenţial, dar presupune transformări, renunţări şi sacrificii care nu sunt nici uşoare, nici simple. Un element pozitiv este faptul că sunteţi adaptabilă din fire şi schimbările nu vă sperie, doar numărul şi amploarea lor v-ar putea face să intraţi un pic în panică.
  • Genoveva Dimon, 31 august 1978, ora 11.00, Craiova. Fecioară cu ascendentul în Scorpion. Astrele vorbesc de- spre perfecţionare continuă, despre dorinţa dumneavoastră de a străluci în societate şi în mediul profesional. Există şanse de succes între graniţele ţării, după depăşirea unui obstacol important şi cumva într-o relaţie cu străinătatea, cu persoane sau capital din afara ţării. O posibilă problemă vine din tendinţa dumneavoastră de a nu vă lăsa iubită decât în anumite condiţii, de o anumită persoană, probabil o consecinţă a înstrăinării de familia proprie şi a neîncrederii în oameni.
  • Monica Avram, 13 februarie 1985, ora 16.45, Timişoara. Vărsător cu ascendentul în Leu. Relaţia dificilă cu familia a lăsat urme care se adaugă la convingerea dumneavoastră că în viaţă trebuie să mizaţi pe totul sau nimic. De aici rezultă un comportament care poate pune în pericol relaţia cu ceilalţi, la nivel uman, şi în special legătura de cuplu cu un partener care nu corespunde şi nu se încadrează în schemă. Dacă în plan profesional sunt şanse de netezire a drumului şi de atingere a unor obiective, pentru că aceste lucruri sunt mai uşor de realizat, în plan relaţional trebuie să intervină o apreciere lucidă a propriilor aşteptări şi a calităţilor reale ale partenerului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News