Festivalul George Enescu 2019. Ediţia din acest an a festivalului totalizează 34 de prezenţe în premieră în România. Printre artiști se numără Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida, şi nouă orchestre de talie mondială.

Printre ele, Orchestra Națională a Franței, Capela de Stat din Dresda, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Viena, Orchestra Simfonică Academică de Stat „Evgeny Svetlanov” din Rusia, Orchestra Filarmonicii Regale din Liège, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam sau Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii din Berlin.

Cuprins

Anul acesta, Festivalul se desfășoară în mai multe locații din București: Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului și Teatrul Excelsior.

În sălile de concerte din Bucureşti vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroşi muzicieni ai lumii, având 50 de naţionalităţi, şi vor fi prezentate 84 de concerte şi recitaluri.

Organizatorii au ales ca temă centrală, pentru această ediție, „Lumea în armonie”.

Directorul artistic al Festivalului Enescu este Vladimir Jurowski, celebrul
dirijor ruso-britanic. Acesta e fiul dirijorului Michail Jurowski și nepotul compozitorului sovietic de muzică de film, Vladimir Michailovich Jurowski.

Rezultate finale BEC alegeri prezidentiale, 4 mai. George Simion și Nicușor Dan în turul 2 pe 18 mai
Recomandări
Rezultate finale BEC alegeri prezidentiale, 4 mai. George Simion și Nicușor Dan în turul 2 pe 18 mai

Festivalul George Enescu 2019 – Programul pe zile

Program Festivalul George Enescu 2019
Program Festivalul George Enescu 2019
Program Festivalul George Enescu 2019
Program Festivalul George Enescu 2019
Program Festivalul George Enescu 2019
Calcule: ce șanse are Nicușor Dan să câștige în turul 2
Recomandări
Calcule: ce șanse are Nicușor Dan să câștige în turul 2
Program Festivalul George Enescu 2019
Program Festivalul George Enescu 2019

Vezi aici detalii despre programul Festivalului George Enescu 2019!

Festivalul George Enescu 2019 –
Abonamente

ABONAMENT TIP A – valabil pentru concertele din seria „Mari orchestre ale lumii” (Sala Palatului)

  • Categoria I – 3.080 lei (inclusiv Timbru Muzical)
  • Categoria a II-a – 2.420 lei (inclusiv Timbru Muzical)
  • Categoria a III-a – 1.870 lei (inclusiv Timbru Muzical)
  • Categoria a IV-a – 1.320 lei (inclusiv Timbru Muzical)
  • Categoria Pensionari, Elevi, Studenți – 990 lei (inclusiv Timbru Muzical)

ABONAMENT TIP B – pentru concertele din seria „Recitaluri și concerte camerale” (Ateneul Român)

  • Categoria I – 3.105 lei (inclusiv Timbru Muzical)
  • Categoria a II-a – 2.415 lei (inclusiv Timbru Muzical)
Acuzații interne de sabotaj electoral în Coaliția PSD-PNL-UDMR. Fețe triste și optimism rezervat în echipa lui Crin Antonescu REPORTAJ
Recomandări
Acuzații interne de sabotaj electoral în Coaliția PSD-PNL-UDMR. Fețe triste și optimism rezervat în echipa lui Crin Antonescu REPORTAJ

ABONAMENT TIP C – pentru seria „concertele de la miezul nopții” (Ateneul Român)

  • Categoria I – 1.840 lei (inclusiv Timbru Muzical)
  • Categoria a II-a – 1.380 lei (inclusiv Timbru Muzical)

ABONAMENT TIP D – pentru toate concertele din muzica secolului XXI (Sala Radio)

  • Categoria I – 300 RON (inclusiv Timbru Muzical)
  • Categoria a II-a – 200 RON (inclusiv Timbru Muzical)

Prețurile biletelor individuale la Festivalul George Enescu 2019:

Seria „Mari orchestre ale lumii” (Sala Mare a Palatului)

  • Categoria I – 210 RON (inclusiv Timbru Muzical)
  • Categoria a II-a – 160 RON (inclusiv Timbru Muzical)
  • Categoria a III-a – 130 RON (inclusiv Timbru Muzical)
  • Categoria a IV-a – 95 RON (inclusiv Timbru Muzical)

Seria „Recitaluri și concerte camerale” (Ateneul Român)

  • Categoria I – 210 RON (inclusiv Timbru Muzical)
  • Categoria a II-a – 160 RON (inclusiv Timbru Muzical)

Seria „Concertele de la miezul nopții” (Ateneul Român)

  • Categoria I – 210 RON (inclusiv Timbru Muzical)
  • Categoria a II-a – 160 RON (inclusiv Timbru Muzical)

Seria „Concertele din Aula Muzeului Național de Artă”

  • Categoria I – 55 RON (inclusiv Timbru Muzical)
  • Categoria a II-a – 35 RON (inclusiv Timbru Muzical)

Seria „Muzica Secolului XXI” (Sala Radio)

  • Categoria I – 50 RON (inclusiv Timbru Muzical)
  • Categoria a II-a – 30 RON (inclusiv Timbru Muzical)

Ediția din acest an marchează un record! 8.000 de bilete la Festivalul Enescu au fost vândute în doar 45 de minute!

Organizatprii avertizează asupra faptului că bilete la concertele din cadrul Festivalului “George Enescu” 2019 sunt puse în vânzare pe un site care nu are nicio formulă de parteneriat cu Festivalul sau cu partenerul oficiali de ticketing, Eventim.

Festivalul George Enescu 2019 – Unde pot fi găsite bilete

Online – pe www.festivalenescu.ro și www.eventim.ro– și magazinele partenere Eventim sau punctele de lucru Eventim din București.

Magazine partenere Eventim:

  • Telekom
  • Orange
  • Vodafone
  • Diverta
  • Librăriile Humanitas
  • Librăriile Cărturești
  • Carrefour
  • Stațiile OMV

Puncte de lucru Eventim din București și din țară:

  • București: B-dul I.C.Bratianu nr.6 din Cinema PRO
  • Cluj-Napoca: Str. Alexandru Vaida-Voevod, Nr.53 B din Iulius Mall
  • Casieriile UPC din București și Cluj-Napoca.

Festivalul George Enescu 2019 – Cine transmite concertele

Postul Patriarhei Române, Trinitas TV, este broadcasterul oficial al celei de-a 24-a ediţii a Festivalului Internaţional „George Enescu”, care va începe pe 31 august, iar Televiziunea Română are statut de partener media principal.

Potrivit unui reprezentant al Artexim, organizator al festivalului, citat de Pagina de Media, Trinitas TV are statut de broadcaster oficial, însă nu deţine exclusivitate pe transmisiuni.

Astfel, TVR va transmite concerte susţinute de mari orchestre ale lumii, interviuri în exclusivitate, ştiri şi ediţii speciale dedicate, iar Trinitas.

Festivalul George Enescu 2019 – A fost lansată aplicaţia „Enescu Experience”

Aplicaţia Enescu Experience, care oferă utilizatorilor posibilitatea de a descoperi Festivalul Internaţional ‘George Enescu’ şi programele asociate într-o nouă dimensiune, direct pe telefonul mobil, a fost lansată luni, anunţă organizatorii evenimentului într-un comunicat citat de Agerpres.

Disponibilă gratuit în Google Play şi AppStore, aplicaţia arată cele mai apropiate evenimente de pe harta Bucureştiului, dar şi modalităţile inedite prin care publicul larg se poate bucura de experienţa oferită de festival.

Aplicaţia cuprinde atât cele peste o sută de concerte care fac parte din festival, cât şi programele asociate, respectiv alte câteva sute de evenimente în spaţii neconvenţionale, în aer liber, muzee.

Fiecare utilizator va primi notificări despre evenimentele din apropiere, permiţând localizarea telefonului, putând chiar stabili şi trasee pentru a naviga către diferite puncte de pe hartă.

Harta utilizează serviciul Google Maps, iar cu ajutorul calendarului festivalului, disponibil în aplicaţie, utilizatorii pot alege să vadă pe hartă doar evenimentele dintr-o anumită zi, cu ajutorul unor filtre, putând fi alese doar evenimentele din festivalul propriu-zis sau doar programele asociate care au loc pe tot cuprinsul Bucureştiului.

Aplicaţia Enescu Experience include detalii pe scurt despre fiecare eveniment şi link-uri, pentru programarea participării sau pentru o documentare mai detaliată.

Organizatorii precizează că aplicaţia va fi actualizată constant cu informaţii, fiind marcate pe o hartă toate experienţelor posibile, iar prin notificări de proximitate, melomanii şi nu numai, vor putea vedea care sunt cele mai apropiate şi disponibile evenimente.

„Concerte din Festival, transmisiuni directe şi înregistrări în spaţii publice, concerte alternative, tururi ghidate prin oraş sau prin ateliere ale artiştilor români, proiecţii de film, expoziţii, evenimente after party, degustări, lansări de carte, reprezentaţii live.

Evenimente disponibile pe aplicaţia Enescu Experience:

Vezi rezultate alegeri prezidențiale, turul 1 – 4 mai 2025, conform BEC!

Google News Urmărește-ne pe Google News

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Viva.ro
Prima femeie care a candidat în România la alegerile prezidențiale: "De ce nu te întorci la cratiță?"
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Călin, de mână cu soția, pe covorul roșu. Sunt împreună de peste 20 de ani, dar cererea lui în căsătorie a fost abruptă de-a dreptul!
Marile provocări care îl așteaptă pe viitorul președinte, indiferent cine va fi ales. Expert: „Asta e o mârșăvie, e un machiavelism”
Adevarul.ro
Marile provocări care îl așteaptă pe viitorul președinte, indiferent cine va fi ales. Expert: „Asta e o mârșăvie, e un machiavelism”
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Elle.ro
Ana Bodea, dezvăluiri despre relația cu Valentin Butnaru. Ce apreciază la iubitul ei, deși între ei există o diferență de vârstă de 15 ani: „Toată lumea știe că sunt...”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale 2025. CURS: George Simion - 33%; Crin Antonescu - 23%; Nicuşor Dan - 21%; AVANGARDE: Nicuşor Dan şi Crin Antonescu, la egalitate
Observatornews.ro
Rezultate exit-poll alegeri prezidenţiale 2025. CURS: George Simion - 33%; Crin Antonescu - 23%; Nicuşor Dan - 21%; AVANGARDE: Nicuşor Dan şi Crin Antonescu, la egalitate
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine
HOROSCOP
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI