Unde se găsesc flori de piatră

Flori de piatră, portulaca grandiflora sau trandafiri de mușchi, așa cum mai sunt numite aceste flori colorate, provin din Argentina, sudul Braziliei și Uruguay. Ele sunt adesea cultivate în grădini și au fost văzute și în sudul  Asiei, fiind răspândite în majoritatea orașelor cu arhitectură veche din Balcani.

Florile de piatră sunt micuțe, dar cresc repede și pot atinge până la 30 de centimetri, deși cele mai multe au cam 20-25 de centimetri. Dacă sunt cultivate cum trebuie, ele pot ajunge ușor la aceste înălțimi. Frunzele sunt groase și cărnoase, cam de 2-3 centimetri, iar florile au cinci petale și variază în culori, de la roșu, galben, portocaliu, roz și alb.

Ele pot fi găsite în zonele călduroase, unde bate intens soarele și în zonele secetoase, cu pământ uscat. Florile de piatră înfloresc la finalul lunii mai, rezistând toată vara, chiar până în lunile octombrie-noiembrie.

Nu le vei găsi însă în florării, pentru că sunt flori destinate mai mult decorării unui spațiu deschis și grădinilor sau balcoanelor. Vei găsi însă semințe pentru a le cultiva oriunde vrei.

Sunt plante care pot fi găsite peste tot, fiind atât de comune și rezistente. Fie că vorbim despre spațiile verzi sau terase ori balcoane, aceste plante rezistă la fel de bine în ghiveci, precum și pe pământ. 

Cultivare – cum se plantează florile de piatră în grădină

Pentru a planta flori de piatră în grădină, trebuie să te asiguri că grădina ta este foarte însorită și locul în care vei crește portulaca este unul destul de mare. Ai nevoie de un sol nisipos uscat și foarte puțină apă. Florile de piatră se răspândesc foarte ușor, așa că nu este nevoie să le cultivi decât o dată, pentru că ele se înmulțesc singure, prin semințe. Poți să le uzi destul de rar, pentru că nu au nevoie de prea multă apă, însă reține că trebuie să le uzi la rădăcină. Nu folosi furtunul de grădină, pentru că florile de piatră sunt foarte delicate și le vei distruge cu jetul de apă.

Flori de piatră în grădină

Pur și simplu achiziționează semințe de portulaca și presară-le pe pământul ușor afânat, apoi udă planta. Poți face acest lucru în primăvară, imediat după ce zăpada s-a topit. Pune semințele la 15-20 de centimetri distanță și lasă razele soarelui să își facă treaba și să le înflorească.

Dacă vrei, poți să faci un decor, plantând flori de piatră pe marginea unei poteci din piatră, iar asta pentru că planta crește oriunde găsește o bucățică de pământ. 

Cultivare – cum se plantează florile de piatră în ghiveci

Te poți juca cu florile de piatră și poți să îți amenajezi casa sau balconul foarte frumos cu aceste plante. Le poți pune în jardiniere dreptunghiulare, pe care să le agăți de balustrada balconului sau poți apela la ghivece încăpătoare pe care să le așezi pe scara interioară sau undeva în apropierea ferestrelor. 

Ele se închid seara sau în zilele înnorate și se deschid la primele raze de soare. 

Portulaca grandiflora poate supraviețui în condiții foarte grele, de unde i se trage și numele de floare de piatră. Ea nu are nevoie de apă și crește oriunde găsește puțin pământ și temperaturile sunt ridicate. Poți să începi să cultivi flori de piatră în ghiveci sau lădițe începând cu luna februarie. Pui pământ în recipient, apoi presari semințele și le uzi până răsare planta. Le poți pune în orice fel de recipient, de la coșulețe, până la vase decorative sau cutii de lemn.

Flori de piatră în jardinieră

În privința pământului, poți apela la un amestec de pământ de flori și nisip cu pietriș. Florile de piatră nu sunt pretențioase la sol, însă dacă folosești un pământ argilos, poate afecta înflorirea plantei. Trebuie să uzi floarea doar atunci când pământul s-a uscat complet, iar udarea excesivă duce la moartea rădăcinilor. 

Cum se înmulțesc florile de piatră

Dacă ai plantat în grădină flori de piatră, trebuie să știi că vei scăpa cu greu de ele, tocmai datorită rezistenței lor și a capacității de a crește oriunde. Ele se înmulțesc prin semințe, iar când vine anotimpul rece și florile se usucă, ele lasă pe pământ semințe, care vor înflori, la rândul lor, odată cu venirea soarelui și a temperaturilor ridicate.

Este o plantă care se înmulțește foarte ușor și care are nevoie de atenție minimă. Dacă vreți să scăpați de această floare din grădină, ar trebui să păstrați pământul mereu umed, pentru că rădăcinile florilor de piatră mor, atunci când primesc apă în exces.

Aceste flori nu rezistă la umbră și înfloresc doar la lumină naturală directă. Sunt iubitoare de soare și locuri uscate, ferite de umiditate. Dacă îți dorești o grădină extrem de bogată, poți utiliza un fertilizator pentru plante cu flori. La jumătatea verii, poți să tunzi planta pentru a ajuta să o revigorezi și să înflorească mai mult.

Cum se îngrijesc florile de piatră

Florile de piatră nu au nevoie de prea multă îngrijire. Pur și simplu udă-le atunci când stratul de pământ este complet uscat, însă ai grijă să nu pui apă în exces. Oferă-le soare și protejează-le de dăunători. 

Florile de piatră au ca dăunători afidele și limacșii. Pentru a scăpa de afide, poți folosi un săpun insecticid, iar pentru limacși există substanțe speciale care nu dăunează plantei și care îi îndepărtează.

Legende despre florile de piatră

  • Se spune că florile de piatră alungă spiritele rele.
  • Unii cred că o cununiță din flori de piatră purtată la gât scapă de durerile mușchilor.
  • O altă legendă spune că atunci când Iisus Hristos a fost răstignit, sângele lui a curs peste un mușchi de la baza crucii sale, și în acest fel a apărut floarea de piatră.
  • O altă credință spune că, odată, îngerul florilor a ațipit sub un tufiș de trandafiri. Când s-a trezit i-a mulțumit pentru umbra lui și i-a spus că îi va face o favoare. „Dăruiește-mi un nou farmec”, i-a răspuns trandafirul. Îngerul a adăugat florilor sale niște frumoase frunze verzi asemenea mușchilor, luând naștere floarea de piatră.

Sursa foto: Shutterstock.com

Urmărește-ne pe Google News