Astfel, meniurile medii cu floricele de porumb şi sucuri comercializate în cel mai important lanţ de cinematografe american, conţin aproape 1.610 calorii, adică mai mult decât trei hamburgeri Big Mac, şi 60 de grame de grăsimi saturate. Acest lucru fără a mai pune la socoteală untul lichid cu care americanilor le place să îşi ungă floricelele, care adaugă câte 130 de calorii cu fiecare linguriţă.
Cel de-al doilea lanţ de cinematografe din SUA are meniuri mai mici, însă o porţie mare de floricele tot are 1.030 de calorii şi 57 de grame de grăsimi saturate, echivalentul a 500 de grame de coaste de porc, la care se adaugă o cupă de îngheţată.
Sucurile comercializate în cinematografele americane de asemenea, sunt foarte periculoase, cel mai mic suc nedietetic are 300 de calorii, iar cel mare, de un litru şi jumătate, are 500 de calorii, echivalentul a 33 de linguriţe de zahăr.