Despre frunzele de dafin

Frunza de dafin (Laurus nobilis) este frunza unei plante veșnic verde din familia Lauraceae, originară din țările care se învecinează cu Marea Mediterană. Frunzele de dafin sau foile de dafin (așa cum mai sunt numite la noi) sunt un condiment popular folosit pentru murat și marinare și pentru a aroma diverse alte mâncăruri. Frunzele de dafin sunt delicat parfumate, dar pot să dea gust amar.

Frunzele de dafin conțin aproximativ 2% ulei esențial, a cărui componentă principală este lineolul. Frunzele de dafin uscate netede și strălucitoare sunt de obicei folosite întregi și apoi îndepărtate din vas după gătit. Acestea sunt uneori comercializate sub formă de pulbere.

Dafinul a fost cultivat din cele mai vechi timpuri. Frunzele sale au constituit coroanele de dafin care i-au încununat pe sportivii învingători din Grecia antică. În Evul Mediu, frunzele de dafin erau folosite în scopuri medicinale.

Utilizări ale dafinului în afara bucătăriei

În afară de faptul că frunza de dafin este folosită în întreaga lume în bucătării și la fabricarea amestecului de condimente curry, copacul a fost utilizat și de industria lemnului.

Un alt fapt interesant despre planta de dafin este asocierea acesteia cu muzica. Lemnul dafinului din California este foarte căutat de producătorii de instrumente cu coarde pentru fabricarea de viori și chitare.

Frunza de dafin este, de asemenea, un foarte bun repelent și este utilizat pentru alungarea dăunătorilor și a insectelor. Deși sigur pentru oameni, mirosul său este toxic pentru insecte și dăunători. În forma sa uscată și sub formă de pulbere, frunza de dafin poate fi presărată în colțurile casei pentru a respinge gândaci, furnici, purici și alte insecte.

Dacă în casa ta sunt prea mulți țânțari și insecte, poți folosi și frunze de dafin pentru a scăpa de ele. Tot ce trebuie să faci este să arzi niște coji de ceapă împreună cu foi de dafin în cameră. Mirosul degajat le va ține departe de casa ta. Acest remediu emană un miros foarte puternic, iar dacă devine insuportabil atunci poți folosi o mască în timp ce faci acest lucru.

Frunze de dafin arse – remediu împotriva anxietății

Frunze de dafin arse

Fumul de frunze de dafin conține linalol, un compus găsit în mai multe alte plante, inclusiv menta și lavandă. Lavanda este o altă plantă folosită în mod obișnuit pentru tratarea anxietății.

Ameliorarea anxietății este prezentată ca un beneficiu major al arderii frunzelor de dafin.

Conform teoriei din spatele aromaterapiei, inhalarea anumitor parfumuri determină receptorii olfactivi din nas să comunice cu zonele creierului care ne ajută să ne reglăm emoțiile.

Ce spun studiile

Cercetările sugerează că linalolul, sub formă de uleiuri esențiale și extracte de lavandă, pare să aibă un efect calmant.

Un studiu din 2010 care explorează efectele vaporilor de linalol inhalați de șoareci sugerează că ar putea ajuta la inducerea unei stări de relaxare și la reducerea anxietății.

După inhalarea linalolului, șoarecii păreau mai puțin agresivi și mai înclinați să interacționeze cu alți șoareci. Era, de asemenea, mai probabil să părăsească o zonă întunecată și să exploreze o zonă luminoasă, un test folosit adesea pentru a măsura nivelul de anxietate la animale.

Un alt studiu din 2016, pe șobolani, a implicat administrarea unei doze orale zilnice de extract de frunze de dafin, timp de o săptămână. Șobolanii păreau să manifeste mai puțină anxietate, așa cum au determinat mai multe teste comportamentale. De asemenea, extractul pare să ajute la reducerea depresiei și a stresului.

Deoarece extractele găsite în uleiurile esențiale sunt de obicei foarte concentrate, ele pot avea o potență mai mare decât alte forme ale aceluiași compus, cum ar fi, spre exemplu, frunzele arse.

De asemenea, este important să rețineți că, în timp ce frunzele de dafin conțin linalol, ele conțin o cantitate mult mai mică decât lavanda. Uleiul esențial de lavandă este în jur de 25% până la 38% linalol. Cu toate acestea, uleiul esențial din frunze de dafin conține de obicei mai puțin de 7% linalol.

Chiar și lavanda, cu concentrația sa mai mare de linalol, nu este întotdeauna un remediu eficient împotriva anxietății. După cum arată cercetările, linalolul sub formă de capsule de lavandă poate ajuta la ameliorarea anxietății ușoare, dar este posibil să nu aibă aceleași beneficii pentru situațiile cu anxietate ridicată, arată site-ul healthline.com.

Descoperă o listă cu plante medicinale care se găsesc în România.

Cum să arzi frunzele de dafin în siguranță

  • Atunci când ardeți frunze de dafin în casă, trebuie să faceți acest lucru luându-vă câteva măsuri de siguranță.
  • Folosiți frunze de dafin uscate, deoarece cele proaspete nu se vor arde ușor. Puteți cumpăra frunze de dafin din secțiunea de condimente a majorității magazinelor alimentare.
  • Utilizați un bol ignifug. O scrumieră, sticlă sau vas din ceramică sunt cele mai bune. Să puneți folie de aluminiu vă poate ajuta să captați cenușa și să vă mențineți vasul curat.
  • Aprindeți cu atenție capătul unei frunze cu un chibrit sau o brichetă. De îndată ce flacăra se prinde, stingeți-o rapid. Ideea este ca frunzele să mocnească, nu să ardă repede.
  • Puneți frunza în vasul ignifug. Păstrați frunza care arde lângă dv., departe de animalele de companie sau de copii. Nu lăsați frunzele să ardă nesupravegheate.
  • Deschideți un pic fereastra. Acest lucru poate împiedica fumul de dafin să declanșeze alarma de fum, dacă există una în clădirea în care vă aflați. Evitați doar să puneți vasul cu frunze arse lângă fereastra deschisă. Dacă este o zi cu vânt, briza ar putea sufla bucăți de frunze aprinse sau cenușă prin casă.
  • Lăsați frunzele să fumege timp de 10 până la 15 minute. Dacă frunzele încetează să mai ardă, le puteți aprinde din nou. Poate fi nevoie de câteva încercări pentru a începe să mocnească, mai ales dacă frunzele sunt încă puțin proaspete.
  • Aruncați cenușa cu grijă. Lăsați cenușa să se stingă complet înainte de a o arunca. Nu strică niciodată să o stropiți mai întâi cu puțină apă.

Frunzele de dafin și diverse ritualuri

Frunzele de dafin sunt cunoscute pentru semnificațiile simbolice și utilizări în diferite culturi și tradiții. În mitologia greacă, dafinul era asociat cu zeul Apollo și era considerat un simbol al victoriei și al cunoașterii. În cultura romană, coroanele de dafin erau acordate celor care obțineau realizări notabile, precum militarii victorioși sau poeții distinși.

În ceea ce privește ritualurile de purificare a energiilor dintr-o încăpere, există diverse practici în diferite culturi și tradiții spirituale.

Poate că ați auzit despre curățarea spațiului cu salvie, Palo Santo sau chiar tămâie, dar știați că puteți arde o frunză de dafin în aceleași scopuri? Această plantă sacră a fost folosită de secole în ritualuri de protecție și curățare a spațiilor de locuit sau alte spații.

Ceea ce este unic la frunza de dafin este că este plată și subțire ca o bucățică hârtie, ceea ce înseamnă că puteți scrie mesaje pe frunză înainte de a o arde, dacă vreți.

Dacă v-ați simțit îngrijorat, epuizat sau ați avut o stare negativă în ultima vreme, acest ritual poate să rezoneze cu dv. Încercați să vă scrieți grijile pe o frunză de dafin uscată și apoi ardeți-o într-un recipient sigur. Dacă vreți, puteți include și niște salvie sau altă plantă considerată sacră sau tămâie.

Pe măsură ce frunzele de dafin ard, imaginați-vă acei factori de stres care plutesc pe măsură ce fumul se disipează.

Frunze de dafin pentru bani și noroc

Una dintre credințele populare în diverse culturi este că frunzele de dafin pot atrage norocul și abundența.

Așadar, așa cum vă puteți scrie grijile și factorii de stres pe o frunză de dafin, puteți scrie și ceea ce vă doriți. Dacă sperați să atrageți bogăție și credeți în astfel de ritualuri, iată ce puteți încerca:

Mai întâi, scrieți-vă dorințele pe frunza de dafin. Amintiți-vă că acestea nu trebuie să se învârtă toate în jurul banilor, „abundență” pot însemna și obiecte materiale, și un corp sănătos, și o comunitate de susținere și așa mai departe.

După ce vă scrieți dorințele, țineți frunza de dafin și vizualizați acele dorințe. Imaginați-vă cum vă veți simți când le veți avea împlinite. Când ați terminat, puneți pur și simplu frunza de dafin în portofel.

Sursă foto – Shutterstock.com

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News