ComenteazăCând l-am cunoscut pe Rareș, eram într-a douăsprezecea. El ter-minase de câțiva ani buni liceul, iar acum făcea „câte puțin din toate”, după cum le spunea tuturor. Apărea în fiecare zi în fața liceului cu mașina lui roșie, decapotabilă, stătea de vorbă cu băieții, le dădea țigări, îi invita la discoteca pe care o deschisese în cartierul în care locuia, iar în zilele arzătoare de vară, le aducea și bere. Pleca de cele mai multe ori cu câte o fată dintr-a douăsprezecea, cu care toată lumea îl vedea prin oraș timp de o lună-două, după care se despărțea de ea, căci reapărea, pus pe agățat, la poarta școlii. Cu toate astea, nicio fată din cele părăsite nu se plângea de el. Cel puțin, cele pe care le știam eu.
Ba, mai mult, unele chiar îl lăudau. Chipurile le ajutase să-și găsească de lucru, le împrumutase cu bani, le dusese la magazinele unor prieteni ca să-și cumpere haine de bună calitate, dar cu bani mai puțini. Din câte înțelesesem, ele trebuiau să-i facă, în schimb, mici servicii. N-am știut niciodată despre ce servicii este vorba, până când nu mi-a venit și mie rândul…
Pe vremea aceea, locuiam doar cu mama, într-un apartament cu două camere dintr-un cartier „proletar” bucureștean. Să vă spun în două cuvinte câte ceva despre mine. Tata nu există în viața noastră. și-a părăsit familia la doar câteva luni după ce m-am născut. Mama m-a lăsat o vreme la bunici, s-a angajat și a urmat o facultate la seral. ținea morțiș să le demonstreze părinților că se poate descurca și singură. După ce a terminat facultatea, și-a găsit de muncă și s-a înscris pe o listă ca să primească locuință. A trebuit să aștepte mult și bine până când a reușit să aibă casa ei, dar, până la urmă, a obținut un apartament modest cu două camere.
Nu pot spune că am dus-o rău cu ea, dimpotrivă. Mama a încercat întotdeauna să-mi fie o bună prietenă. Mi se plângea mereu că bunica fusese foarte severă cu ea și că numai din cauza ei plecase de acasă. Cică bunica nu-i dăduse voie să meargă nicăieri, îi impusese să nu vină acasă mai târziu de nouă seara, îi interzisese să vină vreodată cu prieteni și nici în vacanță n-o lăsa singură.
Drept urmare, mama a încercat să-mi dea cât mai multă libertate posibilă și să mă învețe să mă descurc singură de mică. Eu însă nu eram ca ea… Nu mă dădeam în vânt după petreceri și băieți. Până în clasa a zecea, n-am avut niciun prieten și eram, firește, încă virgină atunci când l-am cunoscut pe Rareș, într-a doișpea.
Când a început să intre în vorbă cu mine, m-am speriat. Niciodată nu se legase de mine vreun băiat după care toate fetele din preajma mea erau topite. îmi plăcea cum arăta, era bine îmbrăcat și știam de la colegele mele că este un „domn”. Eu însă habar n-aveam cum să mă port cu el.
Pe Rareș, stângăcia mea l-a ațâțat și mai mult. Roșeam ori de câte ori îmi făcea complimente, de câte ori se oferea să mă ducă acasă cu mașina, insistând până când eu acceptam. Apoi, luam foc de-a dreptul când, ajunși în fața blocului meu, el cobora înaintea mea și-mi deschidea portiera ca să cobor. Ce să mai zic despre faptul că mă conducea cu liftul până la ușa apartamentului, ca să fie sigur că nu mi se poate întâmpla nimic, să fie sigur că „ești ferită de orice rele”. Care fată nu s-ar îndrăgosti lulea de un asemenea bărbat?
într-o zi, când ieșeam de la școală, mi-a oferit un buchet imens de trandafiri, pe care abia l-am putut ține în brațe. Toate fetele erau geloase, cu niciuna din ele nu se purtase atât de frumos.
După ce am acceptat să ies cu el de câteva ori, Rareș a ținut morțiș s-o cunoască și pe mama.
— Mama ta trebuie să știe cu cine ieși în oraș, mi-a zis el. Vreau să știe că ești pe mâini bune. Spune-i, te rog, că vreau s-o cunosc și întreab-o când pot trece pe la voi.
Mama știa că aveam un prieten, dar nu-i spusesem mare lucru despre el; de fapt, aflase de la vecina noastră de palier că mă aduce acasă „un băiat frumos și cu mașină”, și de atunci tot încerca să afle câte ceva despre el. Așa că s-a bucurat când am anunțat-o că prietenul meu vrea s-o cunoască.
— Slavă Domnului că el este mai dezghețat, că de la tine nu pot să aflu nimic, Teodora! Spune-i că poate veni oricând dorește.
Rareș a venit într-o sâmbătă după-amiază, încărcat cu flori și prăjituri. A cucerit-o imediat pe mama, așa că, după aceea, am putut merge peste tot cu el, fără să am emoții că nu mi s-ar da voie.
într-o seară, pe la nouă jumătate, când m-am întors din oraș, am auzit-o însă pe mama certându-se cu bunica.
— Cum îți lași fata pe mâinile unui om cu atâția ani mai mare decât ea? știi ceva despre el? știi cu ce se ocupă? De unde are atâția bani? Teodora e încă un copil, ea nu e ca tine! îi spunea bunica.
— întotdeauna ai văzut numai răul peste tot, i-a răspuns mama. Nu m-ai încurajat nicio-dată, n-ai știut decât să-mi distrugi orice urmă de încredere în mine. în lumea asta, nu există doar infractori, mamă! Oamenii mai și muncesc pentru banii pe care-i câștigă.
— Crezi că poți cumpăra o mașină ca a lui din salariu? știi exact cu ce se ocupă?
— știu că se poartă foarte frumos cu Teo, sunt sigură că are educație, că o iubește, și asta contează cel mai mult.
— Naivă ai rămas, fato, așa cum ai fost întotdeauna! Mi-a spus Mariana, vecina de ușă, că a văzut-o pe fiică-ta cu el într-o decapotabilă roșie. Am rugat-o să se intereseze prin bărbatu-său, știi că a fost polițist… și știi ce-a aflat? Că băiatul ăla respectuos și afectuos are dosar penal pentru proxenetism!
— Vezi-ți de treabă, dragă! ți-au împuiat vecinii capul cu prostii, mor toți de invidie!
— Să dea Dumnezeu să n-am dreptate! Te rog, fii cu ochii în patru! De dragul ei, nu pentru mine. Stai de vorbă cu ea, întreab-o pe unde se duce cu el. Află ce oameni frecventează. E păcat de ea să intre pe mâinile unuia ca el…
Am fost destul de nedumerită când am auzit-o vorbind astfel pe bunica. Când m-au văzut, au schimbat subiectul. Bunica mi-a promis că, după bacalaureat, o să plecăm amândouă într-o excursie în Italia. Avea niște verișoare stabilite acolo și puteam sta și o lună, dacă voiam. Mi-ar fi surâs ideea, dacă nu aș fi fost atât de îndrăgostită de Rareș… Așa însă nu prea îmi convenea, nu credeam că pot sta fără să-l văd atâta timp!
De ziua mea, când am împlinit optsprezece ani, prietenul meu mi-a dăruit un medalion cu lănțișor, de aur, care parcă era făcut special pentru mine, așa de bine îmi stătea cu el la gât! Nu l-am mai dat jos nici măcar o dată de atunci.
Pe deasupra, umblam cu Rareș prin magazine și-mi cumpăra orice voiam, mă îmbrăca din cap până-n picioare și îmi spunea tot timpul că sunt cea mai frumoasă fată pe care a cunoscut-o vreodată. Până și vânzătoarele mă invidiau.
— Mare noroc aveți, domnișoară, mai rar un bărbat ca acesta! Aveți grijă să nu-l scăpați din mână, mi-a spus într-o zi una dintre ele. La mine vine lume multă în fiecare zi, dar, până acum, nu mi-a fost dat să văd un bărbat care să se uite cu atâta dragoste la femeia de lângă el.
Vă dați seama cât de bine mă simțeam când auzeam asemenea vorbe! Rareș își petrecea mai tot timpul cu mine, iar după ce am terminat liceul, mi-a spus că nu trebuie să mă gândesc să muncesc vreodată, că are el destui bani.
— De ce să te trezești cu noaptea în cap sau să asculți de ordinele unui șef nesuferit? Muncesc eu pentru amândoi, nu-ți face griji!
Bunica s-a întristat când i-am spus că nu pot pleca cu ea în Italia și m-a întrebat ce am de gând să fac pe viitor.
— Nu știu, bunico. Deocamdată sunt fericită cu Rareș, altceva nu mă mai interesează.
— Dar tu erai altfel, de ce să depinzi de un bărbat? Nu vrei să ai o carieră, banii tăi? în ziua de azi, femeile au atâtea posi-bilități, dragamea…
— Da, bunico, dar eu îl iubesc pe Rareș, și asta îmi ajunge! De ce să dau cu piciorul la dragoste? Ce să obțin în schimb? Dacă mă cere de soție, mă mărit fără să clipesc, să știi! Măcar de-ar face-o…
Rareș nu m-a cerut însă de nevastă. Ba, mai mult, în ziua în care împlineam un an de când eram împreună și trebuia să ieșim amândoi în oraș, m-a sunat și a contramandat totul, scuzându-se că are niște probleme urgente și rugându-mă să-l iert. Nu mi-a mai dat niciun semn de viață timp de cinci zile. Nu mai înțelegeam nimic. Când a apărut în sfârșit, era nedormit și îmbrăcat destul de neglijent, ceea ce nu-i stătea în fire.
— Am avut niște neplăceri, draga mea. Cred că, o vreme, o să ne meargă ceva mai rău cu banii. Mi-ai putea da o mână de ajutor, dacă m-ai iubi… Sau mai bine lasă… Nu vreau să te amestec și pe tine în toată chestia asta. Uită ce ți-am spus!
— Dar vreau să te ajut, te iubesc și e normal să te ajut! am sărit eu imediat.
— Nu, nu, e mai bine să nu te amestec în toate astea. Lasă, mă descurc eu cumva…
După câteva zile, a sunat telefonul și mama mi-a spus că suntem chemate la Poliție, să răspundem la niște întrebări. Am rămas cu gura căscată. Ne-am dus, ce să facem?! Un tip în civil ne-a poftit într-un birou și m-a întrebat tot felul de lucruri. în primul rând, dacă-l cunosc pe Rareș.
— Da, sigur că-l cunosc, suntem împreună de un an. E prietenul meu.
— Doamnă, îmi pare rău, dar trebuie să vă spun că fiica dumneavoastră este iubita unui cunoscut proxenet. Are o întreagă rețea. își racola fetele de pe la licee… E de mirare că fiica dumneavoastră nu a ajuns să muncească pentru el.
— Dar mă iubește! Vă rog să mă credeți, e un om minunat!
— Alte fete nu sunt de aceeași părere… și ne-a pus o casetă pe care erau mai multe fete care povesteau tot felul de orori. Cum le ademenea Rareș de la școală, cum le droga și pe urmă le punea să se prostitueze; cum le șantaja că le va spune totul părinților și colegilor, ca să „muncească” mai departe pentru el. și cum le amenința apoi să nu spună nimic nimănui, pentru că, altfel, „le face felul”. Nu-mi venea să cred că era vorba despre Rareș!
— și cum vă explicați totuși că fiica mea nu știe nimic din toate astea? a între-bat mama. Nu a văzut nimic, nu mi-a spus niciodată nimic de genul acesta.
— Probabil că nu era încă atât de disperat ca acum. Dacă nu puneam mâna pe el, cred că ar fi avut și ea aceeași soartă. Avem destule probe împotriva lui. Probabil că, o vreme, o să stea închis. Aveți însă mare grijă! De obicei, tipii ca el își continuă „afacerile” dinainte când ies din detenție. Este foarte posibil s-o șantajeze cumva și pe fiica dumneavoastră. Fiți cu ochii în patru!
La scurt timp după ce Rareș a fost închis, mi-am dat seama că sunt însărcinată. Eram disperată, mai ales după ce aflasem adevărul despre Făt-Frumosul meu. Am realizat că, atunci când mă rugase să fac ceva pentru el, urma să mă scoată pe stradă, cum se spune. Mi-era și așa foarte greu să-mi revin. Gândul că aș fi putut avea un copil cu acest om mă îngrozea de-a dreptul. I-am spus mamei, care era de acum depășită de situație. îl plăcuse pe Rareș și se considera oarecum vinovată că nu-și dăduse seama cu cine are de-a face. Așa că a chemat-o pe bunica.
— Singura soluție este să scapi de copil. știu că nu ți-e ușor, dar, decât să crești copilul unui astfel de om, mai bine… Te programez la un cabinet. Se face anestezie, nu simți nimic. și, pe urmă, o să uiți totul, crede-mă.
Am ascultat-o. Mama a acceptat să ne mutăm la bunica, eram mai în siguranță acolo și, oricum, bunica și bunicul aveau o casă mult prea mare pentru ei doi. Au trecut câteva luni bune, am început să învăț pentru facultate. Apoi, într-o zi, pe când o așteptam pe mama să iasă dintr-un magazin, l-am văzut pe Rareș apropiindu-se de mine.
— Voi m-ați dat în gât, nu? Tu și cu maică-ta! Are cumva relații la Poliție?
L-am înfruntat, curajoasă.
— Doamne ferește! Ai dispărut de atâtea luni și tot tu țipi la mine? Ce mai vrei acum?
— Tu m-ai turnat, Teodora, sunt sigur! Te-am ținut pe palme ca pe o prințesă, ți-au plăcut banii mei. De unde credeai că am atâția bani când stăteam toată ziua după fundul tău? Trebuia să te pun și pe tine la muncă, asta e! Atunci n-ai fi avut gura atât de mare. Ai fi tăcut mâlc. Am eu grijă să vă închid gura. Vă găsesc și-n gaură de șarpe, mă auzi?
și a dispărut la fel cum apăruse. M-am speriat îngrozitor, părea cu totul alt om. Mă întrebam tot timpul cum de am scăpat așa de ușor, cum de nu m-a pus și pe mine la muncă pentru el.
Fusesem tot timpul sigură că mă iubește, crezusem tot ce-mi spusese. și probabil că aș fi făcut orice pentru el, dacă mi-ar fi cerut-o. Au trecut mai bine de trei ani de atunci. Nu l-am mai văzut niciodată pe Rareș. Sunt sigură că bunica îi știe fiecare mișcare, dar nu vrea să mă sperie. Am încercat să uit și să merg mai departe.
Zilele trecute, am dat peste un reportaj pe tema asta, la televizor. Am auzit ce declara una dintre bietele fete despre peștele ei și m-am cutremurat: „Dacă n-ar fi el, n-aș avea nici ce mânca, nici unde dormi. El m-a adunat de pe stradă, ai mei au vândut casa și au băut banii, trăiam sub cerul liber.”.
Oare așa aș fi ajuns și eu, dacă nu m-ar fi scăpat bunică-mea la timp? A, nu v-am spus? Ea a făcut-o pe detectivul, împreună cu veci-nul ei, fost polițist, care a apelat la rela-țiile lui profesionale ca să-l smulgă pe Rareș din calea mea.
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!