Comentează„Uite, mă vezi, da? Mă vezi mergând pe poteca aia, dar eu nu sunt aici. Sunt în altă lume…“ spune Juju. Din prima clipă îţi dai seama că ai în faţă un om inteligent. Un om pe care viaţa l-a aruncat în stradă. Sau poate că aşa a ales el. Nu frigul, nu foamea… nu asta îl doare pe el, ci singurătatea.
Evită să-şi spună numele real. El este Juju şi atât. Nume pe care l-a primit de la o profesoară de franceză, în urmă cu mulţi mulţi ani. Nu mai are acte, prin urmare nici pensie, deşi ultimul lui loc de muncă l-a avut la mina Anina, până la devastatoarea explozie din 2006, care a ucis şapte suflete. El a scăpat teafăr. Dar a ales să locuiască acolo, printre ruine.
Se bucură teribil de oaspeţi pentru că, în sfârşit, are cu cine povesti. Sau cui povesti. Ne testează de câteva ori cunoştinţele de istorie, iar noi picăm examenul cu brio. „Mă, voi pe ce lume trăiţi?“, spune omul de pe poteca din altă lume… Ne cântă apoi „Hey, Jude“ de la Beatles, ne vorbeşte despre Black Sabbath şi ne recită o poezie scrisă de el despre el („Ego“), şi i se tulbură ochii şi glasul. Ne povesteşte şi despre câinele lui, tovarăşul lui de singurătate, pe care i l-au otrăvit „unii“.
Spune că este originar din Vâlcea, dintr-o familie înstărită, tatăl fiind cadru militar, iar mama medic. A studiat pianul, la ordinul autoritarului său tată, însă el iubea mai mult filosofia. Îşi aduce aminte, râzând, că a făcut pe ascuns Facultatea de Istorie şi Filosofie la Bucureşti, în timp ce tatăl lui credea că face Conservatorul. Dar l-a prins cu minciuna când era în ultimul an şi, ca pedeapsă, l-a obligat să renunţe la facultate şi l-a trimis în armată, la Braşov.
Îşi reia însă studiile şi reuşeşte să termine facultatea şi să devină ce şi-a dorit dintotdeauna: profesor de filosofie. A stat însă doar câţiva ani la catedră, pentru că a fost prins de comunişti colaborând cu Radio Europa Liberă, în anii 70, şi a fost dat afară. A făcut puşcărie şi a fost trimis la muncă silnică după ce a sfidat în mai multe rânduri regimul comunist, el numărându-se printre cei care au participat la prima revoltă împotriva regimului, revolta muncitorilor din 15 noiembrie 1987, de la Braşov. La mina Anina a ajuns după 90 şi a muncit cot la cot cu minerii, până în momentul în care mina s-a închis, în urma exploziei din 2006.
Himera dintre ruine
A decis, totuşi, să rămână acolo, printre ruine şi să renunţe la tot ce înseamnă „material“ pentru… el. Şi-a făcut culcuş în fosta baracă a paznicului şi a trăit acolo ani la rând, refuzând orice ajutor din partea autorităţilor. A renunţat la acte şi la dreptul de a avea o pensie. Costeliv şi cu părul vâlvoi, Juju e un personaj cunoscut în Anina. Unii localnici îl mai ajutau cu mâncare şi ţigări, şi chiar îi spălau hainele. Însă nu toată lumea îl iubeşte. În urmă cu doi ani, nişte indivizi i-au spart geamurile de la baracă, în toiul iernii, şi l-au bătut crunt. Prin urmare, Juju s-a refugiat în mină şi a trăit acolo, ascuns de ochii lumii, în frig. Spune că a avut trei neveste şi şase copii, dar niciunul nu se interesează de el.
„Eu sunt fericit. Mie nu-mi lipseşte nimic. Sunt sănătos tun. Ştii cum a murit Tolstoi? Sărac. Şi în frig“, spune Juju potrivindu-şi căciula peste părul câlţi, ca şi când ar şti că şi el o să piară la fel ca celebrul scriitor rus, care la 82 de ani a renunţat la tot avutul şi a murit în pribegie.
Iarna trecută, autorităţile din Anina au încercat să îi întindă o mână de ajutor lui Juju şi i-au oferit o locuinţă, la marginea oraşului, alături de un alt om al nimănui, dar el a refuzat orice contact cu o societate în care nu are nicio dorinţă să se (re)integreze. Acum, locuieşte într-o fostă centrală termică, dezafectată şi a încuiat lumea afară, cu lacăt. Se hrăneşte cu ce găseşte prin gunoaie şi a strâns sute de peturi, din care şi-a construit o imensă „alarmă“ împotriva intruşilor, oameni sau şobolani. Acolo, printre mormane de gunoaie, Juju scrie de zor poezii şi un roman SF. Şi strânge la piept cea mai de preţ carte pe care o are: o Biblie primită-n dar de la un preot.
Nu-l mai vizitează nimeni, cu excepţia unui fotograf din Reşiţa, Flavian Săvescu, care i-a dus povestea mai departe.
Cu unul dintre portretele lui Juju, intitulat „Chimera“, Flavian a participat la mai multe saloane şi circuite de fotografie din lume şi a câştigat câteva medalii şi premii.
Poezia lui Juju – „Ego“
„Se zbate sufletul în mine/Ca zborul stins de la fereastră. / Îl simt și-n mierea de albine, /Mai deșirat în zarea-albastră. /Aș vrea să stau, nu pot s-o fac /Îmi scriu în gând să fiu pe plac. /Unul e alb, altul e des. /Un subiect cu înţeles/ Cred că îl știți – îl țin sub fes / Într-o nervură cerebrală, /Luată drept boală mintală. /S-au afișat ca în tablou, /Aștept venirea din ecou. /Se zbate sufletul în mine,/ M-alint în mierea de albine“.
Sursa FOTO – Flavian Săvescu/George Grădinaru
Citește și: