Pot fi până aproape de genunchi, doar până la gleznă sau până la jumătatea gambei, aşa că nu trebuie decât să alegi perechea care se potriveşte stilului tău vestimentar şi cu care te simţi bine. Tot ce contează e să aibă măcar un smoc de blăniţă.
De asemenea, modelele variază de la sport, gen bocanc, până la ghetuţe glamour cu toc şi bordură în jurul gleznei. Chanel, Loubutin sau D&G, trei dintre casele de modă care dau tonul modei în lume au mizat în acest an pe blănuri în culori naturale, care merg de la alb, la bej, gri sau chiar negru, cu păr ceva mai lung, care să semene cu încălţările eschimoşilor însă mult mai sexy. Iată câteva sugestii care te-ar putea inspira!