Fricile zodiilor, temerile lor de zi cu zi și stresul cu care se confruntă ne ajută să le cunoaștem mai bine și chiar să ne cunoaștem pe noi înșine mai bine. Uneori, zodiacul este o oglindă în care putem recunoaște mai multe lucruri despre noi decât am vrea!
Cuprins:
Zodia Berbec. Teama de a pierde controlul
Berbecilor le place să ia decizii singuri, să dețină controlul, să se ocupe ei de tot și să nu lase nimic pe mâna altora. Cu toate acestea, se știe că de multe ori, din grabă sau neștiință, Berbecii iau tot felul de decizii pripite și nepotrivite. De multe ori, au curajul să recunoască dacă greșesc și o iau de la capăt. Cu toate acestea, cea mai mare frică a lor este să piardă controlul, să nu intervină altcineva și să ia decizii în locul lor, impunându-le diverse restricții și constrângeri.
Zodia Taur. Teama de a nu pierde bani
Banii sunt un subiect foarte sensibil pentru Tauri. Mulți dintre ei fac eforturi să nu se vadă acest lucru, dar sunt de-a dreptul avari. Taurii sunt harnici și organizați, muncesc mult, dar nu de dragul profesiei, ci pentru a face bani. Sunt sensibili cu moștenirile, averile, bugetul familiei, cu obiectele de valoare și fac tot posibilul să acumuleze cât mai mult. Cea mai mare frică a acestei zodii este să nu piardă bani, să nu apară situații imprevizibile sau accidente care le-ar putea afecta serios veniturile.
Zodia Gemeni. Teama de restricții
Gemenii sunt diplomați și răbdători, sunt sociabili și deschiși, dar nu suportă sub nicio formă să li se impună restricții. Pot răbda o vreme, dar vor izbucni și se vor elibera. Nu suportă partenerii posesivi sau șefii obsedați de control. Gemenii sunt firi independente, le place să fie organizați, dar nu suportă să se supună unor restricții inutile sau unui stil de viață care le reduce șansele de a avea ceea ce doresc. Pentru ei, libertatea de acțiune și decizie este cea mai importantă.
Zodia Rac. Frica de singurătate
Cea mai mare teamă în viață a zodiei Rac este să rămână singură. Nativul Rac nu suportă singurătatea, nici măcar pentru o zi. Departe de familie, de prieteni, de oameni cu care poate socializa, Racul devine tot mai introvertit, depresiv, lipsit de viață și nu reușește să își mai adune gândurile și puterile. Dar Racii nu sunt niciodată singuri. Ei fac tot posibilul să aibă familia aproape, să aibă casa plină de copii, de nepoți, de musafiri. Și ei știu că familia este baza lor în viață.
Zodia Leu. Teama de eșec
În pofida caracterului său drept și echilibrat, Leul este un orgolios care se teme cel mai mult de eșec și de disprețul sau bătaia de joc a celor din jur. Nativului Leu îi este teamă să nu facă vreo greșeală, să nu fie criticat, să nu se râdă de el, să nu fie luat peste picior și pus la punct de alții mai buni ca el. Numai el trebuie să fie cel mai bun, să aibă cele mai bune soluții și idei. Teama că altcineva i-o ia înainte și că el va fi pe locul doi îl va urmări multă vreme în viață!
Zodia Fecioarei. Frica de a fi refuzat
Se știe că Fecioarele sunt perfecționiste și că planifică totul astfel încât să iasă așa cum vor ele. Uneori, însă, viața le rezervă și surprize neplăcute. Uneori sunt refuzate, iar acest lucru este atât de dureros pentru Fecioare, că aproape își pierd puterea de a continua. Pot fi refuzate în dragoste, pot fi refuzate în profesie, în carieră, în situațiile cotidiene, atunci când intră în competiție cu alții. Teama de a fi refuzate le face pe Fecioare să lucreze mai mult singure și să nu depindă de nimeni.
Zodia Balanță. Frica de situații extreme
Nativii Balanțe sunt oameni cu un caracter puternic și știu să lupte pentru ei, când au anumite beneficii de câștigat. Cu toate acestea, le este teamă de situațiile extreme, în care le este foarte greu să ia decizii echilibrate. Orice situație complicată le dă viața peste cap pentru multă vreme și pot trece ani de zile până când reușesc să iasă din ea. Balanțele reușesc să fie echilibrate în problemele mai puțin complicate ale vieții, dar când apar situații limită, au mare nevoie de ajutor.
Zodia Scorpion. Teama de a pierde
Cea mai mare frică a Scorpionilor este aceea de a pierde ceva drag, un prieten, o iubire, un membru al familiei, casa, mașina, orice lucru de valoare pentru care au muncit din greu. Scorpionilor le place să adune lucrurile, să aibă lucruri frumoase, să aibă familia aproape, să aibă o viață liniștită și prosperă. Le este teamă să piardă ceva pentru că știu cât de greu este să recuperezi ceea ce ai pierdut. Scorpionii au emoții puternice și sentimente adânci de angoasă.
Zodia Săgetător. Frica de control
Se spune despre Săgetători că sunt rebelii zodiacului. Într-adevăr este zodia cea mai libertină, cea mai independentă și singura care nu ține cont de nimeni. Când au de ales, Săgetătorii aleg numai ceea ce le convine. Nu le pasă de ceilalți, ei trăiesc după poftele și regulile lor și nu se acomodează niciodată cu regulile celorlalți. Foarte mulți Săgetători pierd în viață pentru că nu reușesc să fie empatici, dar ei se tem atât de mult să nu fie controlați, încât îi îndepărtează pe toți.
Zodia Capricorn. Teama de mediocritate
Nativii Capricorni sunt foarte ambițioși, poate la fel de ambițioși precum Leii, și muncesc mult pentru a fi mereu în frunte. Ei au ambiția să fie mereu printre primii. Primii la școală, la activitățile sportive, la birou, în carieră, în societate. Le place să afișeze o viață prosperă, o familie fericită, o mașină scumpă, o casă modernă… chiar dacă realitatea este diferită. Capricornilor le place să iasă în evidență cu realizările lor și le este teamă să trăiască în mediocritate.
Zodia Vărsător. Teama de plictiseală
Când se plictisesc, Vărsătorii iau cele mai proaste decizii, se implică în tot felul de situații incerte și riscă inutil. Sunt genul de oameni care au mereu nevoie de activitate, de planuri diverse, de oameni mulți în jurul lor. Vărsătorii sunt sociabili, sunt amatori de distracții și aventuri, de călătorii și de orice lucru care iese din tiparele ordinarului. Viața lor trebuie să fie colorată și le este teamă de plictiseală, pentru că atunci riscă să facă lucruri din care mai mereu pierd ceva.
Zodia Pești. Teama de a pierde dragostea
Nimic nu este mai dureros pentru Pești decât să piardă pe cineva drag din familie sau să piardă dragostea cuiva pe care îl iubesc. Peștii sunt atașați de familie și niciodată nu pleacă prea departe de părinți sau de copiii lor. Peștii se apropie foarte greu de alți oameni și își fac un număr restrâns de prieteni. Pentru ei, este mult mai importantă familia, rudele apropiate, liniștea lor, prosperitatea și sănătatea lor și a copiilor lor. Dacă pierd dragostea, Peștii sunt în stare să riște totul pentru a o recuceri.
Foto: 123rf.com