Aceste inflamaţii ale mucoasei sinusurilor pot apărea atât în rândul copiilor, cât şi la adulţi, în orice perioadă a anului, dar mai ales atunci când este frig. Potrivit medicilor orelişti, citaţi de Mediafax, sinuzitele sunt cauzate de infecţii provocate de microbi, viruşi sau ciuperci care ajung în sinusuri.
În funcţie de cavităţile pe care le afectează, sinuzitele pot fi maxilare, frontale, sfenoidale etc. sau pot leza mai multe sinusuri şi atunci sunt catalogate drept polisinuzite. Boala se manifestă prin dureri de cap în zona frunţii, a ochilor sau a obrajilor şi devin ascuţite atunci când capul este mişcat brusc sau aplecat. Acestea sunt însoţite de senzaţia de nas înfundat sau de secreţii nazale abundente, iar în cazurile grave, de febră şi ameţeli.
Dacă aveţi astfel de simptome, trebuie să consultaţi cât mai curând un specialist ORL, chiar dacă nu aţi avut sinuzita. Acesta va depista cauza declanşării bolii şi va prescrie tratamentul adecvat. Frigul sau chiar o infecţie a unui dinte pot duce la sinuzită, la persoane neatinse până atunci de această afecţiune sau o pot agrava pe cea existentă.
Cum calmezi simptomele
- Dacă nu aţi ajuns încă la medic şi durerile de cap nu vă dau pace, aplicaţi un prosop călduţ pe zona dureroasă. Vă calmează şi ajută în drenarea secreţiilor;
- Montaţi umidificatoare pe calorifere, pentru că aerul uscat este iritant pentru sinusuri;
- Renunţaţi imediat la ţigări;
- Beţi multă apă, pentru a scăpa de senzaţia de nas înfundat;
- Masaţi-vă uşor faţa în zonele dureroase;
- Faceţi înhalaţii cu uleiuri volatile de brad, cătină, pin sau eucalipt.