POMELO, complex terapeutic

Este cel mai mare fruct dintre citrice şi are gustul ca al unui grepfrut dulce. Pomelo este apreciat ca fiind un adevărat complex natural, datorită conţinutului său de provitamina A, vitaminele B1, B2, B3, B5, B9, C, acid folic, acizi organici, proteine, minerale (calciu, fosfor, magneziu, potasiu, sodiu şi fier). Un sfert de pomelo, deci aproximativ 150 g, are 60 de calorii şi asigură necesarul zilnic de vitamina C. Acest fruct are efect antioxidant, reprezintă un stimulator digestiv ideal, ajută la tratarea obezităţii şi poate fi consumat în cazurile de răceală şi gripă. De asemenea, reglează nivelul colesterolului şi ajută aparatul circulator.

NONI, fructul vieţii

În multe culturi din Asia, noni se bucură de o mare popularitate, fiind supranumit şi „fructul vieţii” sau „fructul zeilor”. La indieni, planta de noni era considerată sfântă, fiind amintită ca „Ashyuka” (viaţă lungă). Gustul e iute-acrişor, deci deosebit faţă de majoritatea fructelor, însă şi compoziţia siropului său e aparte. Mai exact, e foarte bogat în substanţe biologice active care nu se găsesc în alte legume sau fructe. Consumate în mod constant, fructele de noni ajută la scăderea hipertensiunii. În plus, au efect antialergic şi antibacterian, întăresc sistemul imunitar, reglează somnul, cresc  rezistenţa la stres şi îmbunătăţesc starea generală fizică şi psihică.

GOJI au efect antiîmbătrânire

Fructul goji conţine de 500 de ori mai multă vitamina C decât portocalele, mai mult betacaroten decât morcovii, mai mult fier decât o friptură, e bogat în vitamina B, minerale, aminoacizi şi uleiuri esenţiale. În Tibet, de unde provin, localnicii le consumă uscate sau sub formă de suc, ceai. Nu întâmplător, acolo, numărul persoanelor cu vârsta de peste 100 de ani e de 16 ori mai mare decât în orice altă zonă a lumii. O linguriţă de fructe de goji luate pe stomacul gol dau energie, ajută tranzitul intestinal, reglează nivelul zahărului din sânge şi ajută la slăbit. În plus, îmbunătăţesc sistemele imunitar şi cardiovascular, memoria şi combat anxietatea.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

 
 

Urmărește-ne pe Google News