ComenteazăAm cunoscut-o pe Otilia pe vremea când eram student în ultimul an, iar ea mai avea doi ani de studiu, la o altă facultate. 0 urmăream peste tot și am fost mai mult decât insistent ca să o cuceresc. Asta cu atât mai mult cu cât se ținea după ea și un alt tip, un prieten mai vechi de-al ei, amândoi fiind din Slatina. Cu mari eforturi, respectiv cadouri costisitoare, invitații la concerte renumite și, mai ales, cu telefoane de ordinul zecilor pe zi, am reușit să-l îndepărtez pe acel Dan din preajma ei și să o fac a mea.
Voiam să nu-i mai dau drumul niciodată din viața mea, pentru că toate speranțele și ideile mele despre ce înseamnă dragoste se concentrau în jurul unui singur nume: Otilia! 0 vedeam fată serioasă, fiindcă învăța mult și avea mari planuri în legătură cu viitorul ei; era la Relații inter-naționale și voia să urmeze și masteratul în domeniu. Eu, după ce mi-am dat ultimul examen la Facultatea de Drept, eram preocupat mai mult să o țin legată de mine decât să-mi mai fac proiecte.
Dar știți cum e vorba aceea: „De ce ți-e frică nu scapi”. Credeam că Otilia mă iubește, că mă respectă și apreciază tot ceea ce fac pentru ea. și poate de plăcut mă plăcea ea, măcar puțin, dar aprecia mai ales banii mei!
Mai întâi, i-am propus să se mute la mine și a acceptat fără nici cel mai mic comentariu, de niciun fel. Am început să cumpăr o mulțime de lucruri prin casă, pentru ca locuința „noastră” să fie mai ușor de întreținut pentru o femeie.
Otilia a fost, desigur, cea care mi-a propus, zâmbindu-mi cuceritor, să investesc mai mulți bani în acest sens; și am făcut-o cu plăcere, convins că ea se pregătește de menajul nostru în doi cu gândul de a-mi deveni soție mai târziu. Ducea alături de mine o viață plină de confort și se respecta mai mult decât i-ar fi permis vreodată buzunarul ei, căci eu nu-i refuzam nimic.
Din cauza asta, intrasem în conflict cu mama, care, nu știu de ce, n-o prea plăcea pe Otilia. Imi spunea acest lucru de câte ori mergeam să-mi dea bani, pentru că tata ne trimitea din străinătate destui. Bietul de el fusese inginer constructor și muncise din greu toată viața, nici când se apropia de 50 de ani nu se lăsase; mergea cu echipa în străinătate și făcea de toate în domeniul construcțiilor. Așa am putut și eu să urmez facultatea fără probleme, să am un apartament numai al meu și, mai nou, să-i fac toate hatârurile Otiliei.
Adevărul este că nu stăteam pe gânduri ca să-i împlinesc vreo dorință. Din modestă cum o cunoscusem, umbla acum numai în magazine de lux și, probabil ca să nu o cert, avea grijă să-mi cumpere și mie câte o cravată, un fular sau alt fleac, în timp ea își umplea dulapurile cu haine de mii de lei!
Dar, cum v-am spus deja, o iubeam cu toată ființa mea și mă linișteam cu gândul că cele mai multe femei sunt la fel – pline de capricii în ceea ce privește vestimentația lor.
Altfel o credeam serioasă, o vedeam doar cât studia ca să încheie și cu masteratul, să obțină calificative bune și apoi un post pe măsura pregătirii ei. Dimineața plecam la firma unde lucram pe post de consilier juridic, iar pe Otilia o lăsam acasă, printre cărțile și cursurile ei. Când îi lipseau manuale de specialitate, se ducea și le împrumuta de la bibliotecă sau rămânea la sala de lectură ore bune, cu nasul în cărțile ei, cel puțin așa îmi zicea.
După aproape doi ani, Otilia mi-a pus iubirea la încercare. Primise o recomandare pentru a urma o specializare în SUA, dar, ca să ajungă peste ocean și pentru a dovedi acolo că va avea din ce să se întrețină șase luni de zile, trebuia să dețină 5.000 de dolari! 0 grămadă de verzișori, pe care ea se aștepta să-i capete de la mine. Iar eu ezitam, desigur, erau mulți bani, care nici măcar nu erau ai mei; trebuia să îi cer tatei…
La drept vorbind, Otilia nu m-a obligat să o finanțez, dar după ce i-am explicat că nu pot să o ajut, a întors foaia: nu mai era nici tandră, nici drăgăstoasă cu mine. Se limita să-mi gătească, să spele și să facă ce trebuie prin casă, dar pe mine personal mă trata cu o răceală de care nu o credeam în stare. Nu îmi răspundea la îmbrățișări și făcea tot ce putea ca să nu-mi ofere măcar câteva clipe de intimitate, pe care eu mi le doream cu ardoare…
Ce să mă fac? Am început să-i abat gândul de la a pleca în State, cerând-o în căsătorie, vorbindu-i de viața pe care ne-o puteam făuri împreună. Am început iar să cheltuiesc, sume mari, pe diferite alte obiecte casnice de care mereu se plângea că ne lipseau din casă.
Am cumpărat până și o mașină de spălat vasele, deși eu nu-i vedeam utilitatea, dar Otilia voia „să fim în pas cu lumea”. 0 trimiteam chiar eu în oraș de acum, îndemnând-o să-și cumpere tot ce vrea, sperând că, la întoarcere, o voi vedea din nou veselă și iubitoare.
Dar în zadar cerșeam un semn de iubire, Otilia rămânea supărată din pricină că pierdea șansa de a pleca la acele studii. Nici eu n-aș fi vrut să le piardă, dar cum să iau banii familiei mele pentru o femeie care nu-mi era nici măcar soție și pe care mama nici nu o simpatiza? Am stat și m-am gândit cum să fac și, în cele din urmă, mi-a venit o idee cum să o conving pe mama să îmi dea acea sumă. M-am dus hotărât și i-am spus că vreau să-mi deschid o firmă, să-mi cumpăr o mașină, improvizând la întâmplare, dar cu multă convingere, cu ce anume se va ocupa firma și ce mult succes aș putea avea.
Sceptică și chibzuită cum fusese mama mereu, nu mi-a dat un răspuns pe loc, dar, surprinzător, pe urmă m-a chemat la ea și mi-a spus că mă va ajuta, dar cu condiția să mă despart de Otilia! Ba îmi găsise deja și o fată care susținea ea că mi se potrivește și mă pisa să renunț la relația cu iubita mea actuală. Ce să fac? M-am dus până la capăt cu minciuna și i-am promis, gândindu-mă că oricum timp de șase luni nu mă va mai vedea în compania Otiliei, cât ea va fi plecată.
Pe scurt, am venit acasă la mine cu un teanc de bancnote și i-am spus iubitei mele ce voia ea să audă: că va putea pleca la specializarea aceea și că eu o voi aștepta cu nerăbdare! Mi-a sărit de gât și mi-am amintit într-o secundă ce iubăreață poate fi Otilia când nu-i lipsește nimic din ce-și dorește. Eram atât de fraier, încât nu vedeam că îi cumpăr dragostea și, unde eu iubeam complet dezinteresat, ea avea planuri bine ticluite și tăinuite…
în contratimp, iubita mea și-a pregătit bagajele și s-a ocupat de toate formalitățile pentru plecare. Era în aprilie, anul trecut, și urma să plece pe la sfârșitul lui mai, urmând să stea departe de mine până în noiembrie. Dar ați înțeles deja că dragostea mea oarbă era în stare de orice sacrificiu și eram convins că, după acele șase luni de singurătate, nu mă va mai despărți nimeni și nimic de iubita mea!
Cu gândul acesta i-am spus, când am condus-o la aeroport:
— Nu vei fi singură, dragostea mea te va însoți pretutindeni, și eu mă voi alina așteptându-te, știind că la întoarcere vei fi a mea pentru totdeauna!
— îți mulțumesc pentru tot ce faci pentru mine, sper să nu-ți ofer prea multe dezamăgiri de azi înainte…
N-am dat atenție vorbelor ei, eram prea trist din cauza acelei despărțiri, dar și mai mult aș fi suferit dacă aș fi știut că atunci aveam să o văd pentru ultima oară!
După două zile, Otilia m-a sunat să-mi spună că a ajuns cu bine, că a primit cazare și a întâlnit oameni amabili, că va trebui să suporte singură cheltuielile cu transportul la universitate, cheltuielile cu masa etc.
— Să ai grijă de tine și să nu uiți cât de mult te iubesc! i-am strigat în telefon, înainte de a închide.
— Nici tu să nu uiți, dragostea mea… am auzit, după care a venit tonul.
Otilia m-a sunat din ce în ce mai rar apoi și îmi vorbea tot mai puțin și mai sec. Aveam deja o presimțire rea, și anume că Otilia nu se va mai întoarce!
Într-o zi, am avut și amara certitudine că așa stau lucrurile, dar fără să-mi spună Otilia. Ea nici măcar n-a avut curajul să-mi zică să nu mă mai amăgesc, să nu mai sper, să n-o mai aștept. M-am întâlnit într-o zi cu o fostă colegă de-a ei, Alexandra, cu care se vedea des, deși pe la noi Otilia nu o chema în vizită, de parcă aveau de discutat numai secrete. Mi s-a părut suspect că Alexandra nu m-a între-bat ce mai știu despre Otilia, de parcă ar fi știut ea mai multe decât mine, ba mă și privea într-un fel compătimitor și tăcea.
Am întrebat-o eu:
— E ceva ce eu nu știu și ar trebui să aflu? Spune-mi mai repede, orice ar fi, pentru că nu vreau să mai fiu luat de fraier!
— Ai fost fraier de când te-ai în-drăgostit de ea! Puteam să-ți spun mai demult, dar erai prea amorezat, și asta nici nu era treaba mea! Acum cred că e mai bine c-ai scăpat de ea pierzându-ți banii, decât să mai trăiești în minciună, pentru că Otilia te-a mințit tot timpul…
Credeam că îmi cunosc bine ultimii doi ani din viață, că știu ce am făcut și pentru cine m-am zbătut, că Otilia merita iubirea mea, dar toate astea nu existau decât în închipuirea mea. Otilia s-a mutat la mine ca să o ducă bine și să mă tapeze de bani, prietena ei Alexandra mi-a dovedit toate astea prin ce mi-a destăinuit, cu lux de amănunte, fiindcă am tras-o de limbă ca să aflu totul o dată pentru totdeauna.
Și am aflat cu stupoare și durere că Otilia nu renunțase niciodată la vechiul ei prieten Dan, că se întâlnea cu el pe ascuns, atunci când mie îmi spunea că merge să învețe la sala de lectură și lipsea ore întregi de acasă! Iar asta nu era tot, Otilia nici nu se înscrisese la masterat, ci îl susținuse pe nemernicul de Dan să urmeze aceste studii, plătindu-i taxele cu banii mei!
Tot ce îi dădeam eu în mână, pentru cărți și taxe de examene, ajungea în mâna lui Dan. Mie îmi spunea că învață ca să nu o pun să își caute un loc de muncă, dar și să o ducă bine alături de mine. Ba, cei doi iubiți au pus și bani la ciorap pentru planurile lor viitoare, pentru că Otilia mai găsise un tertip mizerabil ca să mă înșele.
V-am povestit deja cum îmi cerea zeci de mii de lei lunar și aducea acasă haine și încălțăminte scumpe și numai de marcă; dar pe acestea și le cumpăra, de fapt, Alexandra pentru ea și i le împrumuta Otiliei ca să-mi poată justifica banii cheltuiți. Afurisita de Otilia rămânea cu banii și îi returna prietenei ei acele obiecte vestimentare după un timp, că oricum avea destule haine încât eu să nu țin minte când lipsea ceva…
Îmi venea să plâng și să râd de prostia mea, de felul cum am fost dus de nas fără să-mi dau seama! La plecare, îi spusesem grijuliu Otiliei să-și lase acasă bijuteriile cumpărate de mine, după cum mă lăudam eu, dar nu m-a ascultat. Credeam că le-a pus bine în bagaje, dar, de fapt, și pe acestea trebuise să i le predea Alexandrei, căreia îi aparțineau. Și ultima veste care m-a dat peste cap era că Dan fusese cel care obținuse o bursă în SUA; Otilia mă storsese de bani ca să poată pleca amândoi, ea găsindu-și de lucru printr-o agenție, era chelneriță într-un bar.
— Mi-ar trebui câteva zile ca să-ți spun totul, dar cred că ți-e suficient și atât. Imi pare rău pentru tine… Nu aș fi vrut să afli niciodată. Totuși, nu te puteam lăsa așa, mai ales că ne-am întâlnit azi…
Am stat trei zile și trei nopți în casă plângându-mi de milă și încercând să mă obișnuiesc cu gândul că am luat o plasă de zile mari. Mama avusese dreptate când mă sfătuia să scap de Otilia, dar n-am ascultat-o și uite cu ce mă alesesem…
Pentru nimic în lume nu voiam să afle părinții mei că am putut fi atât de nebun încât să dau atâția bani unei femei fără caracter. Am început să mă gândesc ce să fac pentru a ieși din impas, dar abia îmi adunam gândurile și nu știam ce mă doare mai tare: că mi-am pierdut toate visele de iubire care mă făceau fericit sau că au reușit să mă păcălească nemernicii de Otilia și Dan…
Mi-am mai scuturat amarul când ea mi-a dat obișnuitul telefon sec, cu vorbe goale. I-am spus de la obraz:
— De ce nu poți să-mi zici că te-ai folosit cu nesimțire de mine?! Sau vrei cumva să mă păstrezi de rezervă dacă dobitocul ăla îți dă papucii? Chiar crezi că te iubește dacă te-a lăsat să trăiești cu mine doi ani, ca să-și finanțeze el cu banii mei o carieră strălucită?! Tu ești cea folosită, ca o…
A închis, n-a mai stat să asculte adevărul. De atunci, nu mai știu nimic de ea și nici nu mă interesează, a trecut o jumătate de an și privesc altfel viața, cu mai mult simț de răspundere.
Mă pregătesc să plec și eu cu tata să muncesc în Italia, în construcții, până la toamnă. Mi-am pus gaj locuința ca să pot împrumuta de la un prieten afacerist cei 5.000 de dolari, pe care i-am înapoiat mamei. Ea nu știe că, de fapt, i-am pierdut, i-am zis că m-am răzgândit și încă n-am curajul să-mi fac firmă de unul singur, iar ea se bucură că măcar am scăpat de Otilia.
Și eu mă bucur, deocamdată sunt sărac lipit și cu apartamentul arvunit, dar, dacă Otilia mai rămânea lângă mine, iubirea și naivitatea mea m-ar fi orbit de tot și cine știe câți ani din viață aș fi pierdut lângă așa o profitoare? Mai bine mai devreme decât prea târziu!