Tu ai o prietenă dragă?
Da, am de fapt câteva prietene, pe care le pot număra pe degetele de la o mână. Nu fac parte din domeniul în care îmi desfăşor profesia. Ba din contră, într-un fel sau altul m-am şi ferit. Nu spun că n-aş fi deschisă dacă s-ar întâmpla, dar nu s-a nimerit să fiu pe aceeaşi lungime de undă cu cineva din această zonă.
Dar noră cum e să fii?
Uneori e greu, alteori uşor. Depinde de situaţie. Soacra mea nu locuieşte în Bucureşti şi nu ne vizităm în fiecare săptămână, însă din când în când Marcel, soţul meu, îmi spune „hai să mergem la mama”. Şi plecăm la Constanţa. Ne bucurăm de momentele respective. Aş spune că am o relaţie armonioasă cu soacra. Trăim în armonie.
Apari pe micul ecran de luni până vineri, de la 10.00 la 12.30. În restul timpului cum îţi umpli programul?
După emisiune, rămân la serviciu încă o oră, două, cinci. Nu am un program fix. Apoi merg la sală, unde stau o oră pe banda de alergare, înot, iar, la final, mă relaxez. Fac saună şi îmi hidratez pielea cu un amestec de lapte, miere şi ulei de măsline. Rezultatele sunt de excepţie. În rest, mai merg în oraş, mă întâlnesc cu diverse persoane, am activităţi cât se poate de normale şi rar merg la shopping.
Îţi dedici destul timp îngrijirii. E dificil să-ţi menţii imaginea ca vedetă TV?
Nu am pus niciodată un mare accent pe felul în care arăt, iar de la o vreme încoace am ajuns la concluzia că înainte de frumuseţe trebuie să fim atente la sănătate. Pielea poate fi foarte frumoasă după aplicarea loţiunilor, însă pe mine mă interesează să fiu, în primul rând, sănătoasă. Îmi doresc să am o viaţă fără suferinţă şi atunci când eşti tânăr trebuie să previi.
Eşti de acord că după vârsta de 30 de ani femeia se descoperă cu adevărat?
Da, cam asta e legea firii, pentru că trebuie să treci prin diverse etape. Femeia se realizează după 30 de ani, când îşi schimbă priorităţile. Dacă m-aş privi cum eram la vârsta de 20 de ani, prin ochii de acum (n.r.: la 37 de ani), nu m-aş recunoaşte.
Ce îţi doreai atunci, faţă de acum?
Atunci visam la o carieră foarte frumoasă, să călătoresc şi să am mulţi prieteni. Acum îmi doresc linişte sufletească. O am, dar trebuie s-o păstrez.
Eşti persoană publică. Soţul tău a fost vreodată deranjat de cei care te admiră?
Nu, din contră. Marcel are mai multă răbdare cu oamenii decât mine. Zâmbeşte, ne face poze. Eu sunt uneori distantă, pentru că nu am starea necesară în fiecare zi. Apropo de reacţii, dacă Marcel n-ar fi gelos, în limitele bunului simţ, m-aş întreba dacă mă iubeşte. Cred că într-o poveste de iubire trebuie să-şi facă loc şi un strop de gelozie.
Cum priveşti venirea unui al treilea membru al familiei?
Îmi doresc foarte mult să apară şi al treilea, şi al patrulea, şi al zecelea, dacă s-ar putea. Noi ne străduim.
Iei parte la o campanie despre abuzul la serviciu…
Da, suntem zece persoane publice care participăm la acest demers. Se numeşte „Antimobbing” şi se referă la abuzul emoţional la serviciu, din partea şefilor, a colegilor. Sunt mulţi oameni care sunt marginalizaţi la locul de muncă, iar traumele pot să se transfere şi în situaţia de acasă. Şi eu ştiu ce înseamnă să fii persecutat, mi s-a întâmplat, doar că nu la serviciu. Şi este cumplit!
Cum ai trecut peste etapa respectivă?
Prin autoechilibrare. Fiecare om are puterea în propriile mâini şi trebuie să caute în adâncul sufletului forţa necesară.
Pentru viitorul apropiat, ce ţi-ai dori să se concretizeze?
De-a lungul existenţei mele, am încercat să fac lucruri poate atipice pentru genul de meserie şi statutul social pe care mi le-am dobândit. Acum caut pe cineva care să mă înveţe să ornez torturi, cu figurine, marţipan. Îmi plac foarte mult.
► NU POT TRĂI FĂRĂ…
…iubire
„Îmi place să dăruiesc şi să primesc iubire. Nu-mi pot închipui o clipă fără să fac asta şi nu mă refer la relaţia dintre un bărbat şi o femeie, ci la tot ce mă înconjoară, inclusiv la telespectatoare”.
…cuvinte
„Dacă aş trăi o zi fără să vorbesc, fără cuvinte, ar fi groaznic”.
…oameni
„Nu aş putea exista singură. Cred că cea mai mare pedeapsă a vieţii mele ar fi să mă izoleze cineva şi să nu mai pot comunica”.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei