Cuprins:
Găluștele cu prune, sau gomboți cu prune, sunt un desert tradițional în Europa Centrală și de Est, pe bază de cartofi, făină, ou, pesmet și prune.
Este un desert care face parte din bucătăria tradițională maghiară, care mai este denumit și „Szilvás gombóc”. Gomboțul cu prune este un desert preferat în Transilvania și Banat.
Ce beneficii au prunele
Pe lângă gustul savuros, prunele sunt o sursă importantă de vitamina A, C, K, potasiu și fibre. Consumate atât în stare pură, cât și uscate, prunele conțin doi fitonutrienți unici, neoclorogenic și acid clorogenic, substanțe antioxidante puternice, care distrug radicalii liberi ce atacă celulele umane.
Prunele au proprietăți energizante, alungă oboseala și senzația de stres, dar sunt și un adjuvant pentru îmbunătățirea funcțiilor intestinale.
Prunele conțin mici cantități de fier organic asimilabil, iar consumul regulat ajută la asimilarea mai ușoară a fierului din alte alimente.
Prunele sunt printre puținele fructe recomandate în diete, atunci când este interzis consumul de carbohidrați. Sunt recomandate prunele proaspete și nu prunele uscate deoarece acestea din urmă stimulează pancreasul să secrete insulină și cresc glicemia.
Descoperă și cele mai bune rețete cu prune
Rețete de găluște cu prune
Cum se fac găluște cu prune
Aluatul este făcut, de obicei, cu piure de cartofi, ouă și făină. Aluatul este aplatizat și tăiat în pătrate. Prunele se introduc manual în interiorul găluștelor. Pregătirea poate include îndepărtarea sâmburilor și umplerea fructelor cu zahăr. Prunele sunt apoi învelite complet în aluat și fierte în apă clocotită. Când încep să plutească, se scot din apă. Se tapetează cu pesmet rumenit în unt şi nucă pisată, apoi se pudrează cu zahăr.
Rețeta clasică de găluște pufoase cu prune
Ingrediente:
- 300 g cartofi;
- sare;
- 30 ml ulei;
- 1 ou;
- 100 g făină;
- 12 prune mici;
- 50 g unt;
- 50 g pesmet;
- zahăr pudră;
- scorţişoară pisată;
- zahăr vanilat.
Mod de preparare
Cartofii se fierb în apă cu sare 30 de minute. Prunele se desfac şi se curăţă de sâmburi, apoi se lasă la scurs.
Cartofii fierţi se curăţă de coajă, se zdrobesc şi se amestecă cu uleiul. Când compoziţia pentru găluște cu prune s-a răcit, se adaugă făina şi oul. Se amestecă până când se obţine un aluat omogen, apoi se împarte în 12 bucăţi. Se pune pe foc un vas cu 2 l de apă, în care se adaugă sare.
Prunele scurse se acoperă cu aluat. Se dau prin făină şi se pun pe rând în apa clocotită, toate găluştele cu prune. Se lasă să fiarbă la foc mic, 10 – 15 minute, cu oala acoperită, apoi se opreşte focul şi se mai lasă în apa fierbinte, acoperite, încă 15 minute.
Într-o tigaie încinsă se rumeneşte pesmetul în unt. Găluştele cu prune fierte se scot din apă şi se lasă la scurs. Se tapetează cu pesmet, apoi se pudrează cu zahăr, scorţişoară şi se pot servi.
Sursă – retete unica
Găluște cu prune fără cartofi
Ingrediente
- 500 g făină;
- 500 ml de apă;
- 5-6 linguri de ulei;
- 500 g de prune;
- 1 zahar vanilat;
- 150 g de pesmet;
- scortisoară;
- 50 g de unt;
- 2-3 linguri de zahăr tos;
- 1 vârf cuțit de sare.
Mod de preparare
Se pun la fiert 500 ml de apă, cu un praf de sare și 5 linguri de ulei. În momentul în care lichidul dă în clocot, adaugă faina în el.
La final, amestecă cu o lingură de lemn până se formează un aluat bun de frământat. Lasă compoziția obținută la răcit, timp în care trebuie să pregătești prunele. Desfă fructele în jumătate și presară puțină scorțișoară și zahăr în locul sâmburilor. Sparge ouăle peste aluat, adaugă plicul de zahăr vanilat și două-trei linguri de zahar tos. Amestecă cu o lingură, apoi frământă bine compoziția.
Rulează aluatul, apoi taie din el bucăți din care vei forma găluștele. Întinde fiecare bucată în mână, pune în ea câte o prună și acoper-o bine. Pune apa la fiert, apoi adaugă găluștele cu prune fară cartofi la fiert. În momentul în care se ridică la suprafață, ia-le cu o paleta și pune-le pe o farfurie.
Ulterior, pune untul la topit, adaugă pesmetul, puțin zahar și scorțișoară. După ce scoți găluștele din apă, trece-le prin compoziția de pesmet și lasă-le la răcit pe un platou.
Găluște cu prune uscate
Ingrediente:
- 12 prune uscate;
- 500 ml vin roşu;
- 2-3 linguri zahăr tos;
- 1 lingurita coajă de lămâie;
- 300 g cartofi;
- 1 lingura ulei;
- 1 ou;
- 100 g făină;
- 50 g unt;
- 3-4 linguri pesmet;
- 2 linguri nucă sau migdale pisate;
- zahăr pudră vanilat;
- sare.
Mod de preparare
Vinul se fierbe, se îndulceşte după gust şi se aromează cu coaja de lămâie. Se adaugă prunele uscate, spălate, se lasă să dea câteva clocote, apoi se acoperă şi se lasă 3-4 ore, să se înmoaie. Dacă au sâmburi se curăţă şi se lasă la scurs într-o strecurătoare.
Cartofii fierţi se zdrobesc şi se amestecă cu uleiul. Când se răcesc, se adaugă făina şi oul. Se amestecă până se omogenizează, apoi se întinde într-o foaie groasă de 2 – 3 cm, care se împarte în 12 bucăţi.
Prunele scurse se dau prin pesmet şi se îmbracă în aluat. Se dau prin făină şi se pun pe rând într-o oală de 3 l cu apa clocotită. Se lasă să fiarbă acoperit, la foc mic, 10 – 15 minute, apoi se ia de pe foc şi se mai lasă acoperite, încă 15 minute.
Găluştele fierte se scot din apă şi se lasă la scurs. Se tapetează cu pesmet rumenit în unt şi nucă pisată, apoi se pudrează cu zahăr.
Vezi și alte minunate și delicioase rețete cu prune.
Gomboți cu gem de prune
Ingrediente
- 1 kg Cartofi;
- 50 g Unt;
- 250 g Pesmet;
- 150 g Zahăr;
- 2 lingurițe Scortisoara;
- 2 Ouă;
- 2 linguri ulei;
- 350 g Făină;
- 1 borcan magiun sau gem de prune.
Mod de preparare
Taie cartofii în cubulețe. Pune pe foc un vas în care adaugă un praf de sare. Puneți și cartofii și lasă-i să fiarbă. Pregătește pesmetul. Pune pe foc o tigaie în care adaugă untul. Lasă-l să se topească și apoi adăugă pesmetul amestecând incontinuu până capătă o culoare aurie.
Apoi adaugă zaharul și scorțișoara și amestecă, lăsând pe foc până se întrepătrund aromele, nu mai multe de un minut. Pune amestecul de pesmet, zahar și scorțișoară într-un castron și lasă să se răcească.
Cartofii fierți și scurși bine de apă se pun în blender și se adaugă cele 2 ouă, un praf de sare, uleiul și făina. Amestecă bine totul, formând un alua maleabil. Începe să formezi găluștele. Pune faina pe mâini și formează o bilă pe care o aplatizezi, puneți o linguriță de magiun de prune și formează gălușcă. Procedează la fel până se termina toată coca.
Pentru a fierbe găluștele, pune pe foc un vas cu apă, un praf de sare și când începe să fiarbă apa, adaugă găluștele în apă. Lasă-le la fiert. Când sunt gata, se ridică la suprafață. Le scoți din apă, le dai prin amestecul de pesmet, zahar și scorțișoară și asta este tot.
Retetă găluște de prune cu griș
Ingrediente
Pentru aluat:
- 2 kg de cartofi,
- 100 ml ulei,
- 200 gr faină,
- 2 ouă,
- 150 grame de griș
- un vârf de linguriță de sare
Pentru umplut:
- 1/2 kg prune rupte în jumătăți
- 50 ml ulei,
- 400 gr pesmet,
- zahăr după gustul fiecăruia,
- școrțișoară
- zahăr vanilat
Mod de preparare
Se fierb cartofii în coajă, se curăță și se zdrobesc cât sunt fierbinți și se amestecă cu uleiul. După ce s-au răcit, se amestecă cu ouăle, apoi se adaugă făina și grișul, se frământa puțin până se încorporează.
Compoziția se pune pe o foaie de copt pudrată din abundență cu făină, se modelează în formă de sul care apoi se taie în bucăți potrivite cât vreți voi să fie de mari și în funcție de mărimea prunei.
Se ia câte o bucată de aluat, se modelează, se face o adâncitura in mijlocul ei, se pune bucata de prună, se acoperă dându-i forma rotundă, se dă prin făina și se așază pe o tavă până le terminăm pe toate.
În timpul cât modelăm galuștele, punem pe foc o cratiță mare cu apă și cu un vârf de linguriță cu sare. Când începe să clocotească apa, punem pe rând galuștele, câte ne încap în cratiță, le lăsăm să fiarbă la foc mic și cu spumiera trecem pe sub ele să nu se lipească de fundul cratiței. Se fierb aproximativ 12 minute, iar când încep să iasă la suprafața apei înseamnă cu sunt gata. Nu se lasă mai mult pentru că se desfac.
Cât fierb găluștele, se poate pregăti pesmetul. Se pune pe foc o tigaie cu ulei și se adăugă pesmetul amestecând incontinuu până capătă o culoare aurie. Apoi, se adaugă zahărul și scorțișoara și se amestecă bine, lăsând pe foc până se întrepătrund aromele, dar nu mai mult de un minut. Pune amestecul de pesmet, zahăr și scorțișoară într-un castron și lasă-l să se răcească. Galuștele se scot cu spumiera, se scurg bine de apă și se tăvălesc prin pesmetul bine aromat. Apoi se așează pe o tavă și se servesc imediat calde.
Sursa: gustos.ro
Găluște cu prune la tavă
Ingrediente
- 1 litru de lapte dulce
- 70 g zahăr
- 160 g griș
- 1 ou
- 50 g unt
- esență de vanilie
- 10-12 buc prune
Pentru crustă:
- 100 ml ulei
- 300 g pesmet
- 80 g zahăr sau după gust
- 1 linguriță scortișoară
Mod de preparare
Se spală prunele, se rup în două și se scot sâmburii. Se lasă să se scurgă bine.
Într-o cratiță se pune uleiul să se încingă. Se adaugă pesmetul și se lasă 1-2 minute să se rumenească, amestecând continuu ca să nu se ardă. Se pune zahărul și scorțișoară și se amestecă bine, lăsând să se mai rumenească puțin. Când este gata, se trage deoparte.
Într-un bol se amestecă bine 300 ml lapte cu grișul, esența de vanilie și oul. Restul de lapte se pune la fiert împreuna cu zahărul. Când începe să clocotească se toarnă în fir subțire amestecul de mai sus, amestecând continuu să nu facă cocoloașe. Se lasă să fiarbă până atinge consistența unei budinci de griș. La final se adaugă untul și se omogenizează.
Într-o tavă se pune jumătate din cantitatea de pesmet, se nivelează și se tasează ușor. Se pune apoi jumătate din cantitatea de griș si se nivelează. Se așază prunele cu partea interioară în jos. Se toarnă restul de budincă, se nivelează, apoi deasupra se pune restul de pesmet. Se nivelează ușor și se dă la cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru cca 40 de minute.
Când este gata, se lasă să se răcească, iar apoi se poate servi.
Sursa: www.bucataras.ro
Secrete pentru găluște cu prune pufoase
Fierbe cartofii pe care urmează să îi folosești în rețetă în coajă. În felul acesta, pulpa cartofului nu va absorbi multă apă și va rămâne mai făinoasă. Lasă-i apoi să se răcească și ulterior dă-i prin răzătoare.
Alege să folosești doar prune bine coapte. În unele zone ale țării, în rețeta de găluște se folosesc prunele cu tot cu sâmburi, deoarece în acest mod se păstrează tot sucul la interior, iar rețeta este mult mai suculentă.
Nu înghesui cât mai multe în vas în momentul în care le pui la fiert. Pune-le pe rând și fii atent să nu se rupă în timpul fierberii și să nu iasă pruna din interior.
Dacă vrei să adaugi un plus de aromă rețetei, pune în compoziție și scorțișoară sau coajă de lămâie.
Nu suprafrământa aluatul deoarece acesta poate faca ca găluștele să devină mai tari în momentul gătirii.
Găluștele cu prune se pot servi și împreună cu înghețată sau smântână, după preferințe.
Scoate găluștele cu o spumieră și lasă-le să se scurgă bine înainte de a le așeza pe farfurie.
Sursă foto: 123rf.com
Citește și: Rețete de plăcintă cu dovleac
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
cocomarla • 06.08.2024, 15:51
Revizuiti un pic reteta,dupa fierbere se ridica singuri la suprafata si nu are nici un sens sa fie lasati in apa inca un sfert de ora,cartofii de asemenea cartofii nu trebuie lasati sa se raceasca si trebuie lucrat repede daca nu vreti sa va iasa niste bolovani,pofta buna.
Zamolxis_1 • 09.02.2024, 07:10
Gomboții cu prune... mereu imi amintesc de copilarie si de bunica!
Costica2023 • 10.12.2023, 12:44
Delicioase, tradiționale și reconfortante în rețetele cu gomboți