Ioana Vasilovschi, 24 octombrie 1981, ora 17.30, Bucureşti. Scorpion cu ascendentul în Berbec. Aveţi multe resurse şi posibilităţi. Sunteţi plină de energie şi foarte ambiţioasă. Din păcate, ghinioanele nu vă ocolesc. Există pericolul unor accidente de muncă ce v-ar putea afecta serios capacitatea de a vă întreţine pe termen scurt. Serviciul în sine poate fi instabil şi nu pentru că nu ştiţi ce vreţi, ci pentru că vă lăsaţi condusă de cei apropiaţi. Apar complicaţii în relaţiile de orice fel, în special în cele de cuplu. În mod sigur aveţi şi calităţi care vă îndreptăţesc să doriţi să aveţi o viaţă amoroasă împlinită, dar ceea ce oferiţi nu se compară cu ceea ce vreţi de la partener. Ar fi bine să luaţi lucrurile ca atare, fără a încerca să schimbaţi persoanele din jurul vostru.

Irina Vasile, 2 februarie 1980, ora 5.00, Bucureşti. Vărsător cu ascendentul în Săgetător. Aveţi de îndeplinit o misiune foarte simplă la prima vedere, şi anume să vă ocupaţi de resursele celorlalţi. Probleme ar putea să apară în momentul în care aţi pretinde ca aceste resurse să devină ale dumneavoastră sau să consideraţi că vi se cuvine orice. Într-adevăr, sunt şanse să aveţi o viaţă mai mult decât împlinită din punct de vedere material. Nu prea ştiţi sensul cuvântului economie şi valoarea unui bun obţinut cu efort. Pot apărea probleme în relaţiile cu străinii, cu socrii, cu persoane importante, în timpul studiilor superioare. În dragoste, sunteţi destul de extremistă: sacrificaţi totul pentru cine nu merită şi res-pingeţi ideea de a oferi ceva unei persoane pline de calităţi.

Lider al Hezbollah, ucis într-un atac israelian la Beirut. Ibrahim Aqil era urmărit de 4 decenii, SUA ofereau 7 milioane de dolari pe capul lui
Recomandări
Lider al Hezbollah, ucis într-un atac israelian la Beirut. Ibrahim Aqil era urmărit de 4 decenii, SUA ofereau 7 milioane de dolari pe capul lui

Cristina Popescu, 27 iulie 1982, ora 5.00, Bucureşti, Leu cu ascendentul în Rac. Cele mai multe dintre evenimentele care vă afectează, vă preocupă şi vă derutează sunt legate de casă. Este posibil să fi suferit pierderi destul de dureroase care v-au centrat atenţia asupra acestui domeniu al vieţii. Atenţie la locul de muncă şi la sănătate! În plan medical, pot să apară iritaţii, infecţii şi alergii. Ar fi bine să nu staţi prea mult în preajma animalelor şi să nu purtaţi haine împrumutate sau primite de pomană. Nu mâncaţi nimic gătit de o persoană bolnavă sau nervoasă. Mergeţi la mai mulţi doctori când vi se spune că aveţi o problemă de sănătate şi nu vă necăjiţi prea tare din cauza unor ambiţii profesionale care ar putea rămâne neîmplinite. Copiii pot apărea pe nepregătite sau îi puteţi pierde, în cazul în care veţi pune prea mare accent pe bani şi pe bunuri.

3887-120900-bani.jpg

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Știrileprotv.ro
Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul
FANATIK.RO
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Gara strategică din România care va fi modernizată. Investiția este una uriașă și reabilitarea ei a devenit o prioritate
FANATIK.RO
Gara strategică din România care va fi modernizată. Investiția este una uriașă și reabilitarea ei a devenit o prioritate
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Observatornews.ro
Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI