Până pe data de 11 mai, această mişcare neobişnuită a planetei poate aduce fel de fel de complicaţii. Se recomandă ca în toată această perioadă să fim mai răbdători în situaţiile în care avem de făcut deplasări, aşteptăm informaţii sau avem de-a face cu documente.

Venus, planeta responsabilă de sentimente şi de felul în care se desfaşoară relaţiile personale, se află până pe 25 aprilie în Taur, urmând să treacă apoi în Gemeni. Această schimbare poate duce la mai multă superficialitate în toate relaţiile în care sunt implicate sentimente, la trecerea de la o relaţie la alta fără regrete şi la decizii luate fără o bază solidă.

4379-246286-bunescu.jpgÎntre “planetele grele”, cum sunt ele numite în astrologie, se formează aspecte dificile, care creează numeroase complicaţii în toate domeniile vieţii noastre şi readuc în atenţie problemele cu care ne-am cofruntat de mai multe ori anul trecut, în special în lunile septembrie şi octombrie. Sunt aspecte planetare foarte rare, care generează tensiuni la nivelul popoarelor şi influenţează fiecare generaţie într-un anumit fel. Impresia generală e de haos, la care se adaugă o căutare intensă a unor soluţii noi pentru toate problemele vechi.

Lumea e în schimbare tot timpul, însă aspectele astrale din acest moment vorbesc despre un moment de cotitură. Avem nevoie de repere, de autţducaţie şi de preocupări legate de latura spirituală a lumii ca să putem vedea dincolo de aparenţe.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

BERBECII trec prin momente delicate la locul de muncă, se pot confunta cu o lipsă a poftei de mâncare sau cu mici probleme de sănătate.

TAURII sunt mai reci în relaţiile cu cei dragi, se comportă autoritat şi îşi ţin la distanţă copiii.

GEMENII îşi îngrijesc sănătatea, au nevoie de odihnă şi de linişte şi trebuie să fie foarte atenţi în timpul deplasărilor de orice fel.

RACII se ocupă mai mult de problemele prietenilor şi au de trecut peste multe dificultăţi în cazul în care au de dat examene.

LEII se bucură de aprecieri şi de cuvinte frumoase, însă câştigurile nu sunt nici pe departe pe măsura acestora.

FECIOARELE se sacrifică de dragul celor apropiaţi şi bine fac, pentru că aceştia chiar au nevoie de ajutorul lor.

BALANȚELE se simt derutate de mulţimea problemelor care apar în mai multe domenii de viaţă şi nu ştiu cu ce să înceapă când îşi propun să le rezolve. Cele mai importante evenimente se petrec în familie.

SCORPIONII trebuie să îi ajute pe cei din jur să se organizeze, pentru că au capacitatea de a-şi păstra mintea limpede în situaţii dificile.

SĂGETĂTORII au şi ei destule încurcături de rezolvat, dar trebuie să fie atenţi în primul rând la relaţiile cu familia, pentru că acolo există riscul să se acumuleze cele mai delicate probleme.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai

CAPRICORNII scapă de durerile de cap provocate de problemele familiale şi se ocupă de chestiuni mai importante, cum ar fi banii şi afacerile, însă trebuie să aibă răbdare până când vor obţine rezultatele pe care le doresc.

VĂRSĂTORII îşi impun restricţii financiare, pentru că doresc să investească în ceva anume sau să îşi achite cât mai repede datoriile.

PEŞTII trebuie să găsească echilibrul corect între muncă şi odihnă, să petreacă ceva mai mult timp în linişte, ca să îşi dea seama ce au de făcut pentru ca viaţa lor să înceapă să se apropie de ideal.

Răspunsuri la scrisori

4379-246287-x.jpg4379-246287-x.jpgMădalina Cristina Surcel, 18 decembrie 1988, ora 11.30, Craiova. Săgetător cu ascendentul în Peşti. Daca ora e bună, astrograma conţine numeroase elemente care vorbesc despre progres continuu şi despre şansa de a-ţi vedea împlinite cele mai importante idealuri. Din punct de vedere sufletesc, pentru a ajunge la o stare de linişte interioară şi la sentimentul că eşti pe drumul cel bun în viaţă ai nevoie de preocupări superioare, de studii şi de rafinarea concepţiilor, în aşa fel încât viziunea ta despre lume şi viaţă să fie din ce în ce mai largă.

Altfel, rişti să devii pesimistă, sub presiunea unui simţ al perfecţiunii care te îndepărtează mult de realitate şi a unei dorinţe de a-ţi lua permanent măsuri de siguranţă. Te afli într-unul dintre cele mai delicate momente din ultimii trei ani în domeniul iubirii. Relaţia ta riscă să se destrame, dacă nu înţelegi la timp ce se petrece în sufletul partenerului.

Victor Atanasie Stănculescu, generalul care a predat Armata Română lui Ion Iliescu. A fost implicat activ în reprimarea Revoluției de la Timișoara
Recomandări
Victor Atanasie Stănculescu, generalul care a predat Armata Română lui Ion Iliescu. A fost implicat activ în reprimarea Revoluției de la Timișoara

Nicoleta Dragoman, 3 decembrie 1971, ora 10.45, Ploieşti. Săgetător cu ascendentul în Capricorn. Combinaţia celor două semne zodiacale dă caractere de excepţie, iar cele mai importante elemente din astrograma dv. confirmă această tendinţă. Traseul dv. prin viaţă se anunţă a fi o succesiune de dezamăgiri, care vor dărâma rând pe rând convingerile ferme cu care aţi pornit la drum.

Însă fiecare astfel de eveniment vă aduce mai multă forţă interioară şi mai mult realism, de care aveţi nevoie pentru a face lucrurile de care sunteţi în stare cu adevărat. Relaţiile de cuplu sau orice fel de asociere trebuie tratate cu multă înţelepciune şi cu rezerve, pentru că aici pot să apară cele mai mari aşteptări din partea dv. şi cele mai puţine împliniri.

Timpul vă ajută să înţelegeţi natura reală a unei relaţii de tipul căsătoriei, aşa că nu ar trebui să vă îngrijoreze o eventuală întârziere a unui astfel de eveniment. Nu vă pot oferi bărbaţii din viaţa dv. câte puteţi realiza cu puterile proprii!

Cristiana, 18 iulie 1995, ora 10.00, Caransebeş. Rac cu ascendentul în Fecioară. Ai cu siguranţă calităţi artistice, pe care ar fi bine să le dezvolţi, ca să ajungă să facă parte din viaţa ta de zi cu zi. Dacă ora indicată este corectă, se poate vorbi şi despre o şansă care poate fi legată de o persoană importantă, eventual din familie, care ţi-ar putea asigura un traseu ceva mai lin în viaţă.

Însă se observă şi numeroase dificultăţi, cele mai importante dintre ele fiind legate de întârzierea sau amânarea cimentării unor relaţii stabile, de tipul căsătoriei. O altă problemă poate fi legată de faptul că eşti tentată permanent să îţi măsori valoarea personală în funcţie de nivelul câştigurilor, uitând că ceea ce câştigi la un moment dat este doar expresia unei părţi din valoarea ce îţi este apreciată de către cineva, cel care plăteşte.

Este adevărat că ai mare nevoie, pentru liniştea ta sufletească, de independenţă financiară, însă nu este bine să exagerezi.

Claudia Maria Oneci, 5 septembrie 1988, ora 13.30, Bucureşti. Fecioară cu ascendentul în Scorpion. Eşti o persoană sensibilă, ai în minte şi preţuieşti mereu anumite principii şi reguli legate de viaţă, care te conduc deseori la dezamăgiri şi la momente tensionate în relaţiile cu ceilalţi, care nu vor să te asculte.

Dacă ora este corectă, se anunţă destule dificultăţi în familie, care pot avea rolul de a te mobiliza să îţi asumi o viaţă independentă şi să faci ceea ce trebuie pentru asta. Credinţa şi tot ce este legat de aceasta te pot ajuta să găseşti acea stare de claritate şi de limpezime pe care o cauţi de mult timp.

Ai tendinţa de a lua în calcul numai cele mai pesimiste variante când păşeşti pe un drum, pentru că judeci viitorul în funcţie de trecut şi nu dai voie laturii optimiste care există în firea ta să se manifeste şi să se dezvolte.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
FANATIK.RO
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Observatornews.ro
Cum se calculează randamentul în imobiliare şi cât de rentabil este să investești într-un apartament
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI