Soarele se află în toleranta zodie a Peştilor, împreună cu alte trei planete, la care se adaugă în prima zi oficială de primăvară, 1 martie, şi Mercur. O asemenea aglomerare de corpuri cereşti în zodia Peştilor aduce influenţe dintre cele mai neobişnuite, dominantă fiind lipsa de coordonare, sensibilitatea extremă, autovictimizarea şi fuga de realitate. Aspectul de Lună Plină din ziua de 28 februarie, care se produce tot în Peşti, umple paharul, dar stabileşte şi o limită simbolică între ceea ce a fost şi nu va mai fi şi ceea ce urmează. Reacţiile noastre faţă de un astfel de context astral pot fi dintre cele mai diverse, în funcţie de temperament, de vârstă, de experienţă sau de educaţia primită. Majoritatea vor fi indecişi, aşteptând să vadă ce urmează, dar simt şi ei că această tărăgănare nu e cel mai bun lucru.

Cel mai important aspect care începe să se manifeste în această săptămână este cel pe care îl formează planetele Saturn şi Uranus. Saturn reprezintă lumea veche, cunoscută, şi structurile de existenţă stabile, iar Uranus, energiile noi, spiritul revoluţionar şi de structurare. Profund încercată va fi zodia Balanţei. Vom asista la un proces lent, dar sigur, de reconsiderare a valorilor, de ajustare a standardelor noţiunii de lux sau confort, de revenire a bunului-simţ în relaţiile interumane.

Peştii riscă să intre în conflicte

BERBECII sunt vizaţi la capitolul sănătate. Au nevoie de echilibru între efort şi odihnă şi de acceptare din partea celorlalţi. Trebuie să devină mai toleranţi şi mai binevoitori.
TAURII se bucură de o perioadă plină, cu multe întâlniri profitabile, cu discuţii despre afaceri, care le pot aduce şanse noi de a se dezvolta. Cei care nu se ocupă de afaceri au parte de întâlniri plăcute cu prieteni de la care primesc un ajutor nesperat pentru a-şi rezolva problemele importante.
GEMENII au parte de o săptâmână perfectă pentru a fi promovaţi la locul de muncă, bineînţeles nu fără eforturi şi implicare adevărată.
RACII sunt cuprinşi de doruri, au chef să călătorească şi să petreacă ceva timp într-un loc în care să se simtă în siguranţă şi să-şi recapete încrederea în şansa lor.
LEII sunt cuminţi, pentru că nu prea au încotro. Nu mai au mult de aşteptat până când vor putea să reia anumite proiecte şi planuri, dar vor trebui să accepte multe schimbări în viaţa lor pentru a-şi regăsi echilibrul general.
FECIOARELE sunt ferite de supărările mari, însă este bine să fie prudente în relaţiile cu superiorii, cu duşmanii ştiuţi şi să evite rezolvarea în instanţă a conflictelor în care sunt implicate.
BALANŢELE au multă treabă la locul de muncă şi probabil nici nu vor avea timp să observe schimbările din jurul lor. Este bine să fie răbdătoare şi prudente în tot ce fac la serviciu, pentru a nu fi nevoite să refacă anumite lucruri sau să suporte consecinţe mai grave.
SCORPIONII traversează o perioadă complicată. Lucrurile merg bine, dar apar probleme de sănătate sau realizările lor sunt cum va umbrite de alte evenimente.
SĂGETĂTORII revin la un context pe care l-au mai trăit de câteva ori în ultimii doi ani şi îşi caută locul în lume prin intermediul carierei. Pentru unii această etapă poate fi benefică.
CAPRICORNII sunt puşi la încercare, dar problemele care apar nu le depăşesc puterile, pot face faţă cu succes acestor provocări, din care vor ieşi respectaţi şi recunoscuţi ca oameni de valoare.
VĂRSĂTORII îşi revizuiesc cele mai importante planuri de viitor şi îşi continuă acumulările financiare, bineînţeles cu condiţia să fi făcut ceva care le poate aduce bani.
PEŞTII se pot simţi luaţi pe sus de tot acest context, fără să mai poată controla nimic, însă îi ajută acel simţ suplimentar pe care numai ei îl au, capacitatea de a se mula pe orice context. Pot intra în conflict cu partenerul de cuplu sau cu o parte dintre colaboratori.

 
 

Urmărește-ne pe Google News