Marius Daniel Anghel, 20 iulie 1979, ora 12.10, ţăndărei. Rac cu ascendentul în Balanţă.

Sunt destul de multe impulsuri contradictorii în astrograma dv. care pot conduce la oscilaţii pe plan profesional şi nu numai. Vă adaptaţi la un context profesional strict, la disciplina unui anumit program de lucru sau vă este greu să suportaţi autoritatea şefilor. Vă face o deosebită plăcere să străluciţi prin calităţile dv. în anturajul apropiat. Un aspect delicat la care ar fi bine să reflectaţi este necesitatea de a renunţa la egoism în relaţiile cu persoana iubită şi cu prietenii.

Rodica Anghel, 18 decembrie 1985, ora 14.00, Brăila. Săgetător cu ascendentul în Taur.

Există elemente puternice care vă îndeamnă să nu lăsaţi la voia întâmplării progresul profesional şi chiar să alcătuiţi o strategie în acest sens. Nu sunteţi o persoană foarte adaptabilă, dar vă ajută foarte mult deschiderea faţă de elementele noi pe care le puteţi adăuga pregătirii profesionale. Se recomandă să fructificaţi latura umanistă a firii dv. Veniturile sunt fluctuante şi nu vă împlinesc aşteptările, dar orice efort vă va fi răsplătit. Relaţia de cuplu poate deveni o adevărată încercare, dacă nu sunteţi puţin mai tolerantă faţă de defectele partenerului.

Urmărește-ne pe Google News