George Bacovia poezii – versurile poetului român format la școala simbolismului literar francez

Poezii scrise de George Bacovia

Influența poeziei simboliste a lui George Bacovia era foarte vizibilă, chiar dacă unii critici literari au considerat că el aparține poeziei române moderne. Poezii precum “Plumb”, “Regret” sau “Nervi de toamnă” se află printre cele mai frumoase poezii scrise de poet. Mai jos am făcut o selecție a operelor sale. Te invităm să citești George Bacovia poezii!

Amurg

Pe seară, la geamuri, un nour violet si de aramă,
Pe drum, l-aceeasi oră, se târâie un lant de fier,
Si coincidente aranjate pe-o tristă gamă –
Azi iar mi-i frică… si cred, si sper…

O zi fără anotimp si ordine militară,
Si prin vecini s-aud mici pregătiri de masă,
Însă produsele au început să dispară –
Si multi au plecat, si noapte se lasă.

Cu totii spun că bine le-a făcut
Sau că un geniu se va naste –
Iat studiul creste cu tactul tăcut…
O fiintă supremă, dintre noi, ne cunoaste.

Amurg de toamnă

Amurg de toamnă pustiu, de humă,
Pe câmp sinistre șoapte trec pe vânt-
Departe plopii s-apleacă la pământ
În larg balans lenevos, de gumă.

Pustiu adânc…și-ncepe a-nnopta,
Și-aud gemând amorul meu defunct.
Ascult atent privind un singur punct
Și gem, și plâng, și râd în hî, în ha…

Trec zile de George Bacovia

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

Curg zilele spre cimitir
Trist, una câte una,
Şi destrămând al vieţii fir
Se duc pe totdeauna.

Şi-acolo, încet, molcomitor,
Se-adună în suspine –
Cu-un dor de „mâine” sora lor,
Cu-un dor de mine.

Boemă

Se aşeza să ningă –
Ningea.
Doream,
Sunt ani de-atunci,
Să te-ntâlnesc
La sfârşit de stradă
Ce dă în câmp.
Îmi părea
Că tu eşti mai frumoasă
Iarna.

Doar corbii spuneau
Că stai acasă
Cu vreun prieten.
Reintram în târg.
Zăpada licărea
Electric
Pe fereastra ta.
Se ducea o noapte.
Citeam
Ca în nopţi de iarnă.

Contrast

Femeie – mască de culori,
Cocotă plină de rafinării –
Tu, care ţipi la desfrânări târzii,
Pe visători, cu greu, îi înfiori…

Oh, sunt fecioare cu obrazul pal,
Modele albe de forme fine –
Şi singure dorm, albe, şi senine
În albele crivate de cristal…

Altfel

Omul începuse să vorbească singur…
Şi totul se mişca în umbre trecătoare –
Un cer de plumb de-a pururea domnea,
Iar creierul ardea ca flacăra de soare.

Nimic. Pustiul tot mai larg părea…
Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, –
Şi-nvineţit de gânduri, cu fruntea în pământ,
Omul începuse să vorbească singur…

Alb

Orchestra începu cu-o indignare gratioasă.
Salonul alb visa cu roze albe –
Un vals de voaluri albe …
Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă …

Recomandări

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

În aurora plină de vioare,
Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări –
Cântau clare sărutări …
Larg, miniatură de vremuri viitoare …

Cuptor

Sunt cativa morti în oras, iubito,
Chiar pentru asta am venit să-ti spun;
Pe catafalc, de caldura-n oras,
Incet, cadavrele se descompun.

Cei vii se misca si ei descompusi,
Cu lutul de caldura asudat;
E miros de cadavre, iubito,
Si azi, chiar sanul tau e mai lasat.

Toarna pe covoare parfume tari,
Adu roze pe tine să le pun;
Sunt cativa morti în oras, iubito,
Si-ncet, cadavrele se descompun…

După amiază caldă

Căci Dumnezeu
Mi-a dat să scriu
Aceste rânduri.
Credeam,
Numai să privesc.
Le public,
Şi poate,
Din umbra unei terase,
Într-o după-amiază
Tăcută, cu soare,
Va trece o pasăre,
Departe,
Ca printr-un parc…
Gândeşte-te atunci
La fastuosul basm.

Epitaf

„Aici sunt eu
Un solitar,
Ce-a râs amar
Si-a plâns mereu.

U-al meu aspect
Făcea să mor
Căci tuturor
Păream suspect.”

În fericire

Sunt clipe când toate le am…
Tăcute, duioase psihoze –
Frumoase poveşti ca visuri de roze…
Momente când toate le am.

Iată, sunt clipe când toate le am…
Viaţa se duce-n şir de cuvinte –
Un cântec de mult… înainte…
Momente când toate le am…

În Parc

Acum, stă parcul devastat, fatal,
Mâncat de cancer şi ftizie,
Pătat de roşu carne-vie –
Acum, se-nşiră scene de spital.

Recomandări

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Atunci, râdea,
Băteau aripi de veselie;
Parfum, polen şi histerie, –
Atunci, în parc, şi ea venea.

Acum, cad foi de sânge-n parcul gol,
Pe albe statui feminine;
Pe alb model de forme fine,
Acum, se-nşiră scene de viol…

Poezii celebre scrise de George Bacovia

Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Si flori de plumb si funerar vestmint –
Stam singur în cavou… si era vint…
Si scirtiiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput să-l strig –
Stam singur lângă mort… si era frig…
Si-i atirnau aripile de plumb.

Vezi și:

• Ana Blandiana poezii – cele mai frumoase și emoționante versuri;
• Lucian Blaga poezii – versuri emoționante scrise de celebrul poet filosof
  
  

Toamna murind

Toamna în grădină îşi acordă vioara.
Plâng strunele jalnic, lung şi prelung
Şi-n goala odaie acorduri ajung…
Şi plâng în odaie, şi eu din vioară…
Plâng strunele toate lung şi prelung.

Fereastra e deschisă… vioarele plâng…
O, ninge… şi toate se sting…
Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit…
Îmi cade vioara şi cad ostenit,
Iar toamna, poetă, cântând a murit.

Note de toamnă

Tăcere…e toamnă în cetate…
Plouă…și numai ploaia dă cuvânt –
E pace de plumb, e vânt, și pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.

Deschide,dă drumu, – adorato,
Cu crengi și foi uscate am venit,
În târg, o fată tristă a murit, –
Și-au dus-o pe ploaie, și-au îngropat-o…

Dă drumu, e toamnă în cetate –
Întreg pământul pare un mormânt…
Plouă…și peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.

Singurătate, nu Te-am Voit

Cumplit
E golul singuratatii!
Sunt ucisul ei…
Singuratatea?
Povara tăcerilor
Sfâșiate de suspine…

Singurătate
Ochiul tău
Privește înghețat
În ochiul gândului
Neimpartasit…

Singurătate
Nu te-am voit!
Viață-haina-
M-a dăruit ție
Tu m-ai cerut
Vieții
Prizonierul tău
Singurătate

Oamenii
Cum i-am iubit
Dar ei
Nu m-au voit

Din singurătatea
Vieții
În singurătatea
Morții și nimeni
Nu înțelege
Acest adânc

Poeți evitați
Singurătatea
Între oameni
E viață…

Tăcere

Ce mai este… cărţi de noapte
Mai citesc, şi-mi pare că sunt viu –
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?
Ţăcănă un ceas pe-o planşă…
Toate câte sunt, eu să nu le ştiu?!
Noapte…
Cine iar aprinde lampa
Când e prea târziu?

Oh, amurguri

Oh, amurguri violete…

Vine
Iarna cu plânsori de piculine…

Peste parcul părăsit
Cad regrete
Si un negru croncănit…

Vesnicie,
Enervare…
Din fanfare funerare
Toamna sună, agonie…

Vânt de gheată s-a pornit,
Iar sub crengile schelete, –
Hohot de smintit.

Nici o urmă despre tine,
– Vine, nu vine…

Oh, amurguri violete…

Lacustră

De-atâtea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând…
Sunt singur, şi mă duce un gând
Spre locuinţele lacustre.

Şi parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeşte-un val –
Tresar prin somn şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc…
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.

De-atâtea nopţi aud plouând,
Tot tresărind, tot aşteptând…
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.

Melancolie

Ce chiot, ce vaiet în toamnă…
Şi codrul sălbatec vuieşte –
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.

Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă –
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă…

• Citește și cele mai frumoase poezii de primăvară.

George Bacovia poezii de dragoste

Ecou de romanță

S-a dus albastrul cer senin
Şi primăvara s-a sfârşit –
Te-am aşteptat în lung suspin,
Tu, n-ai venit!

Şi vara, şi nopţile ei,
S-a dus, şi câmpu-i veştejit –
Te-am aşteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!

Târziu, şi toamna a plecat,
Frunzişul tot e răvăşit –
Plângând, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit!

Iar, mâini, cu-al iernii trist pustiu,
De mine-atunci nu vei mai şti –
Nu mai veni, e prea târziu,
Nu mai veni!

Psalm

Iubito, cu faţa de mort,
Fecioară uitată în turn,
Plângând în balcon
Cu grai monoton,
Cu suflet taciturn –
În visul meu te port.

Iubito, cu faţa de mort,
Mireasă pe tron,
Cu grai monoton
În visul meu te port.

Iubito, cu faţa de mort,
De geniu trăsnită,
De-a pururi monotonă,
Goală madonă,
De crini prăfuită –
În visul meu te port…

Ecou de serenadă – George Bacovia poezii

Pansele negre, catifelate
Pe marmora albă s-au veştejit,
Şi-n tainice note s-au irosit
Parfume triste, îndoliate.

Eu singur, cu umbra, iar am venit,
O, statui triste şi dărâmate, –
Pansele negre, catifelate,
Vise, ah, vise, aici, au murit.

În haine negre, întunecate,
Eu plâng în parcul de mult părăsit…
Şi-a mea serenadă s-a rătăcit
În note grele, şi blestemate…

Să ne iubim

Vai, si va veni o vreme
Când adromi-vom amândoi,
Si-nstrăinati, prin cimitire,
Va plânge toamna peste noi.

Ce poate, deci, a fi sub soare,
În haosul imensitătii –
Dacă-ti vei pierde fecioria
În taina roză-a voluptătii?

Glossă

Priveşte savant
Cu inima beată
De iubire
Natura-i statică.

Amorul renaşte,
Cu focul de vară,
Cu diamante
De iarnă.

Metempsihoză,
Metamorfoză,
Şi câte încă.

La revedere,
Sau la adio.
Priveşte savant.

Dacă nu-i
Cu cine vorbi,
Se scrie.

Ego

Tot mai tăcut si singur
În lumea mea pustie –
Si tot mai mult m-apasă
O grea mizantropie.

Din tot ce scriu, iubito,
Reiese-atât de bine –
Aceeasi nepăsare
De oameni, si de tine.

Poezii de George Bacovia

Regret

De mult, de mult cunosc doi plopi
Ce-mi stau şi azi în cale –
Îmi place mult ca să-i privesc,
Dar mă cuprinde-o jale…

Căci parcă-mi spune-un nu-ştiu-ce…
Ca mâine poate am să mor –
Şi dânşii n-or mai fi priviţi
De nici un trecător…

Zgomote

Ce frică fără cauză
A poposit…
Sunt bucuriile
Din subconştient
Ce se coboară-n geam
Ca întuneric fără veste,
Sunt ale oraşului intimidări,
Enigme de hazard
Şi anii ce-au fugit,
Fără-nţeles
Şi şoaptele uitării, –
Sau fie
Şi orice s-ar întâmpla…

Sonet

E-o noapte udă, grea, te-neci afară.
Prin ceață – obosite, roșii, fără zare –
Ard, afumate, triste felinare
Că într-o crîsma umedă, murdară.

Prin mahalali mai neagră noaptea pare…
Sivoaie-n case triste inundara –
S-auzi tușind o tușa-n sec, amară –
Prin ziduri vechi ce stau în darîmare.

Că Edgar Poe mă reîntorc spre casă,
Ori că Verlaine, topit de băutură –
Și-n noaptea asta de nimic nu-mi pasă.

Apoi, cu pași de-o nostimă măsură,
Prin întunerec bîjbîiesc prin casă,
Și cad, recad, și nu mai tac din gură.

Nervi de primăvară

Primăvară…
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oras, suspină un vals de fanfară.

O lungă primăvară de visuri si păreri …

O lungă desertare zvoneste împrejur,
E clar si numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.

O nouă primăvară pe vechile dureri …

Apar din nou tăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresăltând :
Vor fi acum de toate cum este orisicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.

O, când va fi un cântec de alte primăveri ?!…

Noapte de oraș

I

Pe caldarâmul ud,
Trap-trap de potcoave,
Autobuze bubuind
Şi faruri lunecând
Pe ferestre luminând
Odăi întunecate.
Cu tictac de târziu,
Cu tăceri ce plâng,
Cu noaptea ploioasă
De-afară…

II

Plouă…
Nu ştiu nimic…
De zile, de ani,
Fără a găsi
Cum ar fi altă viaţă…
Acelaşi tictac de târziu,
Cu tăceri ce plâng,
Din nici un timp…
Ca noaptea ploioasă
De-afară…

Urmărește-ne pe Google News