Maria Rosetti-Tescanu s-a născut la data de 18 iulie 1878 într-o familie boierească cu tradiție în Moldova. De mică se simțea atrasă de impresionanta bibliotecă a tatălui său și era singura dintre cei trei copii care își petrecea timpul printre cărți. Avea un temperament melancolic, după cum chiar prințesa mărturisește mai târziu:
„Meditația, muzica făcuse să încolțească în mine, de la patru, cinci ani, nostalgia imponderabilului…”
Figura și modelul patern i-au marcat copilăria și adolescența. Atunci tatăl ei s-a sinucis, în anul 1896, Maria și-a pierdut echilibrul emoțional și susținerea morală ce veneau din partea lui.
La 18 ani s-a căsătorit cu Mihai (Mișu) Cantacuzino, un important om politic al vremii, cu 13 ani mai mare decât ea (a fost ministru de justiție în guvernele lui Petre Carp, Titu Maiorescu și I.C. Brătianu și membru al Partidului Conservator). Prin căsătorie, Maria a primit numele de Cantacuzino și titlul de prințesă.
Dar neînțelegerile conjugale i-au îndepărtat foarte repede. Deși oficial au rămas împreună până la moartea lui Mihai Cantacuzino, trăiau separați și chiar se evitau. Prințesa Măruca și-a surprins soțul în dormitor cu propria-i soră, Nellie.
Pe renumitul compozitor George Enescu, Maria l-a cunoscut la Sinaia, unde era invitat să cânte
Acesta venise de la Paris pentru a-și petrece vara în țară. Se spune că tânărul și atrăgătorul George, cu fruntea lată și părul lăsat în voie, cu ochii săi scânteietori ar fi aprins inima prințesei Măruca încă de la prima întâlnire.
Maria Cantacuzino nu se sfia să-l invite la Enescu la seratele pe care le organiza în Palatul Cantacuzino din Calea Victoriei (astăzi, Muzeul Național George Enescu). Erau cunoscute maniile Mărucai, printre care și aceea de a ține invitații în salon pe întuneric, numai cu plăpânda flacără ce se revărsa din vatra focului. Uneori oaspeții se împiedicau de scaune până reușeau să-și găsească locurile. Dar George Enescu le dezmierda simțurile cu muzica sa. Regina Maria era întotdeauna prezentă la seratele din casa soților Cantacuzino, iar pe compozitor îl numea „copilul sufletului meu”.
La rândul lui, George s-a îndrăgostit definitiv și iremediabil de distinsa prințesă Măruca
„Eu, când iubesc ceva, se gravează aici… Vreau să spun pentru toată viața, aici… În inimă!”, spunea el. Era nelipsit de la seratele ei. Gesturile lui tandre, în tandem cu muzica pe care o compunea, glasul melodios și talentul deosebit au stârnit pasiunea în inima ei.
După o căsnicie zbuciumată, presărată cu escapade amoroase, Maria Cantacuzino a devenit văduvă și a moștenit o avere considerabilă în urma morții fulgerătoare a soțului său. Firea sa nevrotică, influențată de trauma legată de moartea tatălui, a fost accentuată de această nouă pierdere. De aceea, în acea perioadă a apărut prima umbră în relația dintre ea și Enescu. Măruca și-a găsit refugiul și alinarea în brațele marelui filozof Nae Ionescu, profesor al Universității din București. După moartea lui Mihai, prințesa a făcut o pasiune pentru el.
În acea vreme s-a vorbit mult despre triunghiul amoros Maria Cantacuzino – George Enescu – Nae Ionescu. Acesta din urmă era cu 12 ani mai mic decât ea și era cunoscut faptul că adora societatea aristocraților, compania nobililor. Era din ce în ce mai prezent în saloanele și în patul prințesei, însă nu doar pentru a fi alături de ea, ci și pentru a se apropia de lumea luxoasă a boierimii. Relația lor a fost presărată cu multe episoade dureroase. Măruca a încercat de mai multe ori să-și ia viața, ultima dată atunci când Nae Ionescu a părăsit-o după 7 ani de relație, pentru o duduie mai tânără…
În tot acest timp, răbdătorul George Enescu a așteptat să-i treacă „îndrăgosteala” și să revină în brațele sale. Pentru a o scoate din depresia în care se adâncise, a tratat-o, pe cheltuiala sa, într-un sanatoriu pentru boli psihice de pe lângă Viena.
La întoarcerea sa, Enescu și iubita sa s-au căsătorit religios. Martoră le-a fost Cella Delavrancea. Copiii Mărucăi cu Mișu Cantacuzino nu au fost de acord cu căsătoria lor, considerându-l pe compozitor nedemn de a fi soțul unei prințese.
Deoarece îi plăcea să trăiască în lux și era cheltuitoare peste măsură, certurile nu au întârziat să apară în mariajul lor
Enescu muncea imens de mult, compunea, repeta câteva ore zilnic, își împărțea timpul între concerte, audiții și recitaluri. Câștiga bine și avea succes, își iubea soția și se străduia să-i poată satisface toanele, dar parcă rezultatele nu erau pe măsura poftelor princiarei sale nevestei.
Din cauza certurilor repetate, au ajuns să doarmă în camere separate. Chinuit de capriciile soției și de escapadele ei, compozitorul și-a înăbușit durerea în operele sale. Pe 10 martie 1936, pe scena Operei Garnier din Paris, avea loc premiera „Oedip”. În această operă Enescu a pus întreaga sa forță creatoare și pasiunea dezlănțuită ce se cerea consumată.
Chiar și atunci când s-a îmbolnăvit, Măruca l-a obligat să cânte și să dea lecții pentru a câștiga bani. De dragul soției, George asculta. Iubirea lui era profundă și completă, trăirile ei, însă semănau mai curând cu o încercare zadarnică de a se vindeca după eșecul relației cu Nae Ionescu.
George Enescu s-a stins din viață în noaptea de 3 spre 4 mai, într-un hotel din Paris. Nici nu a apucat să fie înmormântat că Măruca a și chemat notarul pentru a se declara unica moștenitoare.
Maria Cantacuzino-Enescu a mai trăit încă 13 ani. Deși a trecut în eternitate în Elveția, în anul 1968, a fost înmormântată lângă George Enescu, în cimitirul Père Lachaise din Paris. Pe piatra mormântului se poate citi: „George Enescu și Maria Enescu, născută Rosetti Tescanu”.
În februarie, Luna Iubirii, Libertatea îți prezintă o serie de iubiri celebre românești