Bookfest, unul dintre cele mai importante târguri de carte de la noi, are loc între 29 mai și 2 iunie. Ediția din acest an, ajunsă la numărul 14, include în program reduceri la peste un milion de volume de la toate editurile din țară, lansarea unor 4.000 de cărți noi și peste 350 de evenimente.

Evenimentul are loc la Pavilionul B2 din Complexul Romexpo București. Intrarea este liberă. Salonul de carte este deschis miercuri, joi și duminică între orele 10.00 și 20.00, iar vineri și sâmbătă, între orele 10.00 și 21.00.

Invitatul special al acestei ediții este Marea Britanie. Zece autori – printre care Sarah Perry (“Șarpele din Essex”), Mahsuda Snaith (“How to Find Home”) și poeta Kirsty Logan – din Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord vor participa la evenimentele organizate de British Council la Bookfest 2019.

Editurile românești, mari sau mici, specializate în ficțiune sau non-ficțiune, autori români sau străini vin la Bookfest 2019 cu o serie de titluri noi. Libertatea v-a pregătit o listă cu cele mai importante lansări anunțate de 13 edituri importante. Cele care lipsesc nu au răspuns solicitării noastre de a furniza informații.

Editura Polirom la Bookfest 2019

Programul e dominat de lansări de autori români contemporani. Printre cele mai așteptate se numără “În căutarea corpului regăsit. O ego-analiză a spitalului” de Vintilă Mihăilescu, romanul “8” al lui Tudor Ganea (autor despre care ați mai citit în Libertatea), “În apele facerii”, cel mai nou volum semnat de poeta și dramaturga Carmen Firan, “Și fericirea era obligatorie” a ziaristului Andrei Crăciun, colecția de povestiri “Freud Museum” a psihanalistei-scriitoare Ioana Scoruș și lansarea ediției a treia a romanului “Vremea Mînzului Sec” semnat de ziaristul Cristian Tudor Popescu.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Va fi lansat și volumul de debut al unui autor român tânăr. Roxana Dumitrache, cu colecția de povestiri “Papa Nicolau şi alte povestiri foarte, foarte scurte” a câștigat anul acesta premiul de debut al Editurii Polirom la secțiunea proză.

Dintre autorii străini ce vor fi lansați la Polirom, important de menționat sunt Ian McEwan cu romanul “Mașinării ca mine”, care a stârnit multe controverse din cauza declarației într-un interviu prin care autorul ținea să sublinieze că nu este un roman SF, deși abordează tema inteligenței artificiale, și Jonathan Franzen, despre care se spune că este cel mai mare scriitor american contemporan, cu “Sfârșitul sfârșitului lumii”, cea mai nouă colecție de eseuri.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

“Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie”, un roman-satiră semnat de britanicul Jonathan Coe, completează titlurile noi de autori străini ce vor fi disponibile la Bookfest.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Din seria clasici, Polirom completează seria de autor dedicată lui Albert Camus cu volumele “Vara”, “Nunta” și “Moartea fericită”.

Editura Humanitas la Bookfest 2019

Grupul Humanitas își anunță prezența la Bookfest cu peste 1.000 de titluri – de literatură română contemporană și universală, istorie, memorii-jurnale, eseistică, filozofie știință, carte pentru copii -, dintre care 70 de cărți-eveniment, 26 de lansări, sesiuni de autografe, întâlniri cu scriitori, istorici, editori, traducători, critici literari, actori, regizori și jurnaliști celebri.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

La standul Humanitas, cărțile și audiobookurile vor avea reduceri de preț de 10%, iar edițiile de colecție vor putea fi cumpărate la prețuri speciale valabile numai la Bookfest.

Numele mari care lansează volume noi la Humanitas sunt Mircea Cărtărescu cu cea mai nouă carte a sa, “Melancolia”, Lucian Boia și volumul “Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac”, Gabriel Liiceanu cu a sa colecție de eseuri “Caiet de ricoșat gânduri sau despre misterioasa circulație a ideilor de-a lungul timpului”, Horia-Roman Patapievici cu “Anii urii” și Radu Paraschivescu cu “În lume nu-s mai multe Românii (planetei noastre asta i-ar lipsi)”.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Tot la capitolul autori români, de data asta tineri, în colecția 821.135.1 – Scriitori români contemporani, vor lansa noi volume autorii Cristina Vremeș (“Trilogia sexului rătăcitor”), Vitalie Ciobanu (“Zilele după Oreste”) și Dumitru Crudu (“Ziua de naștere a lui Mihai Mihailovici”).

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Dintre lansările de scriitori străini, probabil cele mai așteptate sunt romanul “Serotonină” de Michel Houellebecq și Carlo Rovelli cu “Ordinea timpului” și “Realitatea nu e ceea ce pare”, două volume, bestseller internațional, despre știință pe înțelesul tuturor. Va mai fi lansat și romanul “Biroul pentru Grădini și Iazuri” în prezența autorului Didier Decoin.

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

În colecția Raftul Denisei, vor apărea “Un lup atârnă în cais, cu capul în jos” de Mo Yan și “Imperiul fără de sfârșit” de Yi In-hwa.

Dintre clasici, Humanitas lansează “Vizuina”, un volum de proză postumă de Franz Kafka.

Pentru copii, Humanitas Junior pregătește o întâlnire cu Carmen Tiderle, cunoscută autoare de cărți pentru copii, ilustratorul Vali Petridean și editorul Iustina Croitoru despre cea mai nouă carte a colecției: “Cine a pus piper în mare? Poezii pentru copii”.

Editura Litera la Bookfest 2019

La standul editurii Litera reducerile aplicate cărților vor fi de până 50%.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Una dintre noutățile editurii este romanul “Swing Time” semnat de autoarea britanică Zadie Smith, una dintre cele mai apreciate autoare contemporane. Romanul, nominalizat la Premiul Man Booker și finalist la National Nook Critics Circle Award, ajunge acum și la noi, tradus în limba română.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Un alt autor contemporan și popular din portofoliul Litera este și Édouard Louis. La Bookfest va fi lansat romanul autobiografic “O istorie a violenței”, o poveste reală a unui abuz sexual.

Din seria celor care au inspirat filme, se lansează trei volume din registre diferite: “Casa bântuită” de Shirley Jackson, care a inspirat un serial de groază pe Netflix, “Patrick Melrose” de Edward St Aubyn, care a inspirat serialul cu același nume cu Benedict Cumberbatch în rolul principal, de la HBO, și cartea “Planeta noastră”, de Alastair Fothergill și Keith Scholey, companionul oficial al serialului cu același nume de pe Netflix.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Alte noutăți: “Scrisori din far” de Emma Caroll, o poveste plină de aventuri din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, “Un continent fracturat” de Ian Kershaw, o panoramă a lumii în care trăim, care pune în discuție ideea de Europa și ce înseamnă să fii european, și un jurnal ilustrat, care conține 100 de activități, inspirat de cartea “Fete rebele”.

Editura Publica la Bookfest 2019

La Editura Publica, specializată pe cărți de non-fincțiune, în cadrul Bookfest 2019 toate cărțile vor avea reduceri de 20%.

Din seria marketing și business, noutățile includ titluri semnate de “Asta înseamnă marketing” de Seth Godin și “Wise Guy” de Guy Kawasaky.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

În Colecția de știință, se lansează “Lingura care dispare”, bestsellerul lui Sam Kean despre tabelul periodic al elementelor. Tot la capitolul științe, intră și volumul “Pericolele percepției” a sociologului Bobby Duffy, carte a cărei ediție în limba română include un capitol special despre cum percep românii diverse situații sociale.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

În colecția Narator, apar două titluri: “Învățare”, de autoarea americană Tara Westover, (despre care ați citit în Libertatea) și “Cum să prinzi o cârtiță”, în care englezul Marc Hamer își spune povestea de viață și vorbește despre căutarea mulțumirii.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Din domeniul entertainmentului, în seria Victoria Books, se lansează biografia actorului Robin Williams, semnată de Dave Itzkoff, și “Miracolul Del Potro”, cea a tenismenului Juan Martin Del Potro, semnată de Sebastián Torok, ziarist specializat în tenis.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Cu ocazia vizitei Papei în România, se relansează și “Politică și societate”, dialogul dintre Papa Francisc și intelectualul francez Dominique Wolton.

Editura Vellant la Bookfest 2019

Pe lângă titlurile deja disponibile, la Vellant vor apărea în cadrul Bookfest și noutăți. În materie de ficțiune, romanul “Apă dulce”, de Akwaeke Emezi, scriitoare de origine nigeriană care locuiește în SUA. Nominalizat pentru debit la Pen Awards, romanul apărut în colecția Endorfiction spune povestea unei treziri sexuale, spirituale și emoționale.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Akwaeke Emezi

La capitolul autori români, va apărea volumul “Povești de dragoste și neputință” al lui Dan Pleșa.

Tot ficțiuni, dar pentru preadolescenți, în cadrul noii colecții Cititrol, apar și “Băiatul-pește” de Chloe Daikin și “Băiețelul de 1000 de ani”, de Ross Welford, care va fi lansat în prezența autorului.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

De partea non-ficțiunilor, Vellant lansează, în colecția Versant, “Viitorul fericirii. Cinci strategii moderne de echilibrare a productivității și a stării de bine în era digitală”, de Amy Blankson, “Minți posibile”, coordonată de John Brockman, și “De neconceput”, de Helen Thomson. Cărțile “O istorie a operei. Ultimii patru sute de ani”, de Carolyn Abbate și Roger Parker, și “Economia pe înțelesul fiicei mele. O scurtă istorie a capitalismului”, de Yanis Varoufakis întregesc titlurile noi ale editurii.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

De Bookfest, Vellant aplică reduceri între 20 și 30% la toate titlurile, plus o promoție de tip 2+1 la cărțile din colecțiile Versant, Endorfiction, și revista de proză scurtă “iocan”.

Editura Black Button Books la Bookfest 2019

Una dintre cele mai tinere edituri de la noi, Black Button Books, publică o selecție de literatură clasică și contemporană, alături de nonficțiune, numitorul comun fiind temele de actualitate.

Printre noutățile cu care editura va fi prezentă la târg se numără “Fiul lui Iisus” un volum de proză scurtă, parabole care vorbesc despre vortexul suferinței, despre transcendență, semnat de Denis Johnson, scriitor american născut în Germania, care a crescut în Asia.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Și volumul de memorii “Între ei. Amintiri despre părinții mei” al americanului Richard Ford, va fi disponibil ca noutate la standul editurii. Cartea ilustrează America de la jumătatea secolului XX și realizează un portret intim al vieții lui de familie.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Recent lansate de editură și disponibile la Bookfest sunt și romanele “Dacă Strada Beale ar putea vorbi” al autorului american James Baldwin și “Ce simți în jurul gâtului” de nigeriana Chimamanda Ngozi Adichie.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

La Bookfest, titlurile editurii vor avea reduceri între 15 și 30%.

Editura Nemira la Bookfest 2019

Urzeala Tronurilor, poezie și un roman recomandat de Barack Obama, printre noutățile ce vor fi lansate de Nemira la Bookfest.

Din seria autori români, la Nemira se lansează “Poveste pentru Maria”, carte semnată de jurnalista și scriitoarea Ioana Bâldea Constantinescu, dar și două volume noi de poezii, în colecția Vorpal, “Jes” de Jesica Baciu și “Berlin” de Krista Szöcs.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

În colecția Babel, va fi lansat în prezența scriitoarei romanul “Melmoth” de Sarah Perry. Din aceeași colecție, vine și romanul “Pachinko”, de Min Jin Lee, recomandat de fostul președinte al SUA, Barack Obama, care spune povestea unei familii de imigranți coreeni în lupta lor pentru supraviețuire, integrare și identitate în Japonia secolului al XX-lea.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

În alt registru, se lansează volumul “Foc și Sânge” de George R.R. Martin, o poveste din universul Urzeala Tronurilor, despre istoria dinastiei Targaryenilor, în cei 300 de ani, când dragonii zburau deasupra Westerosului.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Sub imprintul Armada, de science fiction și fantasy, vor apărea la Bookfest: “Prăbușirea imperiului”, de John Scalzi, o ediție de colecție a seriei-cult Dune, de Frank Herbert, începutul unei noi serii de la fascinanta Robin Hobb, Corabia magiei și o mult-așteptată ediție a cărții clasice Shining, de Stephen King.

Alte lansări așteptate: thrillerul “Ceva în apă”, de Catherine Steadman, și “Gânduri de pe o planetă nervoasă” de Matt Haig.

Din seria Young Adult apar continuările unor serii: “Regina roșie”, cu “Furtuna războiului”, de Victoria Aveyard și “Frăția corbilor”, cu “Hoții din vis”, de Maggie Stiefvater.

Editura Rao la Bookfest 2019

La Rao, oferta de cărți e estimată tot la undeva la 1.000 de titluri, cu reduceri între 20 și 35%.

Două thrillere, unul britanic, altul românesc, vin în premieră la Rao: “Moștenirea spionilor” de John le Carré, cel mai nou thriller de spionaj al faimosului autor britanic și “Cartea secretelor” de Eugen Ovidiu Chirovici, un thriller despre capcanele memoriei și despre imaginea distorsionată.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

În ceea ce privește ficțiunile pentru adulți, noutățile sunt “Podul de lut”, de australianul Markus Zusak, “Un an la Oxford”, de americanca Julia Whelan, “Colecționarul de obiecte pierdute”, de britanica Ruth Hogan, “Un fiu”, de Alejandro Palomas, considerat noul “Micul Prinț”, și romanul “Minunea imperfectă” al italianului Andrea De Carlo.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Trei non-ficțiuni noi apar la Rao. Este vorba de “Afacerea Jivago”, de Peter Finn și Petra Couvee, “Eretica. Pledoarie pentru o reformă musulmană”, de Ayaan Hirsi Ali, dar și “Ruleta rusească”, de David Corn și Michael Isikoff, despre scandalul politic pornit de la relațiile dintre Donald Trump și Vladimir Putin.

Grupul editorial Art la Bookfest 2019

Grupul Editorial Art va fi prezent la Bookfest cu peste 1.000 de titluri de cărți, publicate sub diferite colecții și edituri. La toate, reducerile vor fi de până la 30%.

La Editura Art (ficțiune, cărți cult și teorie literară) vor fi disponibile ca noutăți “Absalom, Absalom!” de William Faulkner, “Emigranții” de W.G. Sebald și “Micul dejun al campionilor” de Kurt Vonnegut.

Printre noutățile de la Editura Young Art (literatură pentru adolescenți) se numără volumele “Wonder Woman. Fiica Războiului” de Leigh Bardugo și ”Mormintele din Atuan” de Ursula K. Le Guin.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

De la Editura Paladin (ficțiune SF, fantasy, crime și noir), noutățile sunt “Cronicile din Amber #1. Nouă prinți din Amber” de Roger Zelazny și “Inginerii Lumii Inelare” de Larry Niven.

La Editura Grafic (romane grafice), apar “Sandman: Preludii și nocturne”, de Neil Gaiman, “Saga” de Brian Vaughan, “Îndrăznește să dezamăgești: o copilărie în Turcia”, de Özge Samanci.

Noutăți la Editura Arthur (cărți pentru copii) sunt “Jurnalul unui puști tare de treabă: Însemnările lui Rowley Jefferson” de Jeff Kinney, “Animale fantastice #2: Crimele lui Grindelwald (Scenariul original)” de J.K. Rowling și “Pericol la petrecere!” de Raluca Poenaru.

La Editura Vlad și Cartea cu Genius (cărți ilustrate, 0-7 ani), vor apărea “Improvești cu lucruri mici, hazlii, firești”, de Laura Grünberg, “Malala și creionul magic”, de Malala Yousafzai și “Cei trei tâlhari”, Tomi Ungerer.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Editura All la Bookfest 2019

La capitolul literatură fantasy, la All va fi disponibilă în premieră la Bookfest a XV-a carte din seria “Pisicile războinice”, semnată de scriitoarea Vicky Holmes sub pseudonimul Erin Hunter. Cartea a XV-a numită “Exilul”, este al treilea volum din cea de-a treia sub-serie, “Puterea celor trei”. Seria “Pisicile războinice”, care își imaginează o societate formată exclusiv din pisici, a înregistrat până acum vânzări de peste 14 milioane de exemplare în peste 20 de țări.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Alte noutăți sunt volumul de proză scurtă “Roar. 30 de femei. 30 de povești”, semnat de Cecelia Ahern, și cartea “Anxietatea și fobia. Ghid practic pentru gestionarea anxietății și a fobiilor”, scrisă de Edmund J. Bourne.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

La capitolul literatură română, All lansează cartea “Eminescu, poem cu poem. La o nouă lectură: postumele”, de Alex. Ștefănescu, un volum de comentarii critice dedicat poeziilor eminesciene.

Reducerile aplicate la standul Grupului All sunt cuprinse între 25% și 85%.

Editura Seneca la Bookfest 2019

Cunoscută mai ales pentru cărțile de filosofie, în special stoică, dintre care dialogurile lui Seneca și “Manualul” lui Epictet sunt cele mai cunoscute, Editura Seneca pregătește la Bookfest un stand cu un decor special, inspirat de tragedia lui Seneca numită “Hercule scos din minți”, realizat de ilustratorul Andrei Măceșanu, cel care ilustrează și multe dintre cărțile editurii.

Titlurile noi disponibile la Seneca sunt “Midlife. Ghidul filozofic al crizei vârstei de mijloc”, de Kieran Setiya, și “Cutia Magică. Împotriva cancerului și toate celelalte căi de prevenție”, de Giuseppe Petralia.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

La standul editurii, amplasat lângă scena Arena, vor fi organizate ateliere de lucru manual la care vizitatorii își creează propriile semne de carte sau scriu scrisori cu citatele preferate.

Vor fi valabile și reduceri.

Editura Herald la Bookfest 2019

La Editura Herald, se lansează o serie întreagă de titluri din domeniul psihologiei, filosofiei, culturii și civilizației, spiritualității.

Cele mai așteptate noutăți sunt autobiografia Virginiei Wolf, numită “Jurnalul unei scriitoare”, volumul “Știința artei psihoterapiei” de Allan Schore și “Oceanul Sufletului” o colecție de fabule scrise de Rumi, unul dintre cei mai cunoscuți mistici persani și islamici.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Reducerile aplicate cărților vor fi curpinse între 15% și 35%.

Editura For You la Bookfest 2019

La Bookfest, probabil cea mai așteptată noutate a editurii For You este “Până la sfârșit”, de Irina Binder, care continuă seria “Fluturi”, una dintre cele mai vândute cărți din ultimii ani.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Alte noutăți ale editurii mai sunt și “Introducere în psihologia colectivă” de Dr. Charles Aimé Alfred Blondel și “Știința banilor. Cum să-ți mărești venitul și să devii bogat” de Brian Tracy și Dan Strutzel.

Ghid de Bookfest 2019. Ce cărți lansează și ce reduceri pregătesc editurile românești

Reducerile oferite de editură vor fi între 20% și 60%.

Îți recomandăm să descoperi și colecția noastră de carti online

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI