„Un album care vine ca o gură de aer proaspat pentru cei ce ascultă rock într-o ţară în care foarte rar se mai întâmplă ceva în acest domeniu. Orice apariţie de acest gen trebuie primită cu bucurie având în vedere că are în spate mult entuziasm, ambiţie, dăruire şi dragostea pentru o muzică ce, sincer să fiu, habar nu am de ce prinde aşa de greu la noi!Godmode au scos un album care, dacă e ascultat cum trebuie, cu siguranţă va fi printre preferinţele multora care au aşteptat ceva nou”, spune DJ Hefe de la Coma despre noul album al clujenilor.

Recitalul live Godmode va fi deschis de evoluţiile trupelor Fingering Joanna şi Astero. Joia aceasta, petrecerea începe în Club Suburbia de la ora 21.00.

Formaţia Godmode, adică Paul (voce, chitară), Dan (chitară, sampler şi voce), Bogdan (tobe şi voce) şi Vladimir (bas), a fost înfiinţată în 2005 şi îi are în componenţă pe foştii membri ai trupei Narkoma.

 
 

Urmărește-ne pe Google News