Horoscop 13 septembrie 2018. Racii îi tratează cu răceală pe unii apropiați
Horoscop 13 septembrie 2018 – Berbec
Dacă vei reuși să ingori propriile porniri negative, cum ar fi cele de invidie sau de revoltă nejustificată, vei ajunge și la potențialul pozitiv al acestei zile.
Horoscop 13 septembrie 2018 – Taur
Pui pe umerii celorlalți propriile poveri, zicând că aceștia nu vor protesta. Din păcate pentru tine, reacțiile lor nu vor întârzia să apară și nu vor fi pe placul tău.
Horoscop 13 septembrie 2018 – Gemeni
S-ar putea să te trezești abia după ce întreaga atenție ți-a fost captată de probleme superficiale, care nu merită să le acorzi atâta importanță.
Horoscop 13 septembrie 2018 – Rac
Ai tendința de a-i trata cu răceală pe unii dintre apropiați, doar pentru că ți se pare că nu îți vor fi de folos prea curând și de aceea nu are rost să îți pierzi timpul cu ei.
Horoscop 13 septembrie 2018 – Leu
Ai probleme nerezolvate în familie și poate că unele dintre ele sunt vechi și au ajuns deja foarte complicate. Trebuie rezolvate, dar cu multă răbdare și cu ajutorul potrivit.
Horoscop 13 septembrie 2018 – Fecioară
Vor exista, pe parcursul acestei zile, câteva momente intens negative, pe care trebuie să le tratezi cu toată atenția, ca să nu te împingă la reacții necontrolate.
Horoscop 13 septembrie 2018 – Balanță
Dincolo de supărările la care nu vrei să renunți sau la care poate nici nu știi că ai putea renunța, există partea frumoasă a acestei zile, care vine prin generozitate.
Horoscop 13 septembrie 2018 – Scorpion
Ai ocazia să vezi ce te sensibilizează și ce nu, din alegerile pe care le vei face astăzi, dacă te va atrage mai mult gândul de a găsi vinovați sau acela de a căuta soluții.
Horoscop 13 septembrie 2018 – Săgetător
Poate că e adevărat că există persoane care nu gândesc frumos despre tine, dar nu are rost să te concentrezi pe această chestiune, mai ales dacă tu știi care este adevărul obiectiv.
Horoscop 13 septembrie 2018 – Capricorn
Ai momente în care vezi efectele unora dintre apropiați asupra ta și iei decizia de a te îndepărta de cei care exercită o influență negativă.
Horoscop 13 septembrie 2018 – Vărsător
Ai impresia că te afli într-un moment de răscruce și nu ești departe de adevăr. Întrebarea este ce vei face ca să te eliberezi din această situație limitativă.
Horoscop 13 septembrie 2018 – Pești
Te descurci foarte bine în propriul labirint interior, dar nu e la fel de simplu când vrei să îi înveți și pe alții să facă acest lucru. Poate că nici nu e atât de necesar pe cât crezi acum.
Vezi și previziunile Uraniei pentru această săptămână
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!