Poate fi o zi memorabilă, prin puterea pe care o descoperi acum de a da uitării orice ar putea pune în pericol armonia și frumusețea relațiilor cu cei dragi.

Horoscop 16 august 2017 – Taur

Ai putea repara foarte ușor tot ce stă în calea unei relaționări firești cu cei din familie. Contextul e favorabil, dar nimeni nu te obligă să fructifici ocazia, trebuie s-o faci din proprie inițiativă.

Horoscop 16 august 2017 – Gemeni

Este posibil să dispară de la sine unele dintre obstacolele aflate în calea unor planuri importante. În felul acesta ți se împlinește dorința cea mai intensă care te încearcă în acest moment.

Horoscop 16 august 2017 – Rac

Ai parte de o zi specială, prin dorința sinceră de a separa problemele de la serviciu de cele de acasă și de a te elibera de povara nemulțumirilor din ambele domenii de viață.

Horoscop 16 august 2017 – Leu

Astăzi vezi foarte clar că ești coordonatorul propriilor stări sufletești și șef peste impresiile care îți coordonează viața. Ești propriul stăpân și asta înseamnă o mare responsabilitate.

Horoscop 16 august 2017 – Fecioară

Se discută, se negociază în mare taină în familie sau între alte persoane apropiate și se ajunge la o concluzie care te avantajează neașteptat de mult.

Horoscop 16 august 2017 – Balanță

Un prieten sau un grup care are un statut special în viața ta se poate dovedi un sprijin mai important decât ai fi crezut. Vei fi surprins cât de ușor e să înveți să dăruiești.

Horoscop 16 august 2017 – Scorpion

Te consideri șef peste toate, de la serviciu până la familie și tot ce îți mai intră în atenție. Poți crede ce vrei, însă în aceste chestiuni e mai important ce cred ceilalți.

Horoscop 16 august 2017 – Săgetător

Ai în față o zi ca o fereastră deschisă spre viitor, în care vei avea ocazia de a vedea care sunt cele mai bune căi pentru a valorifica un potențial latent.

Horoscop 16 august 2017 – Capricorn

Poate că e mai bine că nu reușești să controlezi toate situațiile care implică investiții sau cheltuieli. Apropiații au dreptul lor la libertate, iar tu trebuie să respecți acest lucru.

Horoscop 16 august 2017 – Vărsător

Vei reuși să accepți că relația de cuplu sau un alt parteneriat se află la baza construcției pe care o numești existența ta, cel puțin în acest moment.

Horoscop 16 august 2017 – Pești

Munca este principala ta sursă de satisfacții în acest moment, de aceea îi acorzi atâta importanță. Numai că ai și alte nevoi, pe care ar fi bine să nu le neglijezi.

Vezi și previziunile Uraniei pentru această săptămână.

Urmărește-ne pe Google News