Horoscop 16 octombrie 2017. Racii primesc sfaturi valoroase de la o persoană matură, din familie. Este important să le asculte
Horoscop 16 octombrie 2017 – Berbec
Poți face ordine rapid în problemele nerezolvate cu partenerii, asociații sau colaboratorii de orice fel. Este foarte important să judeci totul la rece.
Horoscop 16 octombrie 2017 – Taur
Primești o formă de sprijin care ți-a lipsit în ultima vreme și abia acum îți dai seama. Cooperarea este secretul oricărei reușite la locul de muncă.
Horoscop 16 octombrie 2017 – Gemeni
Ai ocazia de a regla neînțelegerile care ți-au complicat relația cu cei dragi zilele trecute. Rezolvarea nu vine însă de la sine, e nevoie de răbdare și de diplomație.
Horoscop 16 octombrie 2017 – Rac
O persoană mai matură, din familie, vine cu sfaturi foarte bune, dar poate vorbi în van, dacă nu vei avea dispoziția necesară pentru a le asculta.
Horoscop 16 octombrie 2017 – Leu
Poți primi un ajutor nesperat de la un apropiat, care dă glas unora dintre cele mai negre gânduri ale tale și te provoacă să găsiți împreună o soluție.
Horoscop 16 octombrie 2017 – Fecioară
Ți se potrivește foarte bine energia acestei zile, pentru că te împinge către o abordare organizată, clară a tuturor problemelor cu care te confrunți.
Horoscop 16 octombrie 2017 – Balanță
Este un moment delicat, mai ales în relația cu cei din anturajul apropiat, din cauza unor discuții tensionate, pe care va trebui să le gestionezi inteligent.
Horoscop 16 octombrie 2017 – Scorpion
Ar fi bine să ții cont de limitele propriului corp, care dă semnale pe care refuzi să le iei în considerare, zicând că dacă le ignori, vor dispărea.
Horoscop 16 octombrie 2017 – Săgetător
Te bucuri de sprijinul unor persoane serioase, conștiente de misiunea lor. Chiar și simpla lor prezența te poate ajuta, pentru că te inspiră să îți regăsești liniștea interioară.
Horoscop 16 octombrie 2017 – Capricorn
Merită să faci un efort de concentrare ca să ții sub control impulsul de a impune celorlalți soluțiile tale, indiferent că ți-au cerut ajutorul sau nu.
Horoscop 16 octombrie 2017 – Vărsător
Poți trage concluzii foarte prețioase de pe urma unor experiențe, ale tale sau ale celor din anturaj. Sunt situații amestecate, pe care nu ai știut cum să le califici până acum.
Horoscop 16 octombrie 2017 – Pești
Ești capabil să controlezi orice impuls negativ, mai ales pe cele care ți-ar putea afecta calitatea muncii. Este suficient să-ți dorești acest lucru cu sinceritate.
Vezi și previziunile Uraniei pentru această săptămână.