Vei dori să îți schimbi preocupările, odată cu starea de spirit, care va deveni mai luminoasă chiar de dimineață, deși ai destule pe cap și problemele sunt tot nerezolvate…
Horoscop 23 iulie 2018 – Taur
Cauți sprijin în familie și sunt șanse mari să îl și obții, mai ales dacă îl ceri frumos și nu încerci să le impui celorlalți părerile și planurile tale.
Horoscop 23 iulie 2018 – Gemeni
Îți îndrepți atenția spre cei din anturaj, care s-au dovedit mai puternici decât tine în situații dificile. Orgoliul te poate face să te învârți în jurul cozii, în loc să spui exact ce vrei de la ei.
Horoscop 23 iulie 2018 – Rac
Treci la preocupări mai pământești, cum ar fi cele financiare, dar nu oricum, ci având o puternică motivație de a ieși din rând, de a depăși limitele pe care ți le-ai impus până acum.
Horoscop 23 iulie 2018 – Leu
Începe să îți revină tonusul pe care îl așteptai și de care aveai nevoie pentru a face planuri de viitor și a căuta asociați pe măsura acestora.
Horoscop 23 iulie 2018 – Fecioară
Începând de astăzi, vei beneficia de sprijinul discret al unor persoane care te apreciază sincer. Starea de sănătate poate cunoaște o îmbunătățire serioasă.
Horoscop 23 iulie 2018 – Balanță
Te apropii cu mare bucurie de un nou grup de oameni față de care ai sentimente frumoase, intense. Îți faci planuri de viitor cu aceste persoane minunate.
Horoscop 23 iulie 2018 – Scorpion:
Începe să te preocupe mai mult imaginea, autoritatea de care te bucuri la serviciu și în familie. Ai multe de făcut pentru a repara ce ai stricat în ultima vreme.
Horoscop 23 iulie 2018 – Săgetător
Planurile tale de viitor prind aripi, chiar dacă nu sunt esențiale. Pot fi doar proiecte de vacanță sau de recuperare a unor etape de studiu pe care le-ai amânat.
Horoscop 23 iulie 2018 – Capricorn
Ești atras irezistibil de ocuparea unei poziții de forță în familie, ca să poți gestiona resursele așa cum crezi de cuviință. Chiar dacă ție îți convine, cei dragi vor reacționa și s-ar putea opune.
Horoscop 23 iulie 2018 – Vărsător
Relațiile trec pe primul plan, chiar dacă nu îți convine. Acum vezi cât de important este acest domeniu al vieții tale și cât de multe decurg de aici.
Horoscop 23 iulie 2018 – Pești
Preocuparea pentru muncă și cea pentru o stare de sănătate foarte bună, simultan, vor deveni motorul acțiunilor tale în perioada următoare.
Vezi și previziunile Uraniei pentru această săptămână