Soarele se află în zodia Leului, împreună cu marele benefic, Jupiter, dar primesc raze duş­mă­noase de la Marte, abia intrat în Scorpion, semn că vom fi tentaţi să folosim excesul de energie în scopuri nu tocmai corecte, pentru a ne impune, a ne vedea împlinite dorinţele, cu orice preţ.
Marte în Scorpion accentuează lupta pentru putere, indiferent de nivel. Finalul lunii ne aduce şi un alt gen de încercare pe care nu îl trăim prea des, tentaţia de a da glas oricărui gând, oricât de bun sau de ciudat ar fi, fără a mai avea grijă să ne facem înţeleşi şi fără să ne pese de consecinţele propriilor afirmaţii.
Berbecii sunt prinşi într-o mulţime de probleme, care mai de care mai acute. Riscul cel mai mare este să se piardă cu firea şi să ia decizii eronate.
Taurii se confruntă cu o serie de consecinţe ale unor demersuri pe care au încercat să le ţină ascunse, iar acum acestea ajung la lumina zilei.
Gemenii ar trebui să fie atenţi la ce decizii iau, cu cine se asociază şi la deplasări, care pot fi puternic afectate de grabă, precum şi la examene sau interviuri.
Racii se interesează din ce în ce mai mult de bani şi de orice alt fel de resurse, pentru că vor siguranţă, dar şi confort. Este indicat să se ferească de orice fel de declaraţie.
Leii sunt ceva mai siguri pe ei, se simt mai bine, poate nu aşa cum s-ar fi aşteptat, dar sunt mai siguri pe ei. Relaţia cu familia poate deveni o sursă de probleme acute.
Fecioarele au de înfruntat mai multe tipuri de probleme, poate chiar unele cu care nu s-au mai întâlnit, de-spre care nu ştiu mare lucru.
Balanţele reuşesc să pătrundă într-un anumit grup, să se asocieze cu persoane care le vor sprijini pentru a-şi vedea împlinite anumite dorinţe.
Scorpionii trăiesc un moment foarte intens, cu o putere înnoită, dar şi cu riscuri pe măsură. Problema lor este viteza cu care vor să îşi recapete o anumită poziţie.
Săgetătorii dau o luptă intensă, în interior, au de făcut alegeri importante, care vor conta pentru mult timp de-acum încolo. Este bine să se lase ghidaţi de intuiţie.
Capricornii pot pierde susţinerea unui grup, a unui prieten sau protector. Este rezultatul unor decizii eronate, pripite, luate în ultimele săptămâni sau luni.
Vărsătorii sunt atenţi la tot ce le pune în pericol poziţia la locul de muncă, dar nu reuşesc să se apere, pentru că nu le stă în fire să se ocupe de intrigi.
Peştii au mai mult de lucru, dar au şi o inimă mai uşoară, pentru că unele dintre cele mai spinoase probleme financiare se vor rezolva, ca de la sine.

 
 

Urmărește-ne pe Google News