Horoscop 30 octombrie 2019 – Berbec

Ar fi bine să analizezi dacă nu cumva cauți elementele care nu îți convin dintr-o anumită situație, doar ca să ai de ce protesta.

Horoscop 30 octombrie 2019 – Taur

Este posibil să ajungi la concluzii mult superioare celor care te-au adus într-o stare negativă zilele trecute. Pentru asta, însă, e nevoie să fii atent și să îți meargă mintea foarte bine.

Horoscop 30 octombrie 2019 – Gemeni

Dispui de resursele necesare ca să treci peste neplăceri și să te concentrezi pe ceea ce contează. Numai că va fi nevoie și de contribuția celorlalți, care nu e așa cum te aștepți.

Horoscop 30 octombrie 2019 – Rac

Ai ceva de învățat din situațiile complicate în care te-ai trezit, mai ales pe plan profesional. Poate că e ceva ce știi deja, dar ai refuzat să iei în serios.

Horoscop 30 octombrie 2019 – Leu

Din toate neplăcerile legate de casă sau de familie ai căpătat o experiență care se va dovedi neprețuită, la un moment dat și atunci o vei aprecia.

Horoscop 30 octombrie 2019 – Fecioară

Din toate problemele pe care ai reușit să le rezolvi se desprind anumite concluzii pe care le vei păstra ca pe o comoară obținută cu greu.

Horoscop 30 octombrie 2019 – Balanță

Ești convins că ai nevoie de cineva care să îți lumineze viața, dar poate ar fi mai bine să înveți tu să luminezi viața altora.

Primele declarații ale lui Alfred Bulai despre acuzațiile de agresiune sexuală: „Și-a dat tricoul jos. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”
Recomandări
Primele declarații ale lui Alfred Bulai despre acuzațiile de agresiune sexuală: „Și-a dat tricoul jos. Reacția mea a fost una de uimire, probabil din acest motiv am râs”

Horoscop 30 octombrie 2019 – Scorpion

Este important să ții cont de reușite, dar și de eșecurile care au fost înaintea lor, să vezi cum ai ajuns la nivelul de experiență pe care îl ai acum.

Horoscop 30 octombrie 2019 – Săgetător

Te ocupi de cei dragi, de nevoile lor superioare, dar s-ar putea ca ei să aibă alte nevoi și să își exprime nemulțumirea foarte convingător.

Horoscop 30 octombrie 2019 – Capricorn

Poți fi sigur că îți scapă anumite lucruri, că nu controlezi, de fapt, mare lucru și că nu va fi ușor să îi determini pe cei din familie să facă ce vrei tu.

Horoscop 30 octombrie 2019 – Vărsător

Ai prieteni adevărați care îți pot dovedi acest lucru în orice moment, dar dacă reciproca nu e valabilă, ar trebui să te gândești foarte serios la o schimbare.

Horoscop 30 octombrie 2019 – Pești

Contează foarte mult cât crezi tu că valorezi și cum anume accepți să fie exprimată această valoare personală. Cel mai simplu ar fi să ai încredere în tine și fără dovezi.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Viva.ro
Wow! Ce mult a crescut și ce frumoasă este Elena, fiica adoptivă a Paulei Seling! Imaginea care i-a impresionat pe fani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Ce a descoperit o femeie care le-a făcut un test ADN copiilor săi. A rămas șocată când a văzut rezultatele
FANATIK.RO
Ce a descoperit o femeie care le-a făcut un test ADN copiilor săi. A rămas șocată când a văzut rezultatele
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
GSP.RO
Sabrina Voinea, apariție inedită la Palatul Cotroceni, în fața lui Klaus Iohannis
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
FANATIK.RO
Monumentul din România dedicat dacilor. E la marginea unui drum important, mulți au trecut pe lângă el fără să știe ce simbolizează
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Unica.ro
El este noul iubit al uneia dintre cele mai îndrăgite cântărețe! S-au cunoscut într-o excursie cu barca și s-au îndrăgostit!
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Observatornews.ro
Ciclonul a lovit din nou pe litoral. Localnicii din Vama Veche s-au temut de un nou dezastru
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei
HOROSCOP
Horoscop 12 septembrie 2024. Taurii ar fi bine să își păstreze căldura sufletească, chiar și într-o zi precum cea de astăzi, pentru că vor avea nevoie de ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI