Se pot spulbera speranțele tale legate de rezolvarea unei probleme financiare importante. Va trebui să apelezi la apropiați, iar aceștia te vor ajuta, dar în măsura posibilităților.
Horoscop 7 august 2018 – Taur
Te întorci la preocupări care nu îți aduc nimic bun, la nemulțumiri și neîmpliniri ce păreau uitate. Ai senzația că așa vei reuși să rezolvi ceva, deși intuiția îți spune că nu.
Horoscop 7 august 2018 – Gemeni
Apare o rază de soare care luminează relațiile cu cei dragi, dar este posibil să nu dureze prea mult, din cauza unor griji intense, de care nu vrei să te eliberezi.
Horoscop 7 august 2018 – Rac
Chiar când credeai că sunt șanse să se rezolve o problemă din familie, apare altceva, și mai complicat, de data aceasta în relațiile cu prietenii sau cu rudele prin alianță.
Horoscop 7 august 2018 – Leu
Rezolvi o problemă minoră, dar te supără destul de mult faptul că nu ai reușit să o rezolvi pe cea mai mare, care ține de profesie, de asocieri și alianțe.
Horoscop 7 august 2018 – Fecioară
Șansa îți surâde și ți se promit venituri mai frumoase, dar, în același timp, apar noi condiții de muncă sau cresc pretențiile superiorilor.
Horoscop 7 august 2018 – Balanță
Începi să te ocupi de tine cu mai multă atenție, pentru că vrei să arăți mai bine și să fii apreciat pentru asta. În același timp, însă, se conturează și o problemă financiară – nu a ta, ci a unui asociat.
Horoscop 7 august 2018 – Scorpion
Crezi doar ce îți convine și acum alegi să crezi că ai ajuns la o înțelege cu persoanele care se opun unor inițiative de-ale tale. Nu e deloc așa și te vei convinge de acest lucru, în scurt timp.
Horoscop 7 august 2018 – Săgetător
Protectorii își întorc fața spre tine, dar este posibil să nu mai poată face la fel de mult sau la fel de multe ca altădată, mai ales dacă sunt probleme legate de locul de muncă.
Horoscop 7 august 2018 – Capricorn
Ai șansa de a recupera ceva din capitalul de imagine pierdut, dar există riscul să neglijezi, din acest motiv sau din altul, relațiile cu cei dragi.
Horoscop 7 august 2018 – Vărsător
Te bucuri de relații mai bune cu persoane de la care chiar ai ce învăța. Vor apărea și nori negri pe cerul tău, iar acești nori negri vin din familie, de la problemele rămase nerezolvate.
Horoscop 7 august 2018 – Pești
Există posibilitatea să îți crească veniturile sau să primești altfel de beneficii, de la un partener sau de la un asociat. Relațiile cu anturajul se pot complica foarte mult.
Vezi și previziunile Uraniei pentru această săptămână