Berbecii sunt vizaţi de situaţii explozive, care pot duce la consecinţe nedorite, mai ales în relaţiile importante, cum ar fi cea de cuplu. Vor dreptate cu orice preţ şi o vor obţine.
Taurii pot deveni un element de echilibru la locul de muncă şi în viaţa de zi cu zi sau un element destabilizator, în funcţie de atitudinea lor. Este necesar să dea dovadă de corectitudine.
Gemenii sunt nevoiţi să regleze relaţiile cu cei dragi, acolo unde nu încetează să apară probleme mai puţin obişnuite. Li se recomandă să fie generoşi şi să aprecieze corect nevoile fiecăruia.
Racii au mult de muncă, poate puţin peste limitele puterii de care dispun în acest moment. Dacă vor dori să se mobilizeze, ar putea descoperi că pot face faţă onorabil oricărei situaţii.
Leii au preocupări minore, dar numeroase, ceea ce le poate umple timpul liber şi le va da impresia că sunt solicitaţi sau apreciaţi. Este bine să îi protejeze pe cei dragi de reacţii exagerate.
Fecioarele au destul de multe probleme financiare, cele mai multe nu sunt provocate de lipsa banilor, ci de complicaţiile pe care le pot provoca deciziile luate pentru a obţine anumite sume de bani.
Balanţele se ocupă de propriile probleme, de unii prieteni mai noi pe care îi văd ca pe nişte protectori. Nu e un moment bun pentru a lua decizii legate de relaţia de cuplu.
Scorpionii sunt în creştere de imagine, mai ales la locul de muncă, dar este indicat să aibă răbdare şi să se ţină de promisiunile făcute unor apropiaţi, în special celor din familie.
Săgetătorii se încred în prieteni, mai noi sau mai vechi, cu naivitatea omului care crede că toată lumea e ca el. Vor învăţa multe lucruri în acest interval, nu neapărat pe cele mai comode căi.
Capricornii se pregătesc să iasă la rampă cu propuneri care să îi scoată în evidenţă din mulţime şi care să le atragă deschiderea unor noi uşi, pentru a promova pe plan social şi profesional.
Vărsătorii sunt preocupaţi într-un fel cu totul special de cei apropiaţi, de persoanele din anturaj pe care nu au reuşit să le înţeleagă până acum.
Peştii au de făcut calcule, de repartizat sumele de bani de care dispun într-un mod cât mai corect şi mai echilibrat. Vor reveni şi asupra acestor decizii, dar le prinde bine ceea ce fac acum.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!