Horoscop Berbec – 10 martie 2022:

Începe o perioadă în care și gândurile și intențiile tale vor fi mai confuze. Principala ta reacție poate fi să te apropii de prieteni, de familie, ca să le oferi ajutorul, chiar și fără ca aceștia să ți-l solicite.

Horoscop Taur – 10 martie 2022:

Vestea bună este că urmează o perioadă mai favorabilă pentru asocieri, pentru a încălzi relațiile de prietenie care s-au răcit. Vestea proastă este că întregul context va deveni mai confuz și mai nesigur.

Horoscop Gemeni – 10 martie 2022:

Vei avea ocazia, începând de astăzi, să dai o mână de ajutor unui întreg grup de oameni, spunând ce trebuie, la momentul potrivit. Dar tot trebuie să fii atent la tot ce faci și să îți supraveghezi vorbele.

Horoscop Rac – 10 martie 2022:

Începe o perioadă de visare cu ochii deschiși la o lume mai bună, la o situație mai calmă și mai protectoare pentru tine. Este bine să ții cont de ceea ce-ți șoptește propria intuiție care nu te înșală.

Horoscop Leu – 10 martie 2022:

Este important să ții cont de elementul de noutate pe care-l aduce ziua de astăzi, nevoia de a participa la viețile celor din jur, așa cum sunt ele, cu bune și cu rele.

Horoscop Fecioară – 10 martie 2022:

Se deschid noi oportunități de negocieri, discuții utile, cu rezultate care la un moment dat vor conta și vor conduce la o formă de înțelegere, de contract.

Horoscop Balanță – 10 martie 2022:

Ai nevoie de liniște sufletească pentru a face față situațiilor dificile cu care te confrunți la locul de muncă. Vei reuși și să-ți faci treaba, așa cum se cuvine, fără să te epuizezi.

Horoscop Scorpion – 10 martie 2022:

Există riscul să te atașezi și mai mult de propriile drame interioare, mai mult sau mai puțin reale. Ar fi bine să faci eforturi serioase pentru a căpăta o gândire constructivă, chiar dacă nu va fi ușor.

Horoscop Săgetător – 10 martie 2022:

Îți vei îndrepta atenția spre casă și familie, acolo unde e cea mai mare nevoie de atenția și grija ta. Este un moment bun pentru a cerceta ceea ce se ascunde dincolo de cuvinte.

Horoscop Capricorn – 10 martie 2022:

Începe să se schimbe felul în care îți alegi deplasările scurte, întâlnirile și chiar subiectele de conversație cu apropiații. Simți nevoia să ai relații mai calde cu toți cei din jur.

Horoscop Vărsător – 10 martie 2022:

Ai șansa de a domoli pornirile excesiv de materialiste care ți-au creat destule dificultăți până acum. În locul lor vei pune altceva, spre exemplu calitățile care te fac un om cumsecade.

Horoscop Pești – 10 martie 2022:

Ai linie directă, începând de astăzi, cu propria intuiție, fără ocolișuri și bruiaje. Vei deveni mai sigur pe tine și mai clar în exprimare, în orice fel ai alege să te exprimi.

Urmărește-ne pe Google News