Cuprins:
Horoscop Berbec – 29 noiembrie 2021:
Chiar dacă te consideri pregătit, sufletește, pentru o evoluție dezamăgitoare a unor probleme asociate cu munca sau cu starea de sănătate, nu ar trebui să-ți pierzi curajul sau speranța.
Horoscop Taur – 29 noiembrie 2021:
S-ar putea să fii într-o dispoziție predominant negativă, care te determină, cel mai adesea, să fii zgârcit cu cei dragi, în toate sensurile posibile.
Horoscop Gemeni – 29 noiembrie 2021:
Ar fi bine să te protejezi de propriile gânduri negative, care, cumulate, pot împinge departe orice intenție bună. Ai de ales între a te lăsa condus de această aglomerație negativă sau de sentimentele frumoase.
Horoscop Rac – 29 noiembrie 2021:
Chiar dacă ți se întunecă gândurile, mai ales când privești spre viitor, acesta nu poate fi un motiv suficient ca să renunți la speranță și la încrederea în partea bună a vieții.
Horoscop Leu – 29 noiembrie 2021:
Pe de o parte, blocajul financiar te îndeamnă să fii rece și închis față de unii dintre parteneri. Pe de alta, îți dorești sincer să cooperezi frumos cu toți cei din jur. Alegerea îți aparține, ca și rezultatele.
Horoscop Fecioară – 29 noiembrie 2021:
Chiar dacă începi ziua cu nori negri deasupra capului și gânduri pesimiste, nu înseamnă că va trebui să fie toată în acest fel. Poate să apară și soarele, dacă vei ști ce ai de făcut pentru asta.
Horoscop Balanță – 29 noiembrie 2021:
Poate că nu-ți este ușor să te exprimi, mai ales în situațiile în care nu ești sigur de simpatia celor care te ascultă. Dar cu puțin curaj, vei reuși să îți înfrunți aceste temeri.
Horoscop Scorpion – 29 noiembrie 2021:
Este o zi intensă, în care vei porni cu stângul, dar vei putea continua cu dreptul, dacă vei dori să diminuezi gândurile negre și îți vei aminti de bunele intenții pe care le-ai avut până ieri.
Horoscop Săgetător – 29 noiembrie 2021:
Dacă vei reuși să ignori îngrijorările și gândurile negre care vor năvăli asupra ta în prima parte a zilei, vei avea și rezultatele de care ai nevoie, și buna dispoziție pe care ți-o dorești.
Horoscop Capricorn – 29 noiembrie 2021:
Poate că nu e cea mai senină dintre zile, dar ai posibilitatea de a vedea și lucrurile bune din propria viață, ca să nu te lași convins de concluziile pesimiste la care ții cam mult.
Horoscop Vărsător – 29 noiembrie 2021:
După o dimineață intens negativă, vei avea șansa de a te însenina și de a-i ajuta și pe ceilalți să facă același lucru. Ai tot ce-ți trebuie pentru un astfel de rezultat, trebuie doar să vrei.
Horoscop Pești – 29 noiembrie 2021:
Te tulbură prea mult unele nemulțumiri, care nici nu sunt ieșite din comun, în prima parte a zilei. În partea a doua, vei avea mai multe șanse să-ți faci ziua mai frumoasă, cum te pricepi tu mai bine.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!