Horoscop Berbec – 30 iulie 2023:

Este o zi mai dinamică decât te-ai fi așteptat, presărată cu tot felul de conflicte, de la discuții în contradictoriu cu cei din familie până la certuri cu prietenii sau cu persoanele dragi, din păcate.

Horoscop Taur – 30 iulie 2023:

Este important să ții cont de limitele pe care ți le poate impune doar propriul bun simț și să-i lași pe ceilalți să facă același lucru, adică să se cenzureze singuri, atât cât consideră de cuviință.

Horoscop Gemeni – 30 iulie 2023:

Ești în mișcare, ai multe planuri pentru azi și te lovești de tot felul de obstacole, așteptate sau nu. Reacțiile tale se pot încadra într-o gamă foarte largă, dar nu e bine pentru tine să exagerezi, în nicio situație.

Horoscop Rac – 30 iulie 2023:

Cauți liniște și odihnă, într-o situație în care mințile celorlalți sunt pline de gânduri negre, cu care nu știu ce să facă. Ai putea obține ceea ce dorești, dar nu și dacă alegi să ignori întregul context și nu te vei implica pentru a rezolva câte ceva.

Horoscop Leu – 30 iulie 2023:

Este o zi care va supune unei presiuni foarte mari anumite convingeri de-ale tale, posibil pe cele care îți sunt cele mai dragi. Dacă vrei să ai parte de o zi frumoasă, trebuie să o faci să fie așa și să le oferi și celorlalți o mână de ajutor în acest sens.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Horoscop Fecioară – 30 iulie 2023:

Vei avea de ales, dar va fi greu să faci alegeri bune sub influența unor persoane nervoase și puse pe harță. Va trebui să contribui la temperarea unor discuții sau la soluționarea unor conflicte, atât cât vei putea.

Horoscop Balanță – 30 iulie 2023:

Astăzi cuvintele nu sunt cele mai bune instrumente pentru a rezolva problemele care apar. O alegere mult mai bună ar fi să fii un exemplu pozitiv pentru cei din jur, să contribui la schimbarea situației, fără să insiști prea mult pe ceva anume.

Horoscop Scorpion – 30 iulie 2023:

Poți fi capul răutăților sau factorul care face diferența în orice situație, cel care nu permite să se ajungă la conflicte acute, consumatoare de resurse pentru toți cei implicați.

Horoscop Săgetător – 30 iulie 2023:

S-ar putea să nu te simți prea în largul tău, pentru că oamenii nu mai vor să respecte regulile morale și nici pe cele sociale și acționează cum îi taie capul. Există soluții și pentru astfel de situații; nu sunt comode, dar există.

Horoscop Capricorn – 30 iulie 2023:

Este foarte important să nu tratezi orice problemă administrativă cu răceală. De exemplu, solicitările celor dragi ar fi bine să le tratezi cu bunăvoință și să încerci să le onorezi.

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu
Recomandări
Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

Horoscop Vărsător – 30 iulie 2023:

Te consideri stăpân pe un întreg regat care nu-ți aparține, de fapt, și va veni momentul în care aceste iluzii se vor spulbera. Ar fi bine să cobori singur cu picioarele pe pământ.

Horoscop Pești – 30 iulie 2023:

Astăzi ai nevoie de un singur lucru, cel mai greu de făcut, dar cel mai benefic – să ai grijă de propriul suflet, să stai departe de orice răutate, chiar și în situațiile în care te simți provocat în vreun fel.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (6)

bartusgeorgiana   •   30.07.2023, 16:27

Avem nevoie și de previziuni mai placute

bartusgeorgiana   •   30.07.2023, 16:26

Dar nimic de bine

bartusgeorgiana   •   30.07.2023, 16:26

Destul de adevărat

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
FANATIK.RO
O monedă extrem de rară te poate face milionar. Singurul exemplar din 1954 este foarte căutat de colecționari
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Observatornews.ro
România, traversată de cea mai puternică furtună de iarnă. Rafalele de vânt ating forţa unui uragan, peste 100 de kilometri la oră
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI