Horoscop săptămânal Balanță – 16 – 22 aprilie
Între 16 și 17 aprilie, în zorii zilei, întreaga personalitate a acestor nativi va sta sub semnul Lunii Pline, în Balanță, din 16 aprilie, care îi va privi direct și care le va deschide un nou circuit de valori și premize de viață pentru următorul an. Pe fond, Balanțele, cel puțin într-o direcție, vor atinge punctul maxim de dezvoltare al unui proiect personal sau profesional.
Relațiile parteneriale pot trece prin filtrul unor eventuale decizii categorice de tipul accept sau refuz, plec sau rămân, mă opresc sau continui și care le vor oferi niște variante, nu toate ușor de asimilat, în biografia lor (compromis, concesie, cedare, renunțare sau acceptare a unei astfel de atitudini). Între 17 aprilie, după ora 03:23, și 19 aprilie, dimineața devreme, efort de a înțelege niște mecanisme financiare pentru a nu fi păcăliți ori pentru a nu lua decizii hazardate și riscante în plan bănesc/salarial sau patrimonial.
Deși, la o primă vedere, am avea impresia că axa celor două case ale banilor și bunurilor stă sub o amenințare, totuși, sprijinul uriaș oferit de planetele în tranzit prin casa a VIII-a reprezintă o protecție după cum, până pe 21 mai, în chip salvator, va acționa și Soarele care, pe 20 aprilie, va intra în zodia Taurului și va consolida un plan, o strategie sau un demers logic cu privire la protejarea unor bunuri, avantaje, câștiguri și venituri.
Între 19 aprilie, după ora 05:07, și 21 aprilie, dimineața, răstimp mai puțin clar din punct de vedere astrologic: evoluție firească, în nota obișnuită, a comunicării, a dialogurilor, a deplasărilor și a contactelor umane.
Între 21 aprilie, după ora 06:52, și 22 aprilie, disponibilitate redusă pentru treburile casnice sau, alternativ, dorință de a face curățenie fără selectarea obiectelor care ocupă locul și nu mai sunt folositoare; plăcerea de a arunca la gunoi obiectele vechi pentru a face loc celor nou cumpărate.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.