Horoscop săptămânal Balanță – 18 – 24 septembrie 2021
În ziua de 18 septembrie, noian de idei, inspirație debordantă, soluții mai realiste sau mai fanteziste dar care conțin un sâmbure de fezabilitate, curiozități științifice, artistice, nevoie de suspans, de provocare și de răspuns lipsit de inhibiții. Între 18 septembrie, după ora 23:23, și dimineața zilei de 21 septembrie, stare bună psihică.
Destindere interioară ca un fel de eliberare deși, poate că, în realitate, încercările nu au dispărut și nici nu s-a produs vreo îmbunătățire semnificativă; totuși, ceva sună plin de speranță, de încredere pentru că, acolo, va fi “mâna” Lunii Pline în Pești, din 21 septembrie, care, reechilibrându-le nativilor starea de spirit și simplificând lucrurile, va pune în evidență ceea ce contează.
Petru sănătate, va fi un episod profitabil iar pentru relațiile de muncă, va fi o conjunctură utilă pentru că le va tempera unora dintre Balanțe fie slăbiciunile, fie rezistența la o serie de aspecte de viață și de muncă noua apărute în orizontul lor de activitate cu care nu s-au acomodat și pe care le-au respins de facto. Acum, le vor privi cu mai mult calm și vor deveni cooperanți.
Între 21 septembrie, după ora 06:13, și după-amiaza zilei de 23 septembrie, relațiile parteneriale vor evolua, de-acum încolo, în funcție de influența exercitată de Soare, care, pe 22 septembrie, va intra în zodia Balanței, pentru o lună.
Plasat în sectorul casei I, a personalității celor născuți în Balanță, Soarele le va da acestora energie, determinare, capacitate de a se adapta și a înțelege ceea ce romanii numeau “altera pars”, de unde și un comportament vizibil modificat în bine: cumpătare, reacții echilibrate, disponibilitate spre dialog, spre măsură. Între 23 septembrie, după ora 15:38, și 24 septembrie, temeri și/sau evenimente care tulbură acest peisaj frumos, de curând instalat; temeiurile lor bănești sau patrimoniale vor fi puse în discuție.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.