Horoscop săptămânal Balanță – 23 – 29 noiembrie 2024

Între 23 și 25 noiembrie la prânz, efort de a se menține „pe linia de plutire”; Balanțele nu doresc să se destabilizeze nici în plan organic, nici în plan psihic, motiv pentru care vor elimina toți factorii perturbatori din existența lor cotidiană.

Vor reuși doar la nivelul interiorității, unde cușca cu riscuri și pericole va fi „bine încuiată”; organic însă, va persista o stare de torpoare, o neimplicare totală în activitățile practice, așa încât se poate vorbi doar de o detașare față de tot ceea ce le va solicita prea mult răbdarea, atenția, șederea la masa de lucru, procesele de gândire, învățarea.

Între 25 noiembrie, după ora 13:20, și începutul zilei de 28 noiembrie, prezența Lunii în zodia Balanței va accentua această predispoziție spre plutirea nonșalantă pe deasupra realității, de preocupări plăcute care îi trimit cu gândul, cu trăirea și, uneori, chiar cu fapta, într-un teritoriu lipsit de umbre și de tresăriri neplăcute.

În ziua de 27 noiembrie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă și, până pe 16 decembrie, va răscoli sectorul comunicării, permițând tot felul de procese, nu toate utile sau destinate rezolvării unei teme de viață personală: răzgândirile, oscilațiile, lipsa de inițiativă, cochetarea cu idei neverificate, dar care conțin greșeli de informare sau de interpretare, fascinația arătată față de proiectele deloc solide care le complică parcursul învățării, comunicării sau felul autoritar profesional ori civic în care ar trebui să se prezinte în activitățile publice.

Aflând acum de opoziția Jupiter/Mercur, în care ambele planete sunt retrograde, nativii ar trebui să fie mai prudenți în fața unor opinii, vești sau oferte neverificate ori tendențioase. Între 28 noiembrie, după ora 2:21, și 29 noiembrie, temeri legate de viitorul lor financiar; calculele, ca și concluziile nu sunt noi, dar sunt mai intens trăite de către cei în vârstă.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News