Lucia Popescu, 3 octombrie 1970, ora 11.30, Bucureşti, Balanţă cu ascendentul în Săgetător. Trebuie schimbat modelul de dezvoltare pe care l-ai gândit pentru propria familie şi pentru tine. Îţi mobilizezi resursele şi organizezi viaţa celorlalţi, crezând că o preocupare mai nobilă nu există. Motivaţia poate părea benefică, dar sugrumă progresul real al fiecăruia dintre membrii familiei, iar pe tine te ţine departe de revelaţia că viaţa nu poate fi controlată, măsurată şi încadrată în tipare şi că nu putem preveni totul. Unul dintre punctele slabe ale felului în care priveşti viaţa e legat de perfecţiune, care înseamnă, pentru tine, o sumă importantă de pretenţii la adresa celor apropiaţi şi, în anumite momente, la adresa divinităţii, ce nu se conformează schemelor deja gândite de tine. Iată o capcană de care trebuie să te fereşti!
Gabriela Mihalache, 31 iulie 1984, ora 5.00, Târgu-Neamţ, Leu cu ascendentul în Rac. E vital să refaci legăturile sufleteşti cu divinitatea, pentru a te putea elibera de povara pe care o duci pe umeri. Trebuie să faci eforturi reale ca să devii sinceră cu tine însăţi şi să înţelegi că nici cei apropiaţi nu ştiau ce fac în situaţiile respective, aşa cum nici tu nu ai ştiut. Se adună mereu în sufletul tău motive de ranchiună şi de suferinţă. Păşeşti cu această durere în suflet în relaţiile sentimentale şi acesta e unul dintre motivele pentru care nu se leagă mare lucru. Te poţi elibera de toate acestea, dar cu un efort continuu, cu întoarcerea la sinceritatea interioară şi cu descoperirea rolului tău.
Nicoleta N., 20 august 1977, ora 4.45, Bucureşti, Leu cu ascendentul în Leu. Eşti o persoană destul de profundă, matură în gândire, dar cam aspră la vorbă şi probabil categorică în relaţiile cu sexul opus. Eşti prietenă cu bărbaţii, dar cam atât, pentru că îţi este mai comodă această postură şi îţi permite să îţi păstrezi libertatea personală la care oricum vei renunţa de bunăvoie. Este esenţial să nu te grăbeşti să tragi concluzii şi să mai acorzi o şansă acolo unde alţii ar rupe orice legătură. Ai de învăţat o lecţie foarte importantă şi principala problemă este că nu îţi dai seama unde şi cu ce ai greşit, ca să ştii ce să nu mai faci. Lecţia este legată de relaţii, de trecerea de la o extremă la alta şi de armonia şi echilibrul de care are nevoie orice legătură.
Liviu Dumitrache, 21 aprilie 1975, ora 19.30, Târgovişte, Taur cu ascendentul în Scorpion. Întrebarea ta pune degetul pe rană, aceasta fiind cea mai importantă problemă în acest moment şi va continua să fie pentru ceva timp. În cazul tău, problemele au la bază o chestiune mai puţin evidentă, anume faptul că trebuie să îţi asumi deplin şi cu maximă sinceritate şi încredere toate aceste nevoi şi să le împlineşti cu eforturi proprii. Este una dintre cele mai importante lecţii de viaţă pe care va trebui să le înveţi ca să devii puternic şi independent, inclusiv financiar. Resurse există, doar că trebuie folosite cu înţelepciune. Obstacolele pe care le ai în faţă sunt creaţia propriei minţi şi va fi de ajuns să crezi în reuşita ta, ca să o şi obţii în cele din urmă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News