Horoscop săptămânal Berbec – 13 – 19 iunie 2020
În ziua de 13 iunie, răstimp indicat pentru odihnă, calmare a spiritului, detașare de factorii de stres, meditație, modificare a atitudinii față de provocările cotidiene.
Între 14 și 16 iunie, la prânz, Luna va tranzita zodia Berbecului și le va da celor născuți în acest semn zodiacal inițiativă, capacitate de mobilizare și puterera de “a-și lua inima-n dinți”. Relații tensionate, reproșuri, apropierea unor termene-limită într-un sector de activitate. Motive de încărcare negativă, tendința de a riposta vehement, de a exagera sau de a nu se opri din caruselul argumentelor și demonstrațiilor într-un conflict.
Între 16 iunie, după ora 12:36, și 18 iunie, noaptea, frica de a nu trece printr-o criză bănească, efort de a păstra sume sau bunuri care pot fi valorificate într-o situație de jenă financiară. Din 19 iunie, după ora 0:01, răstimp interesant și util pentru tot ce înseamnă comunicare interumană, informații necesare sau participare la forme de viață profesională și activitate care îi poate pune în situația de a vorbi liber, de a avea o intervenție într-un cadru oficial, organizat.
Abordări profesionale care privesc sau implică și o latură educativă, pedagogică, formativă: lecții, ore de studiu individual, cursuri de perfecționare sau chiar susținerea unor examene în varii condiții, în funcție de specificul domeniului și de condițiile actuale modificate de recomandări și restricții. În dimineața zilei de 19 iunie, Mercur va intra în mișcare aparent retrogradă în care va rămâne până pe 11 iulie 2020.
Fără a fi un tranzit puternic, el va introduce note de reticență din partea nativilor față de membrii familiei din care provine, va impune discreția, uneori tăcerea și comunicarea limitată la strictul necesar. În aceste prime zile, nu sunt indicate abordările directe ale relațiilor delicate dintre Berbeci și părinții acestora.