Horoscop
săptămânal Berbec – 25 – 31 iulie 2020
Între 25
și 27 iulie, dimineața, efort de a menține niște relații parteneriale în limite
decente, doar că prin asta nu vor reuși să progreseze pe calea unei înțelegeri
sau cooperări, mai ales că dinspre axa Rac/Capricorn vor acționa factori
astrali ostili împăcării, armoniei, soluțiilor profitabile; și Berbecii vor fi
de netemperat, dar și condiționările dinspre familie și locul lor în societate
(imagine, funcție) nu vor fi de neglijat.
Între 27
iulie, după ora 7:12, și 29 iulie dimineața, latura materială și patrimonială
le va provoca unora stări de spirit pline de năduf, mai ales dacă în joc vor
intra și interesele copiilor lor în numele cărora aceștia vor acționa.
Între 29
iulie, după ora 9:25, și 31 iulie, la prânz, motivațiile culturale, morale,
sociale, diferite ca loc în sufletul și în conștiința nativilor, îi vor obliga
pe Berbeci să analizeze situațiile în plin proces de desfășurare și să le
raporteze la nivelul lor de pregătire profesională, la aspirațiile care îi
animă, la proiectele încă valabile, ca să acționeze în funcție de aceste
realități.
Cele mai
multe dintre aceste dorințe vor trebui abordate cu luciditate la
disponibilitățile momentului, mai mult sau mai puțin convenabile lor.
Interesantă convergență între aspirație, dorință de împlinire și creativitate;
moment trăit de nativi ca și cum aceștia ar avea “un foc la inimă”.
Din 31
iulie, după ora 15:53, probleme care privesc statutul lor public și care se
nasc din piedicile puse de detalii (imposibilități legate de condițiile
actuale, interne și externe, de desfășurare a unei activități, limitări de
acțiune, de comunicare, de decizie, de execuție), de unde și un puternic accent
de frustrare, de supărare, de mânie, de revoltă în cazul celor maturi sau în
vârstă. În plan sentimental, se poate comite o greșeală de evaluare a unei
situații sau neînțelegerea unei afirmații formulate de cel/cea dragă.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!