Horoscop săptămânal Berbec – 26 martie – 1 aprilie

Între 26 și 27 martie noaptea, implicare responsabilă în activități importante, asumare de sarcini dificile legate de exercitarea meseriei, a funcțiilor sau a autorității personale. Moment al exigenței; Berbecii vor deveni oarecum dificili prin atitudinea rigidă pe care o vor adopta, care nu le va permite să fie veseli, amabili, plăcuți sau concesivi.

Între 27 martie, după ora 2:56, și dimineața zilei de 29 martie, situații șocante, dialoguri fără logică, vești care tulbură echilibrul interior al nativilor prin stranietatea ipostazelor de viață sau a opiniilor și afirmațiilor pe care acestea le vehiculează.

Între 29 martie, după ora 6:32, și 31 martie, sectorul vieții sufletești și al activității psihice va fi frumos susținut de cele trei planete în tranzit prin zodia Peștilor, care vor tempera multe dintre pornirile excesive ale Berbecilor, care, astfel, se vor putea odihni sau reface mai bine după o perioadă de uzură mentală, de stres sau de tensiune nervoasă.

Între 31 martie, după ora 11:31, și 1 aprilie, acumulare de planete în sectorul casei I (structură fizică, personalitate), însoțită de impulsurile dinamice ale Lunii Noi în Berbec, care se va produce în ziua de 1 aprilie și care va marca începutul unei noi stări de lucruri într-un sector al cerului lor de naștere (înnoire, schimbare, salt, afirmare).

La toate acestea, mai trebuie menționată și intervenția planetei Mercur, care, în dimineața zilei de 27 martie, va intra în zodia Berbecului și, până pe 11 aprilie, va introduce un fel de a fi și a reacționa al celor născuți în acest semn zodiacal caracterizat prin grabă, nerăbdare, neatenție la detalii ori de câte ori vor trebui să se exprime, să ia cuvântul, să ia atitudine, să susțină o cauză, de unde și riscul de a comite gafe, de a vehicula date și informații incomplet asimilate și redate cu erori de judecată, de logică sau de abordare.

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

 
 

Urmărește-ne pe Google News