Horoscop
săptămânal Berbec – 26 septembrie – 2 octombrie 2020

În prima
parte a zilei de 26 septembrie, concentrare pe chestiunile importante legate de
profesie și responsabilitățile publice sau activitățile sociale. Între 26
septembrie, după ora 9.08, și după-amiaza de 28 septembrie, întâlniri cu
persoane interesante, ipostaze ciudate trăite de nativ alături de un prieten.

Surprize
relaționale. În dimineața de 27 septembrie, Mercur va intra în zodia
Scorpionului, semn pe care îl va tranzita până pe 1 decembrie și în care se va
afla, la un moment dat, în mișcare aparent retrogradă, asociată cu o revenire
în zodia Balanței, între 28 octombrie și 10 noiembrie.

El va
introduce în acest răstimp destul de multe îndoieli privind o chestiune importantă
din punct de vedere bănesc, material sau patrimonial ori poate să inducă erori
de înțelegere, să vicieze comunicarea prin subterfugiile, artificiile și
tertipurile lansate de unii și de alții pentru a-l șicana sau induce în eroare
pe nativ. Între 28 septembrie, după ora 18.34, și zorii zilei de 1 octombrie,
etapă mai blândă pentru suflet, psihic și univers interior.

Între 1
octombrie, după ora 5.37, și 2 octombrie, Luna va tranzita zodia Berbecului și
le va da Berbecilor elan, încredere în propriile puteri, energie, motivație și
spirit întreprinzător. În ziua de 2 octombrie, imediat după miezul nopții (ora
0.05, ora de vară a României) se va produce Luna Plină în Berbec, care va da o
semnificație aparte unora dintre evenimentele care îl vor implica sau îl vor
privi în mod direct pe câte un nativ.

Atenție
însă că nu chiar toate ideile care le vor acestora trece prin minte e bine să
fie imediat puse în practică. Entuziasmul de moment trebuie cenzurat. E nevoie
de o cercetare mai atentă; de exemplu, se reține ideea, se șlefuiește și se
așteaptă momentul potrivit pentru a i se da curs. Relații parteneriale vor
evolua pe muchia riscantă a alunecării în dispută.

 
 

Urmărește-ne pe Google News