Horoscop
săptămânal Berbec – 27 iunie – 3 iulie 2020
În ziua de
27 iunie, preocupări legate de alimentație, dietă, regim pentru a proteja
aparatul digestiv. În planul muncii de fiecare zi, Berbecii vor efectua corect,
dar fără entuziasm sau satisfacții speciale, banalele sarcini de serviciu.
Între 28
și începutul zilei de 30 iunie, relațiile parteneriale pot fi influențate de
exagerările nativilor care, solicitați de alte provocări ale vieții, își pot
pierde ușor cumpătul, mai ales că, din 28 iunie, Marte va intra în zodia
Berbecului, pe care o va tranzita până pe 7 ianuarie 2021.
Va fi o
ședere îndelungată, de excepție, de șase luni și zece zile, care va cunoaște o
retrogradare, la rândul ei, prelungită, între 7 septembrie – 14 noiembrie 2020,
timp în care planeta, puternică, pentru că se va afla în domiciliu, va tranzita
sectorul casei I, a personalității, a eului și a corpului fizic ale acestor
nativi, punând probleme esențiale de mod de viață și de împlinire de sine cu și
prin efort personal, ceea ce va presupune mobilizarea voinței și a capacității
de a fi activi și eficienți.
Între 30
iunie, după ora 1:48, și zorii zilei de 2 iulie, nemulțumiri provocate de
derapajele acelor persoane care ar trebui sau ar putea să-l ajute pe nativ
într-o chestiune materială. Între 2 iulie, după ora 4:21, și 3 iulie,
preocupări privitoare la pregătirea profesională, la evoluție, afirmare,
succes, în condițiile unei oferte sau a unei oportunități ce privește
străinătatea. În ziua de 2 iulie, Saturn va reveni în zodia Capricornului, pe
care o va tranzita până pe 17 decembrie 2020; va reveni în acest semn în 2047.
Până
atunci, va conduce spre un final, mai mult sau mai puțin satisfăcător,
complicațiile de moment (amânări, întârzieri, blocaje, opoziții) legate de
ridicarea în rang (funcție), notorietate, respect public ceea ce va presupune
reluarea sau continuarea unor ipostaze rigide în efortul Berbecilor de depășire
a acestor piedici.