Horoscop săptămânal Berbec – 5 – 11 octombrie 2024

Între 5 și 7 octombrie noaptea, neîncredere în succesul unei strategii puse în aplicare până acum care nu i-a condus la niciun succes în rezolvarea unor chestiuni materiale sau financiare.

Nu este exclus ca unii nativi să identifice ostilitatea sau chiar lipsa de solidaritate a unui membru de familie cu respectiva temă de viață ori să aibă intuiția și presimțirea că aceia fac un „joc dublu”. Atenție la gesturile mărunte din viața de fiecare zi care pot trăda un sentiment, un dezacord sau enervarea prin mimică, intonație sau prin formulările celor implicați în secvența de viață abordată de către Berbeci.

Între 7 octombrie, după ora 2:34, și 9 octombrie, la prânz, dialoguri vesele, plăcute, uneori chiar utile; interes concentrat pe relația personală a nativilor cu una sau cu mai multe instituții de la care așteaptă rezolvări, autorizații, avize, aprobări, eliberarea de documente. Din 10 octombrie, Jupiter se va afla în mișcare retrogradă, până pe 5 februarie 2025, și va încetini parcursul acestor demersuri prin introducerea unor noi exigențe sau criterii juridice care vor complica, vor întârzia sau vor îngreuna procedurile.

Între 9 octombrie, după ora 12:38, și 11 octombrie după-amiaza, pentru unii nativi s-ar putea pune o problemă legată de carieră. Vestea bună este că, la sfârșitul săptămânii, Pluton se va afla în postură „staționară”, pregătindu-se să revină la mersul direct, permițând astfel rezolvarea, „pe ultima sută de metri”, a unor chestiuni rămase nerezolvate de mai mulți ani.

Din 11 octombrie, după ora 19:31, surprize de la prieteni, evenimente interesante la care Berbecii vor participa alături de apropiații lor. Întreaga săptămână va fi delicată pentru abordările parteneriale, iar ziua de 8 octombrie va trebui trăită cu prudență maximă pentru ca micile neînțelegeri să nu se transforme în conflicte în toată regula (reacții disproporționate).

Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.

Urmărește-ne pe Google News