Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 11 – 17 februarie 2023, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn și urmarește video Uranissima.
Horoscop săptămânal Capricorn – 11 – 17 februarie 2023
În ziua de 11 februarie, echilibru și intuiție în deciziile cu impact asupra unui număr mare de oameni (angajați); efort de a înțelege interesele unei categorii de oameni (public); nevoia de a nu abandona un plan, un proiect, ci doar de a găsi o soluție amiabilă pentru continuarea lui.
În ziua de 11 februarie, Mercur va intra în zodia Vărsătorului și, până pe 3 martie, va introduce, în sectorul ce controlează banii obținuți prin muncă și efort personal, o notă de îndrăzneală, de curaj, de inițiativă, de viziune nouă, modificată în funcție de provocările de la locul de muncă sau impuse de specificul meseriei pe care o desfășoară. Mercur le va da liber-profesioniștilor sugestii și idei noi cu privire la un mai bun plasament al activității lor.
Informații utile, venite ca un fel de mic/mare noroc care „le deschid ochii” Capricornilor asupra unei realități. Între 11 februarie, după ora 20:35′, și începutul zilei de 14 februarie, relații banale cu prietenii, care vor evolua în nota obișnuită; posibilă chestiune bănească ce se va pune între un nativ și un apropiat (cunoscut) și care va avea aerul unei surprize prin ton, abordare, conținut și miză.
Între 14 februarie, după ora 3:21′, și dimineața zilei de 16 februarie, instabilitate organică în sectorul celor două case ale sănătății. Atenție la situațiile neprevăzute care îi pot face pe unii nativi să cheltuiască (destui) bani pentru un consult medical, o analiză, o operație, o procedură medicală, un tratament, dar și ipostaza ca această informație să reprezinte cheia rezolvării chestiunii de sănătate cu care aceștia se confruntă.
Între 16 februarie, după ora 7:00′, și 17 februarie, Luna va traversa zodia Capricornului și le va da celor care s-au născut în acest semn un plus de logică în gândire, de ordine în acțiune, de implicare și aprofundare în procesele de cunoaște a vieții și a realității în care trăiesc.
Citește și horoscop Urania săptămânal, previziunile astrale pentru celelalte zodii.