Horoscop Urania săptămânal Capricorn 5 – 11 februarie 2022
Între 5 și 7 februarie, la începutul zilei, motive de enervare pe teme casnice, domestice, familiale din registrul obișnuit, de până acum. Capricornii vor avea tendința să reacționeze disproporționat, să fie vehemenți, să se consume nervos, ceea ce va fi inutil pentru că, deși provocarea nu va fi plăcută, ceea ce se poate rezolva, se va rezolva de la sine, prin consumarea faptul o dată declanșat și nu neapărat prin intervenția lor.
În ziua de 5 februarie, Mercur va reveni la mersul direct. Până pe 14 februarie, cât va mai rămâne în zodia Capricornului, el se va afla în casa I a cerului de naștere al celor despre care vorbim acum și îi va influența, în continuare, în mod pozitiv: le va menție atenția concentrată pe lucrurile importante, le va susține activitățile curente sau profesionale prin precizie, dedicare, hărnicie, simț al datoriei, corectitudine, onestitate, atenție pe detaliu, rigoare și profunzime a gândirii.
Între 7 februarie, după ora 00:53′, și 9 februarie, la prânz, posibile schimbări în regimul sentimentelor, modificări ale viziunii despre o relație sau doar despre un partener sufletesc, posibilă apariție a unui personaj interesant care le va capta atenția Capricornilor.
Între 9 februarie, după ora 12:27′, și 11 februarie, stări organice schimbătoare, senzații de disconfort interior trecătoare, stări de spirit care le vor tăia unora cheful de muncă, informații neplăcute care îi vor tulbura pe nativi. Se menține, întreaga săptămână, starea de alertă astrală cu privire la regimul unor bani, mai ales a celor proveniți din muncă proprie (blocaje, amânări, returnări, anulări de plăți, contestații la o anume sumă). Mai trebuie luată în calcul și stabilitatea vieții profesionale, statutul instituției care poate fi perturbat. În cazul celor maturi, se poate vorbi de limite și bariere în desfășurarea activității curente prin schimbarea atribuțiilor.