Berbec
Găseşti tot felul de justificări când cheltuieşti fără măsură. Te foloseşti de cei dragi pentru a-ţi linişti conştiinţa, care te mustră că depăşeşti bugetul.
Taur
Planurile tale financiare au slabe şanse de reuşită, mai ales dacă se leagă de situaţii negative, cum ar fi un divorţ cu partaj sau separarea de un asociat.
Gemeni
Să ai relaţii bune cu toate persoanele din jur – acesta este obiectivul tău principal, şi nu avantajul bănesc. Banii îţi parvin oricum, prin intermediul celorlalţi.
Rac
Multe dintre acţiunile tale sunt condiţionate de bani, aşa că este nevoie de un strop de detaşare ca să fii sigur(ă) că iei deciziile cele mai corecte.
Leu
Eşti tentat(ă) să cheltuieşti când şi cât nu trebuie. Ar fi bine să nu te grăbeşti, oricât de mare ar fi presiunea pe care o exercită cei din jur asupra ta.
Fecioară
Sunt multe dedesubturi pe care nu le cunoşti în iniţiativele financiare cu care te momesc ceilalţi. Se recomandă să fii mai prudent(ă) decât de obicei.
Balanţă
Urmează o săptămână decisivă pentru evoluţia, fie şi pe termen scurt, a situaţiei tale financiare. Nu permite altora să se amestece în aceste probleme!
Scorpion
Există un risc major asociat oricărei iniţiative ce ar viza obţinerea unor sume mai mari, poate chiar nemeritate sau pe care le pretinzi din motive false.
Săgetător
Este important să ţii mai mult la liniştea ta decât la ceea ce vei avea de câştigat din diversele combinaţii financiare la care vei fi invitat(ă) să iei parte.
Capricorn
Chiar dacă nu vrei să recunoşti, poate nici faţă de tine, există multe ascunzişuri în afacerile în care cauţi să te implici acum. Ar fi mai bine să te abţii.
Vărsător
E posibil să ai parte de dezamăgiri, din cauza unor evaluări eronate sau a unor persoane care au pretins că îţi vor binele şi apoi te-au împins la cheltuieli.
Peşti
Orice sumă de bani care ţi se cuvine e însoţită de ceva neplăcut – ţi se cere să faci un compromis, să lucrezi fără tragere de inimă etc. E bine să fii calm(ă).